I hate you...but I love you

Capitolul 8

*Iris*
Ti! Ti! Ti!
Lovesc nervoasă alarma care tace într-un sfârşit. Este ora 03:30 dimineața. Mă ridic somnoroasă din pat şi merg la baie. Dau drumul la apă. Îmi dau jos hainele şi intru sub duş. Tresar. Apa e rece. După câteva minute ies tremurând de sub duş. Îmi înfăşor trupul într-un prosop alb şi pufos, apoi îmi fac rutina zilnică. Pe la patru şi ceva am ieşit din casă trăgând după mine geamantanul. Abia îmi mai puteam ține ochii deschişi. Afară ceața puse stăpânire pe oraş. Nu era groasă, dar dădea un aer de oraş fantomă oraşului. Am ajuns la parcarea unde ne aşteptau trei autobuze. Nu am crezut că vom fi chiar aşa de mulți. Primul autobuz era deja plin.
Di:-Iris urcă în autobuzul următor.
-Bine.
Mă urc în autobuz şi mă aşez la fereastră. Îmi folosesc jacheta pe post de pernă. Pleopele îmi sunt atât de grele. Nu strică puțin somn.

*După câteva ore*
Mă trezesc din cauza urletelor. Unde sunt? A, da. În autobuz. Mă uit în jur. Nu văd nicio față cunoscută. Pfui. Taeyeon şi pațachinele ei nu sunt în autobuzul ăsta. Nu e nimeni din clasa mea aici. E bine.
??:-Bună. Te deranjează dacă stau lângă tine?
Era o fată. Avea părul vopsit în stil ombre. Părul ei era jumătate roz. Un roz palid, cam aşa.
-Sigur.
??:-Sunt Mira.
Dăm mâna.
-Iris.
Mi:-Ce nume frumos.
-Merci. Îmi place părul tău.
Mi:-Merci. Deci cu cine stai în cameră?
-Habar nu am. Diriga a zis că s-a ocupat ea de asta.
Am făcut schimb de numere, apoi am început să discutăm despre diferite lucruri. Între timp am intrat în Austria. Mai aveam o oră şi ajungem în Viena.
Mi:-Pot să te întreb ceva mai personal?
-Spune.
Mi:-Îți place de cineva?
Întrebarea ei mă pune pe gânduri. Mă gândesc la Sehun. Țin la el. Țin foarte mult la el, dar încă mă tem să-mi arăt sentimentele. Nu vreau să fiu rănită.
Mi:-Mie poți să îmi spui. Nu sunt genu care spune după tuturor.
-Îmi place de cineva, dar...
Mira mă priveşte îngrijorată.
-Nu ştiu...sunt confuză despre ce simt.
Mira zâmbeşte şi mă loveşte prieteneşte.
Mi:-Bine ai venit în trenul dragostei. E normal ceea ce simți. Te înțeleg. Acum spune-mi, cine e norocosul?
-Ămmm...Mira te rog să nu te superi, dar...nu pot spune.
Mi:-E ok. Îmi poți spune când vrei.
Autobuzul se opreşte. Şoferul ne anunță că am ajuns la hotel. Coborâm. Brrr! Ce frig e. Am intrat în hotel. Eram adunați ,presupun, peste 100 de elevi la recepție. Diriga a strigat numele camerelor şi a celor care stau în ele. Încetu cu încetu recepția se elibera. Când îmi vine şi mie rândul? Mă dor picioarele.
Di:-Camera 20: Sehun şi...Iris.
M-am făcut palidă. Cred că îşi bate joc de mine! Ce naiba?! Îl văd pe Sehun mergând şi luând cheia de la cameră. Încerc să ies printre mulțimile de ochi ce erau fixate asupra mea. Ajung la el. Fără să îmi zică măcar ceva pleacă. Ce are? Îl urmez. Urcăm în lift, iar acesta urcă la etajul nouă.
-Ce faci?
Sehun dă rece din umeri. Uşile liftului s-au deschis. El a plecat. Eu eram în urma lui. Ce se întâmplă cu el? De ce e aşa rece cu mine...am înțeles. Ziua în care se va preface că nu mă cunoaşte a sosit. E-eu am sperat că nu se va schimba, dar s-a jucat cu mine. O lacrimă mi s-a scurs pe obraz. O şterg rapid. Între timp Sehun a deschis uşa la camera noastră. Ce bine. Camera avea două paturi separate. Mă aşez pe patul de la perete. Sehun s-a întins pe a lui şi a început să îşi verifice telefonul.
-Sehun?
Se uită la mine cu o expresie neutră.
-S-a întâmplat ceva?
Seh:-Nu.
A continuat să tasteze mai nepăsător pe telefon. Nu mai suport. Ies din cameră. Cobor cu liftul la parter. Văd un semn care indică în ce direcție se afla barul. Îl urmez şi ajung la bar.
B:-Ce doriți?
-Da-ți-mi orice bere aveți.
Mi:-Hei Iris.
Mira se aşează lângă mine. Privirea ei zâmbitoare se schimbă în una îngrijorată.
Mi:-Eşti bine?
-Da totul...totul e bine.
Mă uitam la sticla de bere. Simțeam cum lacrimile voiau să se rostogolească peste obrajii mei. Îmi muşc buza inferioară.
Mi:-Iris. Mă îngrijorezi.
Mă întorc şi încerc să zâmbesc credibil.
-Nu îți face griji. Sunt bine.
Mira mă privea suspicioasă.
Mi:-Bine...ți-a făcut cumva ceva Sehun?
Strâng sticla în mână. Dacă mi-a făcut ceva?
-Nu.
Mi:-Cred că mai bine te-ai opri din a mai bea. Eşti deja la a patra sticlă.
Mă opresc şi mă uit în gol. Privirea mi se încețoşează.
-Mă duc să mă culc.
Mă ridic şi încep să merg împleticit spre lift. Ajung la etajul nouă.
I:-Sehun! Sehun! Sehun!

*Sehun*
O aud pe Iris urlând după mine. Ce s-o fi întâmplat? Ies agitat din cameră. O văd sprijinindu-se de perete. E cumva beată? Merg în dreptul ei.
-Nenorocitule...
Se simțea miros intens de alcool. Da. E beată. O iau în brațe şi o duc în cameră. O pun pe pat şi o învelesc.
-Oare tu şti cum e să fi privit de suuuus? Aşa e, nu ştii! Pentru că tu eşti doar un alt nenorocit de popular!
Seh:-Iris termină şi culcă-te.
-O, deci acum îți faci griji pentru mine?
Se ridică şi începe să dea cu pumnii în pieptul meu. În acelaşi timp plângea.
-De ce?! De ce îmi faci asta?! Cu ce ți-am greşit?!
O iau în brațe şi îi sărut creştetul capului.
Seh:-Te iubesc, Iris.
S-a oprit din a mai da. Îmi răspunde la îmbrățişare şi plânge încontinuare.
-Şi eu.
Ochii mi se măresc. Mă iubeşte? Brusc adoarme. O întind pe pat și o înveselesc. Înainte să adorm mă gândesc la ce a zis. Oare chiar simte asta?