Liceul. Numit şi cea mai frumoasă perioadă a vieții. Însă nu toată lumea este fericită. Iris,în clasa a 12-a,este o fată timidă care a fost pusă la zid de toți.
Oh Sehun este cel mai popular băiat din şcoală şi totodată idolul femeilor.
Oare se va...
*Iris* Mă ridic din pat şi mă îndrept cu paşi mici spre fereastră. Dau un pic perdeaua la o parte. Cerul era negru ca smoala. Mă uitam cu o privire pierdută afară. Aud gălăgie. Ah, stomacul ăsta. Ar fi bine să merg să mănânc ceva. Deschid cât de încet posibil uşa şi ies pe holurile întunecoase. Nu aprind luminile pentru că nu vreau să-i trezesc pe băieți. Cu ajutorul mâinilor reușeam să disting ce se afla în jur. După formă îmi dau seama că eram lângă canapea, semn că am ajuns în sufragerie. Caut întrerupătorul. L-am găsit! Îl apăs, iar luminile din bucătărie se aprind. Intru şi merg direct la frigider. Să vedem....scot un bol cu orez fiert. Perfect. Mă apuc să mănânc. Chan:-Ce faci trează la ora asta? Mai aveam un pic şi mă înecam cu orezul acela. Inima aproape că mi se oprise şi ea. Chanyeol intră semi-treaz. Îşi freacă obosit ochii. -Îmi era foame. Chanyeol se aşează pe scaunul din fața mea şi mă priveşte supărat. Chan:-De ce nu ai venit atunci când te-a anunțat Baekhyun că prânzul e gata? -Nu îmi era foame atunci... Nu mă mai uit la Chanyeol, ci în gol. Gândul meu zboară la Sehun. Oare e bine? Chanyeol suspină. Chan:-Fă ce vrei. Noapte bună. -Noapte bună... Rămân singură cu gândurile mele. Mă uit, de curiozitate, la ceasul de pe perete. Este ora 23:00. Mă uit afară. Ce liniştită pare vremea. Las bolul şi îmi iau o geacă pe mine. Deschid uşa. Un vânt răcoros mă loveşte. Ies. Mă uit în jur. Grădina părea adormită. Fac câțiva paşi și mă opresc când ajung pe iarbă. Mă gândesc întruna la Sehun şi la tot ce se întâmplă. Ce au de gând să facă cu mine? De ce nu e Sehun aici.... Gândurile mele sunt întrerupte, când simt ceva umed atingându-mi pielea. Mă uit la mână. Ploaie? Nu. Ceva alb îmi aterizează în păr. Mă uit la cer.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ninge! Zâmbesc exact ca un copil. Fulgii îmi împodobeau părul. Întind mâna pentru a simții fulgii care se topeau imediat ce veneau în contact cu pielea mea.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Mă uit din nou la cer. Închid ochii şi las fulgii să îmi atingă fața. -Aş vrea să fi aici Sehun... Deodată simt două brațe luându-mă în brațe de la spate. Cineva îşi pune bărbia pe umărul meu stâng. Seh:-Sunt aici. Înțepenesc când îi aud vocea. Nu îmi venea se cred. Sper că nu îmi imaginez asta. -S-sehun? Seh:-Chiar el. Mă strângea la pieptul lui. Pe fața mea lacrimile se rostogoleau neîncetat. -Te urăsc... În clipa aceea Sehun îmi dă drumul şi mă întoarce spre el. Îi evit privirea. Lacrimile îmi cădeau neîncetat pe chip. Nu îl înțeleg deloc. De ce se joacă cu mine? Îmi ia bărbia între degetele lui şi mă face să îl privesc. Când reîntâlnesc acei ochi ciocolatii mă pierd instant. Încerc să îmi păstrez firea. Seh:-Mai spune-o odată. -C-ce? Seh:-Spune că mă urăşti. Îl împing nervoasă. -De ce îmi faci asta?! De ce te comporți aşa cu mine?! Simțeam că o luam razna. Când se comportă frumos şi tandru cu mine, apoi brusc devine rece şi distant cu mine. Sehun mă privea serios în ochi. Nu mai suport. Nu am de gând să mai stau aici! Îi întorc nervoasă spatele şi dau busna în casă. Îmi iau geanta şi dau să plec, dar Sehun îmi blochează drumul. Seh:-Unde crezi că pleci? -Cât mai departe de tine! Sehun mă privea rănit. Dau să plec, dar în secunda următoare mă apucă de mână şi mă trage violent de tare în casă. -Lasă-mă, Sehun! Mă trage după el. Deschide uşa camerei mele şi mă împinge nervos înăuntru. Seh:-Ceea ce fac e pentru binele tău! -Nu te înțeleg! De ce ascunzi lucruri de mine?! De ce te comporți aşa cu mine?! Sehun nu mai spune nimica, ci închide uşa. Aud cum mă închuie. Dau nervoasă cu mâna în perete şi încep să plâng de nervi. De ce?!
*Sehun* Mă trântesc pe canapea şi îmi pun capul între palme. Încerc să îmi rețin lacrimile. Nu pot să cred că am bruscat-o în halul ăla, dar altfel ar fi plecat şi ar fi putut... Bae:-Sehun?! Ce s-a întâmplat?! Am auzit urlete! Cu toții au venit rapid cu nişte fețe speriate. Seh:-Nu s-a întâmplat nimica... Su:-Ai scăpat de el? Seh:-Pentru moment am reuşit să îl fac să ne piardă urma. Bae:-Ce vom face când ne va găsi? Seh:-Tot ce e posibil ca să o apărăm pe Iris. Toți dau afirmativ din cap.
*Iris* Dacă el crede că voi sta aici doar pentru că aşa îmi ordonă el, se înşeală. Deschid geamul. Mai ascult odată dacă cumva cineva trece prin fața camerei mele. Nu aud nimica. Sar. Afară ningea în continuare. Fug rapid până la poarta principală şi ies. Încep să fug pe străzi ca un câine scăpat din lesă. Mă opresc ca să îmi trag puțin sufletul. Îmi vedeam propia respirație. Ce tot fac? Am plecat de nebună la ora 00:00 cu niciun ban la mine. Înapoi nu mai pot oricum să mă întorc. Mă plimbam pe străzile iluminate doar de stâlpii de lumină acum. Vântul sufla puternic.
*Autor* În timp ce Iris se plimba debusolată pe străzile Bejingului în întuneric cineva o urmărea rânjind. Vorbeşte încet: -Însfârşit te-am găsit. ● □ ■ ♤ ♤ ♡ ● ● □ ■ I am back!😄 Sper să vă placă şi vreau să vă aud părerile. Cine credeți că o urmăreşte pe Iris? Ce credeți că se va întâmpla în continuare?
