Din perspectiva lui Sehun
Ea este o provocare din ce în ce mai mare și asta mă face mai nebun.
Nu știe nimic despre mine, dar eu știu totul despre ea.
În ziua accidentului
Din perspectiva lui Sehun
Drumul spre cafenea îl parcurg uitându-mă numai la partea opusă a străzii.
M-a văzut, iar eu mi-am întors imediat capul. Pare șocată, iar asta mă face din ce în ce mai interesat. Expresia de pe chipul ei s-a schimbat, dar nu din cauza mea.
În fața ei stă Luke, cel pe care nu mi l-aș dorii să îl revăd.
Mă opresc din mers și mă uit insistent la ei.
Luke a observat asta, așa că am luat-o pe o alee doar ca să nu-i mai văd.
Nu-mi place să o văd cu altcineva înafară de mine și asta mă determină să fac tot ce-mi stă în putință.
Mă opresc din mers și stau pe gânduri până când picioarele mi se mișcă automat, fără a le ordona eu ceva.
Ajung înapoi în fața cafenelei după 20 de minute de mers și îi zăresc pe cei doi stând la o masă, se pare că se distrează.
Morții mă-tii, Luke!
În imaginația mea, totul e diferit acum, iar Luke nu mai e așa vesel. Doar stă cu un cuțit înfipt în cap.
De ea nu pot să zic nimic. O urăsc pentru că stă cu bulangiul ăla.
Nici nu îi privesc mult, că cei doi deja se ridică, iar ea părăsește cafeneaua în grabă.
Într-o fracțiune de secundă, privirile noastre se întâlnesc și tot ce pot spune este că nu pare prea entuziasmată. Mă privește anormal, ca și cum aș fii doar în imaginația ei. Un mic zâmbet îi apare pe buze, însă eu sunt cât se poate de serios și agitat atunci când văd o mașină venind, iar pe ea fiind neatentă. N-am habar ce se întâmplă cu ea de nu se uită dacă drumul este liber sau nu, dar fără să mă gândesc la consecințe fug înspre ea și o împing cât de mult pot până când ajungem amândoi pe jos, cu sânge peste tot în jur.
Nu-mi pasă nimic legat corpul meu, indiferent de cât de mult sânge îmi curge și cât de grav aș putea fii rănit. Mă uit în dreapta mea și o văd pe ea pe jos, rănită în zona capului.
E lovită puternic. Nu o să mă iert niciodată pentru faptul că nu sunt doar eu lovit de mașină. Nu-mi pasă dacă aș murii, corpul ei firav nu merită astfel de chin.
Îmi întind mâna înspre ea pentru a-i atinge pielea care acum este pictată cu sângele meu. Dacă o să mor, o să o fac fericit pentru că am putut să o simt.
Din ce în ce mai multa lume începe să apară. Toți sunt îngrijorați, sună la ambulanțe, la poliție, unii din ei aleargă înspre noi.
Nu-mi place să fiu victimă. Niciodată nu mi-a plăcut să depind de cineva. Îmi adun toate forțele și mă ridic de pe asfaltul rece. Șchiopătez până ajung la o bancă pe care mă așez. Lumea vine înnebunită înspre mine și mă întreabă anumite chestii, dar eu nu-mi pot lua privirea de la persoana pe care am lăsat-o în spate.
Nu mă uit mai bine de 1 minut la ea, că o văd în brațele unei persoane a cărui chip nu îl recunosc din cauza amețelii.
După două săptămâni
A venit și ziua asta. O să scap însfârșit din încăperea asta care arată ca un spital de nebuni.
Îmi iau rapid fișa de externare și ies din clădirea în care am rezistat cu greu. Nu exista zi de când sunt aici în care să nu mă duc să o verific pe fata din cauza căreia sunt aici. De fiecare dată mă duc în fața ușii salonului în care se află și mă uit prin sticla geamului. De două săptămâni de când sunt aici, mereu îl văd pe javra de Luke cum stă lângă ea, cum râde cu ea, cum vorbește cu ea, iar asta mă omoară.
Astăzi nu o să mă mai duc pentru că n-am chef să îl văd pe ratatul ăla nenorocit.
Ies din curtea spitalului și dau ochii cu Luke. N-aveam niciun chef să-i văd fața și cu atât mai puțin să-i aud vocea.
- Sehunnie, mă bucur să te văd!
Din perspectiva naratorului
În mintea lui Sehun, Luke nu există. Cei doi își aruncă priviri ucigătoare până când Sehun îl împinge puternic pentru a-și face loc să treacă.
- Ne vedem curând, Sehun! șoptește Luke amuzat în așa fel încât să se poată auzii doar el însuși.
