Era chiar Luke. Eram atât de incântată de faptul că este aici, incât am afișat un zâmbet larg care se observă de la o poștă.
- Și noi ne bucurăm să te vedem, mai ales Arine! spune Wendy cu un zâmbet ciudat pe față.
Îmi venea să o iau la bătaie. Pentru ce naiba a zis asta?
Îmi era așa rușine încât mi-am îndreptat privirea spre degetele mele care se jucau unele cu altele. Luke a putut observa asta, un chicotit zgomotos neîntârziând sa apară.
Un apel m-a salvat. Era mama. O sa îi fiu recunoscătoare toată viața pentru asta.
M-am ridicat de la masă și am plecat în afara cafenelei pentru a scăpa de zgmomot.
- Da?
- Arine, eu cu tatăl tău o să plecăm, trebuie să stai tu cu Alan.
Simțeam că înnebunesc. Fix acum dintre toate zilele?
- Ce? Nu pot, de ce nu îl duci la bunica?
- Bunica ta este plecată timp de o lună, ai uitat?
- Mamă, sunt ocupată acum, nu am timp de Alan.
- Ce este atât de important? Ești sora lui mai mare, nici atât nu poți face?
Să te cerți cu mama este o misiune imposibilă pentru că mereu ea castigă.
Am ajuns nervoasă acasă pentru că în loc să stau cu Wendy si Luke, trebuie să am grija de drăcușorul ăsta pe care câteodată simt ca nu îl suport. Știu că e un copil de 6 ani, dar face mai multe prostii într-o zi decât o să fac eu în toată viața.
- Fii atentă, Arine, la ora 4 trebuie sa îl duci pe Alan la fotbal.
- Am înțeles.
- Și va trebui să stai cu el.
O să cedez într-o zi. Nu e de ajuns că trebuie să îi ascult toate tâmpeniile, acum trebuie să și stau dupa el.
- Am înțeles!
~~
Au trecut deja 2 ore de când stau cu Alan și deja sunt epuizată.
Îmi pune 20 de întrebări pe minut ceea ce mă obosește chiar daca îl ignor complet.
Obosesc doar cand îl văd cum se zbenguie.
- Copile, tu nu obosești?
Regret nespus că am zis asta. Acum iar începe cu întrebările. Deșteaptă ești, Arine.
Era timpul să îl duc pe acest ursuleț hiperactiv la fotbal. Încă mă gandesc cum o să rezist să stau 1 oră acolo fără să adorm.
Odată ajunși pe terenul unde face Alan fotbal, îi urez succes și mă îndepărtez spre zona spectatorilor. Mă așez pe un scaun și îl privesc fericită. Chiar mă bucur că face ceea ce îi place.
Timpul a trecut foarte repede. Peste un sfert de oră Alan termină antrenamentul așa că trebuie să fiu cu ochii in 4 pe el ca să nu facă vreo prostie după ce iese de pe teren.
Am simțit cum o persoană se așează pe scaunul de langa mine. Mi-am întors privirea și am avut parte de un sentiment pe care nu l-am mai simțit de mult. Ce mai vrea de la mine acum?
- Ce surpriză!
