I hate you...but I love you

Karaoke

Cea din media e Iris.
*Iris*
Însfârşit e vineri. Greu a mai trecut săptămâna asta. Sunt în drum spre şcoală. Ajung într-un sfârşit. Eram pe holuri când...cineva mă împinge puternic în perete. O văd pe Taeyeon privindu-mă nervoasă.
T:-Scârbo! Cum ai îndrăznit să vorbeşti cu Sehun al meu?!
H:-Da!
-Cum?
T:-Nu mai fă pe proasta! Se tot aud zvonuri cum că Sehun te-ar fi însoțit acasă.
Îmi trage o palmă puternică. Tresar de la şoc și îmi pun mâna pe obrazul lovit.
T:-Să nu te mai apropii de Sehun vreodată!
Amândouă pleacă țanțoşe mai departe. Eu am rămas tot acolo privind tristă în jur. Super...de parcă înainte nu era rău. Acum din cauza lui e şi mai rău. Îmi trag gluga pe cap şi intru în clasă. De ce e goală? Mă uit pe tablă. Scria: Orele s-au anulat.
Măcar weekendul a început mai repede.
Seh:-Hei Iris.
Spune-mi te rog că nu e el. Sehun a intrat în clasă.
Seh:-Orele s-au anulat.
-Ştiu...
Seh:-Păi atunci ce mai cauți aici?
-Acum am aflat.
Sehun se uita atent la mine. Ochii lui se măresc când îmi văd obrazul vânăt. Mi-l acopăr rapid. Sehun se îndreaptă înspre mine.
Seh:-Cine te-a lovit?!
-Nimeni...
Sehun îmi dă mâna la o parte şi se holbează la obraz.
-Încetează cu toate astea!
Seh:-Cum adică?
-Nu te mai preface că îți pasă!
Seh:-Dar...
-Stai departe de mine!

*Sehun*
Iris fuge din clasă. Nu pot să o înțeleg. De ce vrea să stau departe de ea?! Ies din clasă. Iris nu mai era pe hol. Suspin. De câte ori încerc să mă apropii de ea, ea mă respinge. Oare ce se întâmplă cu mine? Telefonul îmi sună.
-Alo?
Bae:-Sehunie ce faci în seara asta?
-Mai nimica.
Bae:-Mă gândeam să mergem cu toții la karaoke.
-Sună bine.
Bae:-Ne vedem la 20:00 acolo.
Seh:-Bine. Pa.
Închid.
T:-Sehunie!
Nu ea! O văd pe fâța asta alergând înspre mine. Mă ia în brațe. Tch. O dezlipesc de mine.
-Ce vrei?
T:-Eşti liber azi?
-Nu.
Plec. Mă plimbam fără o direcție anume prin oraş. Mă tot gândesc la Iris. Mă intreb de ce mă urăşte aşa de tare? Am ajuns în parcul național. Mă aşez pe o bancă şi mă uit în jur. Rămân uimit când o văd pe Iris stând lângă un copac cu căştile în urechi. Cum de dau mereu peste ea?

