15 Aprilie 2017
Tre' să am capul pe umeri, am intrat în viaţă,
Nu mai sunt copil, nu mai am pe ochi ceaţă,
Trebuie să trag din greu pentru al meu viitor,
Tre' să las lucrurile rele, cu ele de mână mor,
Sunt un suflet refugiat în propria-i dramă,
Am crescut cu greu, fără tată, fără mamă,
Nu era nimeni acolo să îmi spună ce s-aleg,
Vreau totul, nu jumătăți, ci ce e întreg,
Îmi vreau înapoi copilăria, așa rea cum a fost,
Vreau să zâmbesc neîncetat, să îmi găsesc un rost,
Să nu continui să fiu ca restul lumii,
Să am o iubire pe care o înţeleg nebunii,
Sunt un om rău, un suflet degradat,
Poate pentru unii un bețiv sau vreun drogat,
E adevărat de îmbăt cu ură zi de zi,
E adevărat mă droghez scriind poezii,
Ce simt nu ști, n-ai să știi vreodată,
Cât am iubit eu, n-o să afli niciodată,
Că am inima frântă, cu asta am rămas,
Timpul se scurge prin noi, trece încă un ceas,
Și trece viaţa prin noi, că uităm să trăim,
Viaţa e iubire, de ce urâm?
De ce?, așa încep întrebările când viaţa te încearcă,
Nu spune "de ce?", caută adevărul, răul te descarcă,
Întrebările vin din eșec, răspunsurile din succes,
În viaţa ta nu toată lumea trebuie să aibă acces,
Odată ce te cunoaște lumea, te văd cum ești,
Mai bine să nu te cunoască nimeni, de ceea ce auzi să zâmbești,
Pentru că toţi judecă, dar nimeni nu vrea să cunoască,
Tocmai de aceea cele auzit de sunt reale, trebuie să dovedească,
Că putem cu toţii să spunem doar minciuni,
Dar nu uita, adevărul face cu adevărat minuni.
