Liceul. Numit şi cea mai frumoasă perioadă a vieții. Însă nu toată lumea este fericită. Iris,în clasa a 12-a,este o fată timidă care a fost pusă la zid de toți.
Oh Sehun este cel mai popular băiat din şcoală şi totodată idolul femeilor.
Oare se va...
*Luni* -Acum plec Mira. Îmi pun geanta pe umăr şi ies. Brrr! Un vânt aspru şi tăios mă loveşte necruțător. Cerul era mohorât. Pomişorii plantați de mama erau mişcați cu brutalitate în toate direcțile. Minunat...ce mai dimineață! Mă întâlnesc cu Mira în fața casei. Mi:-Neața. -Neața. Amândouă străbăteam în tăcere străzile pline de elevi cu fețe ,ca noi, obosite. Într-un final Mira rupe tăcerea. Mi:-Iris vreau să ştiu, ce se întâmplă între tine şi Taeyeon? M-am oprit instant. Doar auzindu-i numele m-a cuprins frica. -N-nimica. Fac câțiva paşi, dar Mira se pune în fața mea oprindu-mă. Se uita îngrijorată la mine. Mi:-Ştiu că minți. Iris, băieții mi-au spus ce îți face. Chiar nu au putut să îşi țină gura? -Atunci dacă ştii de ce mă mai întrebi? O privesc rece. Mi:-Iris. Vreau doar să te ajut. -Mai bine nu ai face-o, pentru că altfel... Mă opresc din vorbit, o ocolesc şi îmi continui drumul. Proastă! Proastă! Proastă! Nu pot să cred că din nou fug! Mă simt atât de oribil. Las părul să îmi vină pe față. Mergeam cu capul aplecat. Ce prietenă sunt şi eu? Mira voia doar să îmi fie alături, iar eu ce fac? Ca de obicei. Dau la o parte persoanele care vor să mă ajute. Câteodată mi se pare că sunt pur şi simplu făcută să fiu singură. Ajung la şcoală. Mă strecuram printre mulțimile de elevi care erau pe holuri. Aud şuşoteli. Îmi întorc privirea înspre un grup de fete, printre care era şi Taeyeon. Mă priveau râzând şi cu nasurile pe sus. Mda. Intru în clasă şi mă aşez în bancă. Mă uitam gânditoare în gol. De ce trebuie să fie totul aşa de greu? Îmi scot caietul. Caietul ăsta conține cele mai profunde gânduri ale mele sub formă de versuri. Dap. Scriu versuri. Deci: Crying is the only way your eyes speak When your mouth can't explain how things made your heart broken. Voiam să recitesc ceea ce am scris, dar caietul meu îmi este smuls din mâini. T:-Vai, ce drăguț! Taeyeon vorbea pe un ton pițigăiat. Ținea caietul doar de copertă de parcă ar ține ceva dezgustător. T:-Uitați-vă fetelor, sărăntoaca ştie să scrie! Celălalte două au început să râdă. Privirea râzândă a lui Taeyeon se schimbă rapid în una plină de silă. Mă săgeta cu privirea. -Dă-mi caietul! Mă ridic şi încerc să o conving să mi-l dea. Rânjeşte. T:-Îl vrei? Du-te după el! Ochii mi s-au mărit când a aruncat caietul pe geam. Mă năpustesc la fereastră. Mă uitam agitată după el, dar din cauza înălțimii nu îl puteam zări. Mi-au dat lacrimile instant. Am pierdut caietul în care erau scrise cele mai profunde gânduri ale mele! M-am simțit de parcă am pierdut totul. Ştiu ce o să ziceți: Este doar un caiet. Îți poți lua altul. Pentru mine nu e doar un caiet! Era singurul lucru care mă ajuta să mă descarc. Mai ales atunci când nimeni nu îmi era alături. Nimănui nu i-a păsat vreodată de sentimentele mele. Caietul a fost un fel de refugiu de toate problemele mele. Când scriam era ca şi cum mi-aş fi confesat sentimentele şi gândurile cuiva, iar totodată mă simțeam mai uşurată. Auzeam râsete ascuțite în spate. H:-Săraca! Și-a pierdut caietul! Ține! Îmi aruncă nişte monede în față. H:-Acum poți să îți iei două! Au continuat nestingherite să râdă şi să şuşotească. Eu mi-am pus capul pe bancă şi am încercat să-mi rețin lacrimile. Poate mai am timp să merg să îl caut. *Clopoțelul sună* Nu mai contează...
