12 Noiembrie 2017
Pot să o iau de la capăt în orice clipă,
Doar că acum nu-mi va mai fi frică,
Să trăiesc, să simt și să iubesc,
Să o fac în felul meu, nu cum alții voiesc,
În a vrea și a vorbi cu toții suntem buni,
Dar să descoperi de ce e greu? , de ce nu aduni? ,
Să vezi cum e, când paradisul nu există,
Să vezi cum e să ai mereu inima tristă,
Să simți și tu cum simt atâția,
Să te răscolești în pat noaptea,
Să nu poți dormii nici măcar un ceas,
Când ai vrea să vorbești să rămâi fără glas,
Să vezi abia atunci cum e o fărâmă de suferință,
Dar oare cum ar fi o viață? Fără cale de biruință,
Să ai și să mai vrei înseamnă risipă,
Iar iubirea statornică niciodată nu se disipă,
Adun în șoaptă vorbe aruncate de tine,
Mă plimb singur prin noapte cu un rucsac la mine,
În care am amintiri și zâmbetele tale,
În care am aroma ta, ce-o pun pe altă cale,
Nu mi-ai arătat vreodată cum e să fii motivat,
Îmi dădeai speranțe, cu ele ai plecat,
Și de-ar fi să te întorci, ocolește-mă,
Fiindcă tu mi-ai tranformat inima din sensibilă în fragilă,
Adun amintiri cu tine și am să te uit promit,
A trecut vara, la drum am pornit,
Și am un țel, dar nu știu unde mă va duce,
Merg mai departe și nu caut vreo răscruce
