Fiul grădinarului

Capitolul 7

Cine te-a ucis Bill?

— L-am găsit lângă mormântul tatei, spune lăsându-și privirea în jos.

Expresia lui îl dădea de gol. Poate spunea adevărul, dar cu siguranță ascunde ceva.

Însă știam sigur un lucru. Nu a avut de a face cu moartea lui Bill.

— Thomas? Vreau să te întreb ceva, spun în timp ce își ridică capul.

— Orice, spune zâmbind.

— Ce părere ai despre viață de apoi? De spirite? întreb privindu-l.

Acesta zâmbește la auzul intrebarii. Îl priveam cu atenție așteptându-i răspunsul.

— Nimeni nu va ști ce se află dincolo de această lume până nu ajunge în pragul ei, răspunde acesta calm.

— Tatăl meu a fost pasionat de lucruri de genul. Mereu îmi spunea diferite legende, continuă el.

— Credea în acele legende? întreb curioasă.

— Probabil. Le povestea cu un mare impact de parcă a trăit fiecare moment.

— Îmi povestești o legendă?

— Nu sunt cele mai frumoase legende, spune el încercând să mă facă să mă răzgândesc.

— Orice legendă îți amintești. Ultima spusă de Bill, insist eu.

Nu îmi doream să insist, dar ceva mă ținea pe loc. Îmi doream să aud una din legendele povestite de Bill.

Thomas oftează și se așează mai bine pe locul său.

— Se spunea că acum mulți ani o vrăjitoare s-a îndrăgostit de un băiat. Nu era orice băiat. Avea un rang măreț și niște părinți pretențioși când era vorba de aleasă. Ea nu îl iubea pentru rangul său, ci îl iubea sincer. Vrăjitoarea provenea dintr-o familie săracă. Cei doi s-au văzut și s-au îndrăgostit la prima vedere. Se întâlneau pe ascuns și își făceau planuri de viitor. Părinții lui aflaseră de iubirea celor doi. Bineînțeles că nu au fost de acord și au hotărât să își însoare băiatul cu o fată înstărită, chiar dacă nu o plăceau. Vrăjitoarea auzind acestea l-a chemat pe baiat și i-a propus să fugă împreună. Băiatul a refuzat, din motive știute numai de acesta. I-a frânt inima, iar aceasta a aruncat un blestem asupra lui.

— Ce fel de blestem? întreb uimită de poveste.

— Să se îndrăgostească de o persoană cu care nu va putea fi niciodată, spune Thomas scuturându-și capul.

— Și nu numai, continuă el. Ca soarta lui să fie una chinuitoare, vrăjitoarea i-a oferit viața veșnică.

— Asta e îngrozitor, spun încercând să îmi găsesc cuvintele.

— Ți-am spus, nu sunt cele mai frumoase legende. Nici nu se știe dacă sunt reale, spune acesta căzând pe gânduri.

— Mai cunoști și alte legende? întreb din ce în ce mai curioasă.

— E singura care mi-o amintesc în totalitate, spune Thomas coborându-și privirea.

Chipul său nu avea urmă de minciună. Ochii săi blânzi, obrajii ușor îmbujorați, buzele sale ...

— Trebuie să mă retrag, spun zâmbind.

Mă ridic și ascund cuțitul la baza rochiei. Mă întorc și mă îndrept spre mica ieșire.

— Felicia, mă oprește Thomas.

Mă întorc confuză spre el. Ce dorea să îmi mai spună?

— Tu ce ai fi făcut dacă erai în locul băiatului din legendă? întreabă privindu-mă atent.

Întrebarea lui mă luase prin surprindere. Cei doi se iubeau.. Nu înțelegeam de ce băiatul a renunțat la ea. Pentru familie? Pentru avere?

— Mi-aș da oricând diamantele de la gât pentru trandafirii de pe masă, îi răspund zâmbind.

Acesta zâmbește și se întinde pe pat. Era destul de fericit. Zâmbesc la vederea reacției sale și mă strecor spre ieșire.

Am ieșit din magazie. Nu i-am spus de Bill. Probabil trebuie să descopăr singură ce se întâmplă cu adevărat. Oricum nu îmi doream să îl implic.

— Anna? întreb confuză la vederea fetei din fața mea.

Se întoarce spre mine încet. Ce căuta aici? Oare a auzit conversația mea cu Thomas?

— Ce cauți aici? întreb eu nesigură.

— Eu ... Mergeam la mormântul lui Bill, spune ea bâlbâindu-se.

Mințea.

— La oră asta? întreb eu ridicând o sprânceană.

— Îți pot explica, spune încet. Dar nu aici, continuă aceasta.

Privește în jur și mă prinde de mână. Mă trage după ea până ajungem în camera mea. Se așează pe pat și își lasă capul în jos.

— Te ascult, Anna, spun pierzându-mi răbdarea.

— Am auzit conversația ta cu noul grădinar, spune ea încă privind podeaua.

M-am apropiat și m-am așezat lângă ea. Era tristă și foarte neliniștită. Niciodată nu am mai văzut-o așa.

— Trebuie să îl accepți pe Filip, spune aproape plângând.

— Hei, spun prinzând-o într-o îmbrățișare. Ce legătură are Filip?

— Doar ... nu îl refuza, mă rugă ea.

— Anna, eu nu îl iubesc pe Filip, încerc să clarific.

— Nu spune asta! țipă ea și rupe îmbrățișarea.

Furia i se instalase în corp, puteam observa asta doar privindu-i ochii. Frica combinată cu ura o controlau deplin.

Își ațintește privirea spre lănțișorul meu. Își îndreaptă mâna spre el și îl rupe.

— Anna! încerc eu să o opresc.

Trântește cât poate de tare piatra, iar aceasta se face bucățele. Un fior îmi străbătu întreg corpul. Totul se rotea în jurul meu. Nu puteam să mai disting mare parte din lucruri. Totul a devenit negru, iar eu simțeam podeaua rece de sub mine.

— Au aflat! Cum au aflat? Am încercat să nu fiu surprins, dar tot au aflat! strigă Filip în fața mea.

Părea disperat. Mă uit în jur. Nu cunoșteam locul. Filip își îndreaptă privirea spre mine și se apropie. Își pune mâinile pe obrajii mei.

— Te iubesc, Sylvia! Chiar te iubesc! spune încercând să își țină lacrimile în frâu.

— Hai să fugim împreună! spun și îmi pun mâinile pe obrajii săi.

— Nu pot, Sylvia, spune cel din fața mea întorcându-se.

Câteva lacrimi se scurgeau din ochii mei. Simțeam suferința. Simțeam trădarea. Simțeam durerea. Corpul meu ceda ușor, ușor.

— Îmi pare rau, spune Filip și se îndepărtează.

Cad în genunchi si strâng de rochia verde pe care o aveam. Îmi privesc mâinile palide. Totul părea atât de real, deși conștientizam că nu eram eu acea persoană.

Mă ridic din pat speriată. Sunt in camera mea. Am visat?

Legenda e reală.