*Sehun* Shit! Spune-mi te rog că nu era clopoțelul. Să-mi bag! O să întârziu! Plătesc rapid guma de mestecat și ies alergând din alimentară. Toți trecătorii se uitau la mine. Ajung în curte. Super. Orele au început deja. O să mă omoare profa' de bio. Alerg ca un nebun prin curtea şcolii. Mă opresc când lovesc ceva. Mă uit şi văd un caiet mic. Îl ridic. Avea coperta colorată. A cui o fi? A uite scrie...e a lui Iris. Mă uit confuz la caiet. De ce l-o fi aruncat? Oare să îl deschid? Eram deja pe holuri îndreptându-mă încet spre clasă. Cred că îl voi deschide. Poate e de la o materie. Îl deschid. Văd o grămadă de pagini pline de versuri. Sunt chiar foarte bune. Totuşi mi se pare îngrijorător. Toate versurile sunt foarte triste. Citindu-le m-a făcut să înțeleg ceva despre ea. Este genul de persoană care nu vrea să îi împovăreze pe alții cu probleme ei. Off, Iris. Un titlu îmi atrage atentia: My first love Din păcate era doar titlul. Nu începuse să scrie. Ajung în fața uşii clasei. Mă întreb despre cine vorbeşte?
*Iris* Clopoțelul sună. Proful pleacă. Ies rapid din clasă. Doamne dă să găsesc caietul. Încep să îl caut disperată. Nu e aici! Nici aici! Unde poate fi?! Nu îl puteam găsi. *Clopoțelul sună* Vă bateți joc de mine?! Mă întorc dezamăgită înapoi în clasă. Unde naiba o fi putut ateriza? Am verificat fiecare colțişor existent în curtea asta! Parcă s-ar fi evaporat. Ce oră avem acum? A, da. Dirigenție. Au trecut cinci minute de când s-a sunat. Ciudat. Diriga nu obişnuieşte să întârzie nici măcar un minut. Uşa clasei se deschide. Toată clasa amuțeşte. Profa intră alături de un băiat. Cum l-au văzut toate fetele au început să saliveze după el. Purta un tricou negru şi mulat pe corp. Astfel i se putea vedea destul de bine abdomenul. Purta şi nişte blugi la fel de mulați pe el. Di:-Clasă. El este noul vostru coleg, Dean Winchester. Spune-ne ceva despre tine. Face o plecăciune. Se uita la noi toți zâmbind. De:-Numele meu e Dean. Am 18 ani și am o surioară mai mică pe nume Maria. Cam atât. Di:-Bine, Dean. Acum să vedem. Aşează-te te rog lângă Iris. Îi arată cu degetul banca mea. Super. Le puteam simții privirile supărate a tuturor fetelor ațintite asupra mea. Dean se aşează lângă mine. Îmi zâmbeşte. Eu îi răspund la rândul meu tot printr-un zâmbet. De:-Dean. -Iris. Dăm mâna. *Ora se încheie* Di:-Puteți pleca, cu excepția lui Iris și Dean. Toți au plecat rămânând doar noi trei. Di:-Iris vreau să te rog să îi prezinți şcoala lui Dean. De ce trebuie să mă pună pe mine? Sunt sigură că dacă ar ruga o altă fată aceea ar zice imediat da. -Bine... Am ieşit să mă bucur puțin de pauza mare. După scurt timp mi-am dat seama că eram însoțită de cineva. Era Dean. -Deci cum se face că te-ai mutat la o altă şcoală? De:-Păi din cauza unor probleme părinții mei au fost nevoiți să se mute. -Aha. Mergeam împreună pe holuri. Toate privirile erau ațintite asupra noastră. De:-Te rog să mă ierți că întreb, dar ai cumva prieten? De ce l-ar interesa? -Nu. Dean începe să zâmbească necontrolat. -De ce te bucuri? Sunt oarecum confuză. Mă lipeşte de perete şi mă priveşte zâmbind De:-Pentru că acum ştiu că am o şansă. Îl priveam debusolată. Brusc văd o mână pe umărul său. Seh:-Şansă la ce? Dean se uita deranjat la Sehun.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Aşa arată Sehunie😍 Eu încă nu pot să cred ce se întâmplă. O mulțime de elevi s-au oprit şi se holbau la noi. Mă simt atât de mică. Cei doi se uitau urât unul la altul. De:-Cu ce te-a deranjat ceea ce am zis? Seh:-Mă deranjează că te dai la iubita mea. Toți ,inclusiv eu, care asistau la ceartă au rămas cu gurile larg deschise. Am auzit cumva bine?! Sehun tocmai a zis că sunt iubita lui? Dean se uita la mine. Voia să zică ceva, dar Sehun mă ia de mână şi mă trage după el. Mă trage într-o clasă goală. Aici era clasa celor din a-8a. Noroc că nu mai au ore. -De ce le-ai spus că sunt iubita ta? Brusc Sehun mă lipeşte de perete. Mă priveşte zâmbind. Îmi dă o şuviță rebelă după ureche. Se apleacă şi îmi şopteşte: -Pentru că eşti a mea. ♤ ● ♤ ♤ ♤ ■ □ ● ○
Păreri? Apropo voiam să vă spun un lucru. Stăteam şi ascultam ,,Exodus" . Am ascultat de nuştiu câte ori melodia. Nu mă pot sătura de vocea lui Chanyeol. Adică nuştiu sună atât de bine!😍 Să nu mai zic de Sehun.
