Fiul grădinarului

Capitolul 20

"Felicia!"

Mama privește furioasă mâna lui Thomas ce o ținea pe a mea. Se îndreaptă spre noi. Băiatul îmi strângea puternic mâna. Era gata să o înfrunte.

Femeia rupe strânsoarea și mă trage după ea în ciuda refuzurilor mele. Thomas venea după noi și încerca să explice ce se întâmpla. Mama îl ignora total și își continua drumul iritată.

Îmi întorc privirea spre băiat. Acesta se opri și îmi făcu semn din cap.

"Totul va fi bine." mimă el din buze.

-Grădinarul? De ce tocmai grădinarul? Nu te gândești la reputația familiei! strigă mama după ce am intrat în cameră.

Se plimba din dreapta în stânga punându-și mâinile în cap. Era cu adevărat nervoasă. Se oprește și se întoarce spre mine.

-Băiatul ăla dispare. spune ieșind din cameră și închizând ușa.

Mă îndrept spre ușă speriată și trag cât pot de tare de ea.

Încuiată.

Mă îndrept spre geam și privesc spre grădină. Thomas părăsea curtea gânditor. Nu părea trist sau furios.

Deschid geamul și privesc distanța de aici până la pământ. Era o distanță considerabilă. Dacă săream cu siguranță aveam să îmi rup ceva. Îl închid și încerc să găsesc o altă soluție.

-Ce face iubirea din oameni. se aude vocea lui Bill.

Mă întorc tristă spre el.

-Ai încredere în iubirea ta. spune bătrânul zâmbind.

-Dar acum suntem neputincioși. spun suspinând.

Bill chicotește și mă privește blând.

-În iubire nu există dar. Nici măcar neputință. spune acesta sigur pe el.

Mă încrunt și privesc podeaua. Mereu exista o soluție. Sigur aveam să găsesc și acum o cale.

-Iubește cu ochii închiși pe o stâncă la marginea prăpastiei și vei fi un om fericit. rostește tare și clar.

-Cum să-.. încerc să spun însă bătrânul dispăru.

Mă așez la marginea patului și privesc în gol gândindu-mă la un plan.

Se aude încuietoarea ușii apoi se deschide. Mama intră precaută și o închide silențios. Mă privește zâmbind. Imediat chipul său se schimbă într-unul masculin.

Filip.

-Neața. spune pășind spre mine.

-Filip.. încerc eu să spun.

-Mulțumesc. mă întrerupe el.

Îl priveam confuză. De ce îmi mulțumea?

-Sylvia.. începe el să spună. Lasă, mai bine îți arăt. spune întinzându-și mâinile spre mine.

Îi ating mâinile și aștept imaginile să apară.

-Ai rupt blestemul. se aude Filip spunând.

Sylvia era în fața mea însă părea să privească într-o altă direcție.

-Am greșit. Știu asta, însă niciodată nu am încetat să te iubesc. continuă Filip.

Fata își îndreaptă privirea spre mine privind confuză.

-Blestemul.. spune aceasta.