30 Septembrie 2017
Tăcerea nopții mă lasă umbrit,
Sub pasaje de flori singur mă mint,
Că rostul mi-l găsesc trăind,
Rostul omenirii e acela "suferind",
O văd în noapte, în vise,
O am la piept, scriidu-i piese,
De un amor mort sau iubire,
Ori despre moarte sau despărțire,
Dacă îți pasă, rupi din tine,
Dacă ignori nu stai cu psihicul bine,
Dacă dragostea e o iluzie,
Mă voi pierde în stele o mie,
O mie una zile, doar amorul nostru,
O mie două zile, fără vreun peisaj anostu',
Crezând în lume și în ce are de oferit,
Vei afla mai târziu că ai fost iar mințit m,
Să nu crezi în oameni, sunt imperfecți,
Să nu crezi în visuri, trăim anotimpuri "defecți",
Că stai și aștepți, asta ne e menirea,
Că stai și plângi, asta e dezamăgirea ,
Iar când râzi, sufletul râde cu tine,
Fiindcă sufletul e din tine acel bine,
Fii bun, dar nu prea des,
Fii rău, dar nu în exces,
Fiind echilibrat vei găsi drumul spre iad,
Fiindcă echilibrul e perfect, încet te văd cu spui "decad",
Zâmbim fals, iubim la fel,
Spunem că avem un țel, dar nu ne apropiem de el,
Un ultim rând la final de drum,
Că ce e mai bun nu e comun,
Tragi din greu ca să supraviețuiești,
Iar după ce te trezești, îmbătrânești...
