Sehun. Ce nume frumos. La fel și cel ce îl deține. Stai, ce tot spun?
Mintea mea este încărcată la maxim, așa că o plimbare m-ar putea ajuta. Deși e întuneric afară, nu am să mai fac greșeala de a merge în acel 'părculeț bântuit'.
Îmi iau ceva lejer pe mine, dar asigurându-mă că nu o să imi fie frig.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ies pe ușa casei fără să anunț pe nimeni că plec. Îmi bag căștile în urechi și pornesc. Wendy mi-a arătat o groază de locuri liniștite unde aș putea să-mi petrec timpul.
Nu realizam cât de mult mă îndepărtez, așa că îmi continuam drumul fără să-mi pese. Piesa 'Heathens' de la twenty one pilots mă liniștea, fapt ce m-a făcut să-mi continui drumul până când mi-am dat seama că m-am rătăcit. M-am oprit fix într-un loc pustiu si straniu care mă făcea să tremur. Corpul îmi îngheța. Între două clădiri abandonate era o mică alee întunecată. Nu era pic de lumină în acea zonă. Mi-am scos telefonul din buzunar, încă lasând muzica pornită pentru că mă liniștea și am aprins flash-ul telefonului, lucru care făcea totul și mai înfricoșător. Nu sunt foarte sperioasă de fel, dar în situația asta șimțeam că o să cedez.
Ce m-a apucat să ies la ora asta și mai ales să merg atât de departe de casă? Intenționam să îmi sun părinții sau pe Wendy, dar mi-am dat seama că s-ar îngrijora în ultimul hal așa că am decis să mă descurc singură.
Pășesc cu nesiguranță spre aleea dintre cele două clădiri. Flash-ul de la telefon mă ajută să văd ce este în jurul meu. Aud niște zgomote neexacte din spate. Mă întorc rapid, nerealizând că niște lacrimi mi se scurg încet pe obraji. Inima îmi bătea atât de tare, încât bătăile acesteia se puteau auzii de departe. M-am liniștit atunci când am auzit zgomotul iar. Erau doar niște câini care cutreierau cartierul. 2 secunde de neatenție și m-am trezit pe jos. Nu prea îmi pasă că m-am julit peste tot, atâta timp cât sunt în siguranță și nu dau de vreun psihopat. Durerea e inimaginabilă, sângele picurându-mi de pe față, mâini și genunchi. Hainele mele sunt un haos, probabil arăt ca oamenii străzii. Din față aud niște pași nu tocmai rapizi. De data asta sunt sigură că sunt niște pași de om. Cine s-ar plimba la ora 10 într-un cartier ca ăsta? M-am panicat, răspunzându-mi singură în minte la întrebare. Psihopații. Bețivii. Criminalii. Am încercat să mă liniștesc, vrând să trec mai repede de persoana pe care urma să o văd. Fără să realizez am îndreptat flash-ul telefonului în fața persoanei, în încercarea de a o vedea. Eram destul de aproape de omul de care abia așteptam să trec. Cred că l-am orbit cu flash-ul pentru că și-a pus mâinile la ochi cu o atitudine deranjată. Am observat în acest timp că este un bărbat. Am realizat că l-am orbit așa că am îndreptat flash-ul în față. Nu am reușit să îi văd fața, dar atât timp cât mă lasă în pace, nu mă interesează aspectul său.
A dat Domnul. Am reușit să trec teafără. A fost destul de ciudat ca la ora asta să văd o persoană aici. Nu părea să se fi pierdut. Era destul de liniștit. Probabil se îndrepta spre casă. Am simțit o senzație de moarte în momentul în care o persoană se bagă rapid în fața mea, chipul meu făcând contact cu pieptul lui. Mai mult ca sigur era bărbatul care trecuse nepăsător pe lângă mine câteva secunde mai devreme. Atât mi-a fost. Nu mai aveam putere să mă mișc. Corpul îmi era înghețat. Pot vedea cum degetul arătător al bărbatului din fața mea se îndreaptă spre bărbia mea. Îmi ridică bărbia, astfel încât să pot să fac contact vizual cu el.
- Ce cauți aici?
Nu se poate. Nu el.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
