Fiul grădinarului

Capitolul 19

"Aici."

Acesta îmi privește timp de câteva secunde mâna ce arăta locul unde se află grimoarul. Începe să respire greu și se încruntă schimbându-se radical la față. Era speriat, pierdut și extrem de furios.

Se încordează și își îndreaptă privirea spre vaza de pe măsuța de lângă noi. O ridică și o trântește puternic de podea.

Tresar speriată la gestul său și îi urmăresc mișcările printre gene.

Se plimbă furios prin cameră, mai apoi se îndreaptă spre geam îl deschide și sare.

Fug spre geam panicată și mă uit afară. Dispăruse.

-Felicia? Ești bine? întreabă mama îngrijorată.

Își pune mâinile la gură când a văzut vaza spartă în mici bucățile.

O privesc încercând să par calmă în timp ce mă apropiam de ea. Mă așez jos și adun cioburile la un loc.

-Sânge?? întreabă mama văzând pata roșie de pe parchet.

Măresc ochii când observ sângele lui Edwin. Iau un ciob și mă tai ușor în palmă cât să curgă puțin sânge.

-M-am tăiat când am încercat să o prind. mint arătându-i mâna cu proaspăta tăietură.

-O chem pe Marta. spune ieșind din cameră.

Mă așez pe pat epuizată. Nu știam la ce să mă aștept. Edwin știa unde se afla grimoarul și are mare nevoie de el. Mă întreb de ce a reacționat așa. Ce planuri are?

-Pot intra? întreabă Marta.

-Da. spun ridicându-mă în șezut.

Aceasta se apropie având în mâini o cutie cu tot felul de unguente. Se așează lângă mine și îmi zâmbește cald. Îmi ia mâna și îmi privește tăietura.

-Ai încercat să prinzi o vază? întreaba ea suspicioasă.

Deschid gura să spun o minciună însă îmi face semn să nu spun nimic.

-Nu-mi răspunde. spune aceasta chicotind.

Îmi închid gura și zâmbesc rușinată. Marta îmi era destul de apropiată, însă nu voia să renunțe la formalități.

Începe să îmi ungă rana ceea ce mă face să scâncesc. Exagerasem cu acea tăietură.

-Noapte bună, domnișoară Felicia. spune femeia ieșind din cameră.

Stinge lumina și închide ușa după ea. Îmi era teamă să dorm. Aveam atâtea lucruri de care era musai să mă îngrijorez. Sigur Edwin se va întoarce.

Mă ridic din pat și mă îndrept spre întrerupător. Mă săturasem de atât întuneric. Mai bine dormeam cu lumina aprinsă. Mă întorc și mă îndrept spre pat însă mă opresc brusc.

Sylvia.

-Speriată? întreabă Sylvia privindu-mă plictisită.

-Vreau să îți vorbesc. spun în timp ce mă apropiam de fată.

-Bineînțeles că vrei. spune ea căscând.

-Ascultă-mă. spun așezându-mă pe pat.

-Știu că ești o persoană bună chiar dacă nu lași la vedere aspectul ăsta. continui privind-o.

Aceasta încearcă să râdă însă o opresc imediat.

-Ți-am văzut amintirile. spun așteptându-i reacția.

-Asta nu te ajută cu nimic. spune nepăsătoare.

-Nu vreau să mă ajute. Vreau să te ajut. Vreau să rup ura asta inconștientă. Am o problemă mare însă vreau să te ajut pe tine. În momentul de față blestemul îl va răni doar pe Filip. spun sinceră.

-Filip merită să-..

-Știu că îl iubești și el te iubește. Pune capăt și respectăți promisiunea. o întrerup eu.

Expresia ei plictisită se transformă deodată într-o expresie uimită. Se încruntă și privește spre un punct fix.

-Vrei doar să-..

-Vreau să te ajut. spun atingându-i umărul.

Își întoarce privirea spre mine.

-De ce? întreabă aceasta.

-Pentru că ai nevoie de ajutor. spun zâmbind.

Fiecare persoană avea nevoie de ajutor. Orice fel de ajutor. Deși problema mea era grimoarul doream să o ajut pe Sylvia.

-Am să rup blestemul. spune și se ridică.

Chiar avea să rupă blestemul? O privesc uimită cum se îndreaptă spre ieșire. Se oprește în fața ușii.

-Mulțumesc. spune și iese din cameră.

*

-Vrei să luăm micul dejun împreună? întreabă mama intrând în cameră.

-Am mâncat deja. spun ocolind-o și ieșind din încăpere.

-Unde mergi? întreabă urmându-mă.

-Acum îți pasă? întreb și continui să merg.

Nu a spus nimic. M-a lăsat să îmi continui în liniște drumul. Mă deranja faptul că încerca să pară o mamă iubitoare . Dacă ar fi avut de ales dintre mine sau reputația ei, ar alege reputația.

Ajunsă în grădină observ noile flori proaspăt plantate. Mă îndrept spre ele. Erau petunii de diferite culori.

Două brațe se încolăcesc în jurul taliei mele.

-Mai devreme le-am pus. spune Thomas punându-și bărbia pe umărul meu.

-Sunt frumoase. spun roșind.

-Florile sunt simboluri frumoase ale naturii, prin care ne arata cat de mult ne iubeste. spune acesta deodată atingând petala petuniei.

Îi ascultam cuminte cuvintele. Mă fascinau vorbele lui. Puteam sta ore în șir doar ascultându-l.

-Vrei să vezi cum arată trandafirul nostru? întreabă încă îmbrățișându-mă.

Dau afirmativ din cap. Nu am scos vreun cuvânt de o lungă bucată de vreme.

Acesta mă întoarce spre el și îmi prinde mâna. Zâmbește larg și mă îndeamnă să îl urmez. Pășesc sfios însa mă opresc brusc când aud o voce feminină.

-Felicia! a strigat mama uimită.

"Felicia!"