*Iris*
Ascultam melodii kpop. Aveam genunchii aduşi la piept. Mă tot gândeam la viața mea. De ce trebuie să suport tot ce îmi fac alții? De ce nu mă lasă Sehun în pace? Nu are ce face? Probabil a fost pus de unul să mă urmărească ca să mă distrugă complet... Tresar când cineva îmi scoate o cască din urechi. Era Sehun. Stai Sehun?! Ce caută el aici?
-Mă urmăreşti?!
Seh:-E o coincidență.
-Mda. 
Mă ridic să plec, dar mă apucă de mână şi mă trage înspre el.
Mă priveşte îngrijorat în timp ce eu îl priveam uimită şi totodată iritată. Încerc să mă eliberez,dar era prea puternic.
Seh:-Cu ce ți-am greşit? De ce mă urăşti?
-Nu e treaba ta! Acum dă-mi drumul sau o să țip!
Seh:-Nu! Zi-mi ce ai cu mine?
-Bine, tu ai vrut-o!
Dau să urlu, dar Sehun îmi acoperă gura cu palma. Mă priveşte intens în ochi.
Seh:-Iris...spune-mi ce se întâmplă cu tine? Timp de 3 zile mă gândesc întruna la tine. Nu ştiu ce e cu tine. Spune-mi.
Ochii mi se umplură de lacrimi. Sehun îmi ia mâna de la gură. Îmi întorc privirea şi încerc să mă abțin să nu plâng.
-Chiar dacă ai ştii...nu ai înțelege pentru că...vrei doar să râzi de mine!
Seh:-Nu e adevărat.
Îl privesc. Lacrimile mi se rostogoleau pe obraz.
-Cum se face că brusc te interesezi de o mega nimeni ca mine?! Având în vedere că eu sunt bătaia de joc a școlii....față de tine un popular.
Sehun îşi pune un braț după mine şi mă ia în brațe. Ochii mi se măresc. Lacrimile îmi cad neîncetat. De ce îmi face asta?
Seh:-Promit că de acum nu voi mai lăsa pe nimeni să te facă suferi.
Îl împing şi fug plângând. De ce?! De ce?! Dau busna în casă.
M:-Iris?
Intru în cameră şi încep să plâng. Strângeam perna în brațe în timp ce încercam din greu să îmi opresc lacrimile. Mama intră speriată în camera mea.
M:-Scumpo? Ce s-a întâmplat?
O iau în brațe. Mama îmi răspunde călduros la îmbrățişare. După ceva timp m-am oprit din plâns. Stăteam întinsă pe pat şi mă holbam la tavan. Cuvintele lui Sehun mi se derulau prin cap. Nu înțeleg, ce urmăreşte?! Aud o bătaie în uşă.
-Da?
M:-Cum îți mai e?
-Mai bine.
M:-Fii atentă. Am câştigat un bilet la seara de karaoke şi mă gândeam să mergi.
-Nu vreau...
M:-Haide Iris. Trebuie să mai ieşi şi tu.
-Bine...
Iau biletul. Mă uit pe el. Ar trebui să încep să mă pregătesc. Îmi prind părul în coc şi îmi iau o rochie neagră şi mulată pe mine. Îmi iau nişte tocuri cu toc mic şi plec. Ajung la localul acela. Intru. Se simțea miros de alcool. Mda nu am ce zice. Se auzea muzică. Era o scenă pe care urcau doritorii de karaoke. Mă aşez la o masă aproape de scenă. Organizatorul a urcat pe scenă.
O:-Următoarea piesă va fi un duel. Vom alege doi oameni.
Ce? Încerc să mă ascund cumva. Un tip apare şi imi zice:
-Urcați pe scenă.
-N-nu eu....
-Haideți.
Ajung în aplauzele tuturor pe scenă.
O:-Aşa acum mai avem nevoie de încă cineva. Se oferă cineva?
Eu stăteam tremurând cu microfonul în mână. Din public ridică cineva mâna.
O:-Veniți domnule pe scenă.
Persoana respectivă se ridică. Era...era...Sehun. Mă uitam uimită la el. Organizatorul îi dă un microfon. Sehun îmi aruncă un zâmbet încurajator. Eu încercam să nu mă uit la el.
O:-Muzica!
Reflectoarele s-au aprins deasupra noastră. Melodia a început. Cred că glumiți! Au băgat cel mai siropos cântec posibil! Pe un ecran au apărut versurile. Încep să cânt. Publicul a început să aclame. Sehun se uita zâmbind la mine. Începe să cânte. Wow! Ce voce are! Se apropie de mine şi mă ia de mână. Mă îndeamnă să fac o piruetă.
*După 4 minute*
Piesa s-a terminat. Eu fiind prima care coboară de pe scenă. Nu înțeleg de ce îmi tot apare el în cale?! Eram deja afară din local.
Seh:-Iris!
Mă prinde de mână. Îl privesc confuză.
Seh:-Te rog nu mai fugi de mine!
-Nu înțeleg de ce tot apari în calea mea!
Brusc văd negru în fața ochilor...