27 Iulie 2016
E seară, trecut de orele somnului,
Am spus că scriu din inima sufletului,
Scriu acum cum fac de prea mult timp,
Am găsit un motiv ca să mă schimb,
Eram alții când eram copii,
Acum timpul a trecut, am uitat de jucării,
La ora asta tristețea mă apucă,
Dar nu o scriu, las doar inima să zică,
Să spună ce simte, dar în cuvinte frumoase,
Am simțit durerea sufletească până în oase,
Dar acum nu știu ce e cu mine,
O am pe ea, tre' să lupt să fie bine,
Sunt exact ce nu îmi imaginam vreodată,
Viața mea nu mai e colorată,
Dar tu, tu fata mea, poți să schimbi asta,
Poți să mă ajuți să fiu la fel de stabil și în lipsa ta,
Acum vremea trece, îmi e dor de trecut,
Îmi e dor de toate momentele ce le-am petrecut,
Cu atâtea persoane ce azi nu mai au viață,
Mi-am dorit dispariția pământeană în fiecare dimineață,
Dar acum nu gust din viață, ci mușc din plin,
Că au observat că în momentul de față nu mai sunt fără de alin,
Am atâtea, spune-mi dragă lună de ce nu pot?,
De ce nu pot fi ca oricare altul?, să găsesc în nimic un tot,
Ci nu invers, că nu îmi face bine,
Știi inima mea, e mereu cu gândul la tine,
Doar ascultându-ți vocea mă simt mai în viață,
Ești singurul om în care îmi pot clădi o speranță,
De mai continui să scriu trist, am să mă las,
De mai continui în felul acesta, nu le mai dau cuvintelor glas,
Mă simt murdar, dar încă cu inimă,
Mă simt inuman când scriu fiecare rimă...
