25 Iunie 2017
Scriu cu inima din piept mereu,
Dragostea e al meu apogeu,
Și cred că dacă te-ai întoarce nu ar fi la fel,
Fiindcă acum nu mai sunt acel special el,
Spicul vieţii începe să se termine,
Datoria omului e să facă bine,
Titlul vieţii începe să nu mai aibă nume,
Dragostea e înlocuită des de sume,
Hai pe bune, ce câștigi făcând rău?
Răul nu atrage binele mereu,
Din cauza ei, urăsc eu realţiile,
Din cauza ei rănesc eu inimiile,
Din cauza ei îmi e frică să iubesc,
Tot din cauza ei nu vreau să trăiesc,
Inima mea s-a rupt odată cu plecarea ei,
Am pierdut tot ce aveam mai bun întruna dintre femei,
Mi-am pierdut sufletul, timpul și bunătatea,
Mi-am pierdut universul și lumea,
Plâng în miezul nopţii tot din cauza ta,
Mă doare inima, îţi simt lipsa,
Nu mă pot concentra din vina ta,
Simte acum cum îmi moare inima,
Totul din cauza ta, fiindcă credeam în tine,
Acum vine furtuna sufletul să îmi aline,
A început ploaia, mai fulgeră în inima mea,
Mai cade o lacrimă, nu mi se vede faţa,
Rămân în noapte să vă aduc lumină,
Tot ce scriu e din a mea inimă,
E ultima strofă scrisă tot din vina ei,
De acum nu am să mai cred în femei,
Fiindcă iubirea m-a consumat prea mult, și doare,
Credeam că iubesc când defapt simțeam cum inima îmi moare...
