Fiul grădinarului

Capitolul 9

          Sylvia Morgan.

— Anna, putem merge? întreb trăgând-o ușor de mână.

Aceasta oftează și îi spune ceva Sylviei mimând din buze. Ce mai ascunde de mine? Ce legătură v avea cu această persoană?

Ajunse în camera mea. Ìi eliberez mâna și mă întorc spre ea cu mâinile încrucișate. Aveam nevoie de explicații din partea copilei.

— Vreau adevărul, îi spun clar fetei.

— Chiar dacă adevărul va durea? întreabă ea plimbându-se.

Tonul vocii sale era rece ceea ce mi-a dat un șir de fiori.

— Da, îi răspund făcându-mi curaj.

— Ești dispusă să cunoști adevărul,  spune în șoaptă.

— Iar eu ți-l voi da, continuă întorcându-se brusc spre mine.

Culoarea ochilor ei verzi se schimba încet, încet în căprui. Părul ei lung castaniu devenea negru. Trăsăturile feței se schimbau si ele. Se înălța, iar acum eram la același nivel.

— Adevărul, spune ea privindu-mă.

Vocea ei subțire era acum puțin mai groasă. Picioare au început să îmi tremure și respiram greu. Eram total bulversată și șocată. Anna ...

— Sarah Torres, spune aceasta prezentându-se.

— Anna? încerc eu să spun speriată.

— Sarah, sora lui Filip, spune aceasta zâmbind.

Nu puteam să scot un sunet. Reacțiile îmi erau blocate. Îmi doream să spun ceva, însă de fiecare dată mă opream. Visam?

Rochia ei era acum scurta si destul de strâmtă. Se îndreaptă spre dulapul meu căutând ceva potrivit.

— Nu înțeleg, spun într-un sfârșit.

—Nu ai avut niciodată o soră, spune ea luând din dulap o rochie galbenă.

Strâmbă din nas și pune la loc rochie căutând altceva.

Inima îmi bătea cu putere, iar mâinile îmi transpirau din nou și mai  puternic. Nu puteam sta in picioare. Mă așez încet pe pat.

— Data trecută nu mi-a mers cu acele lacrimi, spune zâmbind la rochia găsită.

— Sper că ești gata să asculți și cealaltă parte de poveste. spune privindu-mă.

Nu spuneam nimic. Priveam surprinsă trăsăturile si gesturile fetei. Nu am avut niciodată o soră? Cum era posibil? Anna ...

— Acum foarte mult timp fratele meu a iubit o fată, spune aceasta dându-și rochia jos.

— Sylvia, spun încet în timp ce îmi acopăr ochii.

— Era reciproc. Când i-a cerut să fugă cu ea, el a refuzat. Ai idee de ce?

— Nu, dau negativ din cap încă ținând mâinile pe față.

— Din cauza mea, spune ea.

          Îi simțeam tristețea din glas. Se simțea vinovată.

— Pe vremuri dacă cel mai mare din frați nu se însura, nici ceilalți nu puteau să o facă, continuă ea.

Se așeză pe pat lângă mine semn că s-a schimbat. Îmi las mâinile în jos deschizând ochii.

— După ce Sylvia a aruncat blestemul asupra acestuia, el a fugit departe. Nu știa ce să facă. Era singur în povestea asta. Era speriat, îl compătimesc. spune privind fix respirând rar.