24 Iulie 2016
Am gânduri lipsite de culoare,
Am în piept acea veche întâmplare,
N-am întrebat divinitatea de ce sunt aici,
Nu mă tem de nimeni, mă tem doar de cicatrici,
Evit ceea ce știu că mă lovește,
Am ignorat și oamenii ce inima-mi iubește,
Că eu sunt doar un cadavrul în continuă descompunere,
Viața mea nu constă în a număra sumele,
De m-aș fi născut bogat, eram mort de mult,
Fiindcă prin sărăcie, am căpătat înțelepciunea ca pe oricine sa ajut,
Și n-am o inimă mare, e mică și se zbate în piept,
Am pierdut ce era de pierdut, nu mai contează defapt,
Conta, că eu contam pentru cineva,
Dar nu mă plâng, nu mai plânge inima,
Și nu vorbesc despre iubire, că ea apare și dispare,
Vorbesc despre persoana mea, nu e ceea ce pare,
Nu sunt un om ca toți, adică de rând,
Nu stau la rând, îmi spun orice gând,
Știi înainte îmi păsa și de părerea celorlalți,
Acum nu-mi pasă, rămân unul dintre alți,
Unul dintre acei alți ce știu cum e durerea,
Unul din aceia, care și-au pierdut fericirea,
Ține-mă de mână și sărută-mi buzele,
Arată-mi că tu nu ești ca altele...
