Vocea mamei mă trezește din somn și automat îmi aduc aminte că astăzi trebuie să ne mutăm. Definitiv.
Ideea nu mă încântă având în vedere că trebuie să-mi las prietenii. Am promis să țin legătura cu ei, si evident, Chris. Prietenul meu.
Era ora 7, iar la 8 aveam avionul. Nu realizam ce se intâmplă în jurul meu, așa că am stat pe gânduri până am adormit la loc.
-Arine, ai înnebunit? Este 7 jumate, cât ai de gând să mai stai?
Vocea sâcâitoare a mamei m-a trezit. IAR. Mă ridic din pat, mă duc la baie și îmi fac rutina obișnuită doar că de două ori mai repede. Dușul a durat maxim 5 minute, așa că m-am încadrat în timp si la 7:45 eram pregatită.
Nu m-am machiat absolut deloc, doar m-am dat cu parfum. Nu era o zi așa specială pentru mine, ci mai mult o schimbare bruscă neplăcută, așa că nu am acordat mare atenție aspectului meu fizic în momentul ăla.
Eram imbrăcată in niște blugi negri destul de rupți în genunchi, un tricou negru simplu, un cardigan tot negru, șapca mea neagră, ghiozdanul negru si niște cizme cu toc negre. Da, tot negru. Zici că mă duceam la înmormântare. Dar nu-mi pasă pentru că negrul este culoarea care îmi definește starea de spirit in momentul de față.
-Nu pot să cred că asta chiar se întamplă. spun ușor dezamagită, uitându-mă pe geamul avionului.
-Stai liniștită scumpo, sunt sigură că o să-ți faci o groază de prieteni acolo.
Nu fii așa sigură. Am spus in minte, continuând să mă uit pe geam.
Cel mai rău îmi pare pentru tot ce las în spate odată cu plecarea din Ohio. Prietenii mei pe care îi cunosc de când eram mică și de asemenea, cu ei am împărtășit cele mai frumoase amintiri. Chris... Nu știu ce o să se intâmple cu această relație. Il iubesc, chiar foarte mult. Dar distanța dintre Ohio si Colorado e destul de mare. Asta mă face să îmi pierd speranța. Când am plecat eram conștientă de ce o să se intâmple dar nu aveam de ales.
Fără să realizez am adormit chiar atunci când mai erau aproximativ 20 de minute până la destinația finală.
-Arine, trezește-te! îmi spune mama entuziasmată.
Când am auzit pentru a 3a oară pe ziua de azi această exclamatie, îmi venea să pocnesc. De ce nu pot să am un somn liniștit? Ziua asta a început destul de prost.
Am ajuns la casa tatei din Colorado. Nu o văzusem niciodată dar adevărul este ca nici nu îmi doream să o vad. Era mult mai mare decât fosta casă din Ohio. Exteriorul cât și interiorul casei erau de nota 10.
Am ajuns la camera mea... Imi țin respirația in piept pentru câteva secunde și apăs pe clanță. Când am văzut camera, nu aveam nicio reacție. Totul era deja pregătit. Pentru un moment nu-mi dădeam seama dacă e stilul meu sau nu.
După o ora de despachetat bagaje, în sfârșit am reușit să prind un moment în care mă pot odihni în camera mea 'draga'. Mi-am pus hainele de stat in casă și m-am trântit în pat ajungând astfel într-un somn profund.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Mă ridic somnoroasă din pat, iar primul lucru făcut a fost verificarea orei. Mă gândeam cât am dormit. Era 5.
Am observat că am un mesaj necitit. Oare de la cine? Oare e de la Chris? Bineînteles ca nu. Era de la mama. 'Eu cu tatăl tău mergem sa îl luăm pe Alan de la bunica ta și o să ne oprim cu treabă. O să ajungem în aproximativ 3 ore.'
Ooooh, am și uitat de frățiorul meu enervant si sâcâitor. Ziua asta merge din ce în ce mai prost.
Alan e un copil foarte energic, ca orice copil. Dar este incredibil de stresant. Eu la 6 ani eram un copil calm și cuminte. Dar Alan.. este imposibil să nu facă ceva.. Mă întreb cum îl suportă învățătoarea de la grădiniță.
I-am răspuns cu un scurt 'Ok' deși în mintea mea nu totul era ok. Dintr-o dată mi-am adus aminte de un lucru căruia nu prea îi dădeam importanță până să ajung cu adevărat aici. Școala. Școală nouă? Profesori noi? Prieteni noi?Viață nouă? Nu sună bine deloc.
Chiar am nevoie să-mi fac ordine prin gânduri.
Deși nu cunosc locul ăsta deloc, am decis să fac o scurtă plimbare nu foarte departe. Îmi pun niște pantaloni scurți negri cu un top gri, îmi încalț vanșii, iar apoi ies din casă încercând să găsesc un loc apropiat și liniștit.
Nu mă așteptam să găsesc un părculeț atât de aproape de casa noastră. Pornesc spre o bancă la umbra unui copac. Mă gândeam la toate lucrurile posibile, nerealizând că se intunecă afară.
O siluetă se apropie de banca pe care stau eu. Nu puteam să-i văd nicio trăsătură pentru că era întunecat afară. Tot ce se observă e faptul că este un baiat, înalt si slab. Asta e tot ce observ.
-Nu e cam târziu pentru tine? îmi spune băiatul pe un ton indiferent.
