Fiul grădinarului

Capitolul 18

Promit.

-Ai auzit? întreabă Thomas curios.

-Fix cât trebuia. spun ridicându-mă.

Știam că acum puteam să o conving. Puteam să rezolv asta, dar înțelegerea lui Edwin era încă în picioare. Nu aveam să fug de el tot restul vieții.

-Felicia. îmi atrage Thomas atenția.

Îmi întorc privirea spre el așteptând să îmi spună ceva.

-Indiferent de ce va urma.. spune acesta. Eu sunt alături de tine. continuă el.

Cuvintele lui însemnau foarte mult pentru mine. Știam că am pe cineva de partea mea indiferent de orice.

Îi cuprind trupul într-o îmbrățișare. Îi eram recunoscătoare.

-Pe zi ce trece trandafirul înflorește. spune el din îmbrățișare.

Se referă la trandafirul alb. Simbolul iubirii noastre.

-Dacă se ofilește? întreb deodată.

-Atunci să ofilim împreună. spune după câteva secunde.

Liniștea se lăsă între noi. Respirația noastră era tot ce se auzea în încăpere.

-Până atunci să înflorim împreună. spun după un timp.

Acesta accentuă strânsoarea îmbrățișării.

-Sunt fericit. spune el într-un suflet.

-Iar eu sunt Felicia. [din latină - fericit/ă]

*

-Nu am mai luat cina împreună de ceva vreme. spune mama privindu-ne pe rând.

În sfârșit eram toți la masă. Mama, tata, mătușa Janet și unchiul Aiden. Priveam locul Annei. Era gol și nimeni nu părea să își fi dat seama de lucrul ăsta.

-Spui asta de parcă nu am mai luat cina împreună de secole. spune tata chicotind.

Nu de secole, dar trecuse ceva vreme de când nu s-a mai întâmplat asta. Uneori simțeam că familia noastră se destramă încetul cu încetul. Faptul că doar cina ne mai strângea împreună, iar și asta părea să nu se mai întâmple mă îngrozea.

-Felicia. Povestește-ne despre Filip. spune unchiul Aiden vesel.

Imediat după ce întreabă mătușa Janet îl calcă subtil pe picior, el scâncind.

-Este un băiat bun,dar.. încep eu să spun însă un zgomot de la etaj atrage atenția tuturor.

-Merg să văd ce s-a întâmplat. spun ridicându-mă de pe scaun.

-Nu,Felicia. Las-o pe Marta să meargă. spune mama oprindu-mă.

Aveam ocazia să scap de conversația asta chinuitoare, însă femeia o fură imediat. Marta se conformează celor spuse și urcă scările.

Șiruri de gânduri îmi invadau mintea în momentul de față. Dacă era Sylvia? Sau Filip? Sau mai rău..Edwin?

Țipătul Martei spărgea liniștea din casă. Mă ridic instinctiv însă tata mi-o ia înainte oprindu-mă. Urcă grăbit câte două scări până ajunge la femeia ce părea speriată.

Coboră împreună scările. Marta își ținea mâna la piept, semn că a tras o sperietură de toate zilele, iar tata părea ușurat.

-A văzut un gândac. spune tata amuzat.

Mințea.

-Avem gândaci în casă? întreb suspicioasă.

Acesta se așează la locul lui și se încruntă.

Nu așa se comporta tata. Ceva.. Cineva era la etaj și părea că l-a influențat.

-Felicia? Nu mi-ai spus despre Filip. insistă unchiul Aiden amuzat.

Mătușa Janet se încruntă la el de parcă ar fi întrebat ceva nepoliticos. Erau atât de drăguți împreună. Deși la prima vedere puteai să juri că relația lor s-a dus de ceva timp, ei chiar se iubeau necondiționat. Erau încă îndrăgostiți unul de celălalt și în același timp cei mai buni prieteni.

-Cum spuneam Filip..

"Scuză-te și mergi în camera ta." se auzi vocea serioasă a lui Edwin.

Înghit în sec. Ultima oară când ne-am văzut a m-a trântit de un perete. Trebuia să îl ascult. Dacă nu îl ascultam probabil se înfuria și acționa mai rău.

Tușesc cât pot de real și mă ridic de la masă.

-Mă simt puțin rău, așa că mă voi retrage în camera mea. Scuzați-mă. spun plecând înainte ca cineva să refuze plecarea mea.

Mă îndrept spre camera gândindu-mă la diferite lucruri. Dacă îi spuneam unde se afla grimoarul avea să mă omoare?

Deschid ușa și intru în cameră fără să aprind lumina. Îi vedeam silueta la marginea patului stând cu spatele la mine.

-Uite ce e Felicia. spune el simțindu-mi prezența.

-Am nevoie de grimoar. Mi-l dai, iar eu dispar de aici cu tot cu blestem. continuă acesta.

-De ce ai nevoie de grimoar? întreb pășind înainte deși corpul îmi cerea să fug de aici.

Edwin se ridică și se întoarce spre mine. Mă privea serios, dar am putut să îi observ un fir de teamă în privire. Îi era teamă de ceva.

-La fel ca și tine și eu am o familie ce trebuie să o protejez. O familie numeroasă. Nu din sânge ce-i drept, însă este o familie unită. Mulți mor din cauza unei boli neidentificate, iar grimoarul e singura cale de a-i însănătoși. spune el rar parcă încercând să mă facă să înțeleg gravitatea problemei.

Vrăjitorii lui sufereau de o boală necunoscută. Ar face orice pentru grimoar.

-Ai face orice pentru grimoar, nu? întreb cu o teamă de nedescris.

-Felicia. Noi avem deja o înțelegere pe care sper să o respecți. Doar spune-mi unde este. spune el cu o urmă de disperare în glas.

Trag aer în piept și expir încet. Eram de-al dreptul speriată. Aveam de gând să mă bazez pe instinct. Ochii lui îmi spuneau că nu a omorât pe nimeni. Era prea milos să recurgă la ucidere deși era catalogat ca cel mai bătrân și puternic vrajitor.

"Aparențele înșeală" îmi amintesc de vorbele lui Bill.

Îmi ridic mâna tremurând și o duc încet spre mine atingându-mi materialul rochiei cu degetul. Inima îmi bătea nebunește.

Nu ai ucis pe nimeni, te rog să fie așa.

-Aici. spun clipind des încercând să îmi dau seama care este reacția acestuia.

"Aici."