Fiul grădinarului

Capitolul 6

Filip Torres este un mete..metas..metamorf.

— Metamorf? încerc eu să îmi caut în minte cuvântul. Nu știam ce înseamnă mai exact, însă aveam o vagă idee în minte.

— Un metamorf poate lua orice formă animală, spune el privindu-mi atent reacția.

Nu eram speriată. Doar încercăm să conștientizez ce se întâmplă. Încă trăiam cu o speranță – totul, un vis.

— Nu știam că un metamorf poate citi gânduri, spun eu încercând să leg ideile.

— A fost un fel de dar, pe lângă altele, spune el mutându-și privirea.

Nu înțelegeam. De ce a ales să îmi spună mie toate astea? Avea încredere în mine? Nu e ca și cum aș fi avut cui să spun, iar acel cineva să mă creadă.

— Am încredere în tine și vreau ca și tu să ai încredere în mine, spune el punându-și mâna peste a mea.

Apreciam că avea încredere în mine și îmi spunea asta, însă ceva din mine nu îl credea în totalitate. Nu puteam să am încredere în el. Trebuia să îmi câștige încrederea.

Filip oftează și se ridică de pe mica băncuță.

— Hai să îți arăt. Caii sunt inofensivi, spune el mergând înainte.

Am stat câteva secunde privindu-l cum se îndepărtează. De ce nu puteam avea încredere în el? Mă ridic cu toată teamă de pe bancă și pășesc sfios până ajung în dreptul lui.

Mângâia un cal alb și părea fericit. Acel zâmbet era de reținut având în vedere că mai mereu e inexpresiv si rece. Zâmbea larg și se juca cu acel cal.

— Ea este Tarra, spune acesta.

— E frumoasă, spun privindu-i coama deasă.

— Vrei să încerci? întreabă acesta bătând ușor șaua Tarrei.

— Sunt bine, încerc să spun.

— E foarte prietenoasă. Plus, sunt aici, insistă el.

— Filip! se auzi o voce necunoscută mie. Iar necăjești domnițele?

— Gabe! strigă Filip luând bărbatul prietenește în brațe.

— Nu te-am mai văzut de când erai jumătate pe cât ești acum, se amuza bărbatul după ce rupe îmbrățișarea.

— A trecut ceva timp, spune acesta.

— Ea e Felicia. Felicia Evans, mă prezintă Filip.

Bărbatul părea destul de bătrân. Hainele lui erau largi si destul de murdare, însă i-am apreciat gestul. Și-a ridicat pălăria salutându-mă.

Ochii săi de un căprui închis transmiteau prietenie.

— Bătrânul ăsta e Gabe Miller, mă informă Filip.

„Să nu te pui la vorbă cu el. Nu o să îi mai tacă gura“ îl aud pe Filip râzând în capul meu.

-Încântată, spun și ridic ușor rochia chicotind.

„Filip, vreau acasă“ încerc să îmi repet asta în minte făcându-mă auzită.

Acesta se prefăcea mai mult ca sigur că nu mă aude. Mă încrunt spre el.

— S-a întâmplat ceva, Felicia? spune el încercând să nu râdă.

—Este timpul să ne retragem, șoptesc calmă.