I hate you...but I love you

Capitolul 14

*Iris*
Razele soarelui îşi fac simțite prezența. Încercam să dorm mai departe, dar mă simțeam privită. Deschid ochii şi mă uit în dreapta mea.

Inima îmi bătea cu putere. De ce mă priveşte aşa? Mai important este cum naiba am ajuns eu în pat lângă el?!
-De e mă priveşti aşa?
Sehun formează un zâmbet mic şi dulce.
Seh:-Te admiram. Eşti tare adorabilă când dormi.
Înghit în sec. Îi pun mâna pe cap. Nu, nu are febră sau ceva. Sehun râde de
gestul meu.
Seh:-Nu am nimica.
-Mda.
Mă ridic din pat. Aud scârțâitul slab al patului, apoi îl aud din nou. Sehun se ridicase şi el.
-Îți este cumva foame?
Seh:-Sunt lihnit.
Ieşim şi coborâm amândoi în bucătărie. Scot platoul de sushie şi îl pun pe mijlocul mesei. Ne apucăm să mâncăm. Mă tot gândesc la ce s-a întâmplat azi-noapte.
Seh:-Ce zici dacă am merge la parcul de distracție azi?
-Ok.
După ce am terminat de mâncat m-am dus sus şi m-am schimbat. Cobor.
Seh:-Bau!
-Aaaaa!
Îi trag o palmă. Sehun face o față suferindă şi îşi pune mâna peste obrazul plesnit.
Seh:-Pentru ce dracu a fost asta?!
-Scuze, doar că m-ai speriat!
Ieşim. Afară vremea era înşelătoare. Cu toate că cerul era senin şi soarele era prezent în atmosferă se simțea foarte bine aerul rece. Noroc că mi-am luat jacheta pe mine. Eram foarte tăcuți. Doar sunetul paşilor noştri se putea auzi, până când Sehun rupe tăcerea.
Seh:-La ce facultate vrei să aplici?
-Mă gândeam să aplic la facultatea de medicină.
Sehun părea foarte surprins de răspunsul meu.
Seh:-Îți doreşti într-adevăr asta?
Dacă îmi doresc într-adevăr asta? Hmmm....
Seh:-Cred că ți s-ar potrivi mai degrabă o carieră de compozitor.
Mă opresc din mers şi îl privesc confuză.
I:-De ce ai crede asta?
Sehun începe să devină agitat. De parcă ar fi făcut ceva.
Seh:-Ămmm...spuneam doar.
Am trecut cu vederea de asta. În zare puteai auzi cântece vesele, semn că ne apropiam de parc. Cum am intrat în parc Sehun a arătat entuziasmat înspre montain rus.
Seh:-Ce zici? Facem o tură?
Fac o privire ezitandă.
-Nu ştiu...mi-e frică.
Seh:-Nu îți face griji. Sunt cu tine.
-Oh, okey...
Sehun mă ia de mână şi mergem spre montain rus. În clipa în care am intrat şi am ajuns lângă locurile noastre....

am simțit că o să o iau la goană. Totuşi Sehun mă încuraja prin zâmbetul lui atât de dulce aşa că am urcat şi pot spune că am regretat că am făcut-o. Nici nu am avut timp să respir că vagonul a pornit pe loc în viteză. Țipetele tuturor ,inclusiv ale mele, se auzeau încontinuu.
Seh:-Ți-a plăcut?
Tremuram mai ceva ca o bătrână.
-Nu o să mai urc niciodată în aşa ceva!
Sehun mă ciupeşte de obraz.
-Auuu!
Seh:-Vin imediat.
Sehun a mers până la baie ,presupun, în timp ce eu stăteam lângă nişte standuri. Un râs ascuțit şi enervant de cunoscut îmi atrage atenția. Nu departe de mine o văd pe Taeyeon stând cu câteva prietene şi bârfind, mai mult ca sigur. Venele îmi îngheață instant atunci când una dintre prietenele ei îi atrage atenția spre mine. Taeyeon îşi întoarce încet capul spre mine şi îmi aruncă o privire dezgustată. Îi întorc spatele şi încerc să mă uit la altceva.
T:-Sehun!
Îmi întorc privirea şi mă uit deranjată la modul în care Taeyeon îl sorbea din priviri pe Sehun. Sehun le zâmbeşte prietenos. Taeyeon începe să îi mângâie brațul şi se asigură cu coada ochiului că văd întreaga scenă. Eu stăteam acolo ca o proastă. Nici nu ştiu cum ar trebui să reacționez. Până la urmă Sehun e liber să fie cu cine vrea...
Rămân mută de uimire când Sehun îi dă scârbit mâna la o parte şi îi întoarce spatele venind spre mine. Mă abțin să nu explodez de fericire. Taeyeon se uita fierbând de nervi la mine.
Seh:-Scuze că am lipsit atâta.
-Nu are nimica.
Seh:-Ce zici dacă am merge să vedem un film?
-Sigur.
Ieşim însfârşit din parc. Expir uşurată. Mă simțeam aşa de sufocată prin atâția oameni. Mă înroşesc instant când Sehun mă ia timid de mână. Nu mi-am retras-o, dar simțeam cum îmi ardeau obrajii aşa că m-am uitat în altă parte ca el să nu mă vadă aşa. Mergeam, mergeam şi tot mergeam. Plimbarea asta parcă nu se mai termina. Vântul îmi sufla părul în toate părțile. Însfârşit ajungem acasă.... Chanyeol?
Pe scările casei mele stătea Chanyeol. Ce caută aici? Imediat cum ne vede se ridică şi vine spre noi.
Chan:-Sehun, trebuie să vorbim.
Seh:-Ce s-a întâmplat?
Chanyeol îi aruncă o privire de genu: Ştii despre ce e vorba. Sehun îmi dă drumul şi se întoarce spre mine. Mă priveşte trist în ochi.
Seh:-Scuze Iris, dar trebuie să plec. Promit că o să te sun.
-Sehun?
În următoarea clipă Chanyeol vine şi îl ia pe Sehun de lângă mine. Îi privesc derutată plecând. Sehun se mai uită o singură dată la mine înainte să nu îl mai pot vedea. Ce se întâmplă? Ce vrea Chanyeol să discute cu Sehun? Mai important. Ce ascunde Sehun? Intru cu paşi greoi în casă. Închid uşa şi mă trântesc pe canapea. Îmi scot telefonul şi o sun pe Mira, dar îmi intră căsuța vocală. Ciudat. Încerc din nou, dar tot nu am succes.

*După câteva ore*
Ce naiba? Încerc de nu ştiu când să dau de Sehun sau Mira şi nu pot. Niciunul din ei nu răspunde. Deodată aud o vază spărgându-se. Mă ridic de pe canapea şi văd vaza mamei pe jos. Mă ridic şi merg să iau o mătură. Din senin aud paşi venind din spatele meu. În următoarea clipă cineva îmi pune ceva la gură şi după întuneric...
♡
◇
♧
■
□
●
•
•
Salutare✌
Îmi cer scuze că am postat atât de greu,dar profii de la şcoală au început să se bage în noi cu teste şi tot felul de chestii!😫😫
Mda...ştiu că e o scuză expirată,dar promit să îmi fac timp să postez  regulat! Vreau să vă mulțumesc că îmi citiți cartea şi că votați pentru ea. Înseamnă foarte mult😄😄😄😄
Vă mulțumesc!
Aştept comentarii,dorințe,neclarități.

Ea este Mira ⬆

                            
Iar ea este scumpa noastră de Iris.