Fiul grădinarului

Capitolul 16

"Tu ești grimoarul."

Cad în genunchi. Ce aveam să fac? Edwin va afla cu siguranță unde e grimoarul. Nu puteam să fug, dar nu aveam nici un gând să mă predau de bună voie. Întradevăr, m-am aruncat cu capul înainte fără să mă gândesc la consecințe, însă fiecare problemă are o rezolvare.

     —Fericită? se aude vocea lui Sarah.

Nu puteam să îi vorbesc. Era în situația asta doar din cauza mea.

     — Vorbește cu Sylvia să pună capăt blestemului. spune ea agitată.

     — Am încercat. spun lăsându-mi privirea în jos.

     — Dacă Edwin află unde e grimoarul.. spune ea făcând o pauză. Dispari. continuă ea.

Nu îmi doream asta. Trebuia să fie o soluție.

     — În realitate, Sylvia este o persoană minunată. Nu e atât de rea precât pare. spune Sarah.

     — Fiecare persoană rece are o căldură în suflet. spun coborându-mi privirea.

*

     — Felicia! Coboară! strigă mama din salon.

Coboram scările grăbită. Azi Filip se întoarce în orașul său. O treabă este le jumătate rezolvată.

     — Sper că ne vom revedea curând. spune Filip sărutându-mi mâna.

     — Unde e Sylvia? întreb în șoaptă.

     — Nu am nici cea mai vagă idee. spune el încruntându-se.

Mă îndepărtez și privesc în jur. Mama și tata își iau la revedere de la acesta.

"Ce pui la cale, Sylvia?" mă întreb eu.

"Nu te îngrijora. Totul este bine." se aude vocea lui Filip.

Mama îl conduce spre ieșire, iar tata se așează la masă din salon savurându-și ceaiul.

     — Cum l-ai cunoscut pe domnul Edwin? îl întreb așezându-mă lângă el.

     — Suntem prieteni de mici. Familiile noastre sunt strâns unite. Străbunii noștri s-au înteles din totdeauna. spune lăsând ceașca jos.

     — Nu am știut asta. spun îngândurată.

Oare era înfluențat?

     — E un bărbat ideal. Mă miră faptul că nu este însurat. spune tata.

"Poate pentru că nu îl interesează capitolul iubire." îmi spun în gând dându-mi ochii peste cap.

Mă ridic de la masă și mă îndrept spre ieșire. Mă gândisem la un plan. Trebuia să îi găsesc punctul sensibil al vrăjitorului, sigur avea unul. Însă de nu mergea, trebuia să o conving le Sylvia.

     — Nu ai petrecut prea mult timp cu Filip. spune mama privind în gol cu mâinile încrucișate.

Nu spuneam nimic. Era adevărat. L-am cam evitat in ultimul timp.

     — În schimb, petreci prea mult timp în grădină. spune întorcându-se spre mine.

     — Acolo găsesc tot ce iubesc. spun privind spre portița albă.

Se încruntă îngrijorată spre mine trăgând probabil diferite concluzii.

     — Florile. spun încercând să îi ignor reacția.

"Și Thomas" îmi spun în gând.

Mama pufnește și intră în casă trântind ușor ușa. Nu o mai văzusem așa de ceva timp.

Mă îndrept spre grădină. Intru și îl caut pe Thomas.

Cerul părea destul de înnorat. Sigur va urma o ploaia zdravănă. Poate era în magazie.

Deschid ușa. Thomas stătea întins cu o mână pe față. Părea epuizat.

Mă așez lângă el încercând să îi atrag atenția. Ce era cu el?

     — Thomas? întreb atingându-i brațul.

Acesta tresare ușor și se ridică prinzându-mi mâna.

     — Felicia. spune el zâmbind.

     — Ce ai pățit? întreb îngrijorată.

     — Nu am putut să dorm azi-noapte. Auzeam tot felul de voci care spuneau.. se oprește el dintr-o dată.

     — Spuneau? întreb confuză.

     — Nu îmi amintesc. spune ducându-și mâna la frunte.

     — Trebuie să te odihnești. spun dând mâna la o parte și sărutându-mi fruntea.

     — Dar e după-amiază. caută el o scuză.

     — Doar odihnește-te. spun zâmbindu-i cald.

Acesta acceptă cu greu propunerea mea. Se întinde încă ținându-mă de mână.

     — Poți sta cu mine până adorm? întreabă el privindu-mă printre gene.

Dau din cap afirmativ și îi strâng mâna la rândul meu. Îl privesc pentru câteva minute chipul așteptând să adoarmă.

Mă ridic după ce observ că a adormit și mă îndrept spre ușă. Afară ploua cu găleata. Îmi ridic puțin rochia și mă pregătesc să fug cât de repede pot. Pășesc pe pământul ud însă stropii de apă nu își făceau apariția.

     — Ai nevoie de o umbrelă? se aude vocea lui Edwin.

Tresar când îi aud vocea. Trebuia să mă comport natural.

     — Mulțumesc. murmur eu începând să merg.

     — Ai găsit grimoarul? întreabă el.

     — Bineînteles. Îl am chiar aici. spun eu încercând să par ironică.

     — Nu apreciez ironia, domnișoară Felicia. spune el rece.

Acea răceală îmi dăduse un mare fior. Nu puteam să continui așa. Îmi era prea frică.

     — Scuze. spun încercând să îmi controlez tremurul din voce.

Intru în casă însă sunt împinsă puternic în perete.

     — Nu te pricepi la mințit. spune Edwin închizând umbrela.

Încerc să mă ridic însă durerea îmi străbătea corpul.

     — Unde e grimoarul? întreabă calm în timp ce se apropia de mine.

     — Nu am idee. spun încercând să mă ridic.

     — Greșit. spune el fulgerând o altă durere spre corpul meu.

Lacrimile erau gata să cadă din colțul ochilor însă nu doream să le las să se scurgă.

     — Nu așa se comporta un domn. se auzi o voce masculină.

Edwin se ridică și se îndreaptă spre persoană.

Încerc să îmi ridic privirea spre cel ce a spus asta.

     — Thomas.. e tot ce reușesc să mai spun.

"Thomas.."