I hate you...but I love you

Iris versus....

*Iris*
Tae:-Iris e o nebunie! Nu te pot lăsa să pleci!
Mă uit cu lacrimi în ochi la ea şi rostesc:
-Prietenii mei suferă din cauza mea. Trebuie sa îi ajut. Ei au fost mereu acolo când am avut nevoie.
Tae:-Dar Sehun ştie de ideea ta nebunească de a merge singură?
Iris:-Nu...dar nu vreau sa vină cu mine.
Tae:-Iris!
Iris:-Dacă Sehun vine cu mine îi va omorî!
Taeyeon face o față amărâtă.
Tae:-Stai puțin.
Taeyeon se ridică de pe canapea şi dispare într-un birou. Iese ținând un pistol in mâna. Mi-l dă.
Tae:-Promite-mi că ai să ai grijă.
Iris:-Bine.
Voiam să plec,dar mă opresc când îl văd de la fereastră pe Sehun venind. 
Iris:-Auăleu! Sehun!
Tae:-Ieşi prin spate!

*Sehun*
Mă opresc ca să îmi trag puțin sufletul. Sper ca Iris să nu fi făcut ceva nebunesc. Bat la uşă. 
Tae:-Sehun ce surpriză! Ce te aduce pe aici?
Mă uit surprins la ea. 
Seh:-Nu a trecut cumva Iris pe aici?
Tae:- Nu.S-a întâmplat ceva?
Seh:-Nu...
Îi întorc spatele si plec. Dacă nu s-a dus la Taeyeon,atunci unde ar putea fi?

*Iris*
Bine că s-a oprit ploaia. Pun pistolul în geanta mea. Mă opresc şi mă uit la cer. Închid ochii şi ascult atentă tot ce se află în jurul meu. Aud ciripitul vesel al păsărilor,care se bucurau de plecarea ploii. Vântul sufla slab,dar rece. Suspin. Promit că o să vă salvez,chiar dacă va fi ultimul lucru care am să îl fac. Mă îndrept hotărâtă înspre casă. Intru şi merg să îmi fac un mini bagaj. Azi voi înnopta la un hotel. Termin tot de împachetat. Iau o foaie de hârtie şi îi scriu un mesaj mamei,dar mai ales şi lui Sehun. Inspir adânc şi plec. Mă plimbam pe străzile Seului. Ce rapid a trecut timpul. Nici nu mi-am dat seama când s-a făcut ora 23:00. Mă opresc când telefonul îmi bâzâie. Îl deschid. Mă cuprinde furia. Acel necunoscut mi-a trimis o poză cu Chanyeol lovit tot şi sprijinit de un perete. Lângă poză scria:Ne vedem mâine seară.
Mai aveam un pic şi trânteam telefonul de podea. Nenorocitul! O să mi-o plătească scump!

*Sehun*
Haide,Iris! Răspunde la telefon! De mai bine de zece minute stau pe o bancă şi încerc să dau de ea. Ceva nu e în regulă. Nu îmi spune! Merg direct la ea acasă. Bat la uşă. Nimeni nu îmi deschide. Nu pot să cred. S-a dus de una singură după răpitor.

*Iris*
E un hotel destul de ok. Trebuie doar să nu bag în seamă mirosul ăsta ciudat care vine din toate băile şi mucegaiul de peste tot. Mda. Oricum voi sta doar noaptea asta aici. Probabil vă întrebați de ce m-am cazat la un astfel de hotel. Păi din cauza că nu mi-am luat mulți bani la mine,plus că se află la ieşirea din Seul,aşadar mă aflu mai aproape de fabrică. Mă întind într-un pat,care este surprinzător de comod. Abia pot închide un ochi. Mă gândesc la ziua de mâine. Oare totul o să se termine cu bine? O să se mai termine vreodată coşmarul ăsta? Gândurile mele zboară la Sehun. Sper că nu are degând să vină după mine. Nu mi-aş putea ierta-o niciodată dacă ar păți ceva. Închid ochii şi adorm.
*După câteva ore*
Razele soarelui mă anunță că e vremea să mă trezesc. Mă ridic din pat şi mă aranjez. Ies uşurată din hotel. Nici nu ştiu cum mai rezistă clădirea asta. Stomacul meu începe să chiorăie intens. Caut cea mai apropiată cafenea. Găsesc într-un sfârşit. Mă aşez la o masă şi comand o cafea şi ochiuri. Tresar puțin când telefonul începe să îmi sune. E Sehun. Suspin şi închid telefonul. Chiar vreau să vorbesc cu el. Îmi e dor de el,dar nu pot.

*Sehun*
Dacă ea crede că o las să meargă singură se înşeală amarnic. Sper că mai funcționează GPS-ul. Deschid telefonul şi încerc să îi localizez telefonul lui Iris. Mă fac palid când pe ecran mi se afişează locul unde se afla Iris. Nu e de bine. E deja în afara Seului. Trebuie să mă grăbesc. Soarele mai are puțin şi apune.

*Iris*
Mergeam pe marginea străzii. Ieşisem de mult din Seul.Vântul sufla brutal. Parcă voia să mă întoarcă din drum,dar nu mă mai pot întoarce. Nu pot să le întorc spatele prietenilor mei. Ei nu au făcut niciodată asta. Pe lângă mine treceau în viteză maşini. Din maşini vedeam mereu fețe curioase întrebându-se ce caut mergând pe marginea străzii. Puțin îmi pasă de ce cred sau gândesc oamenii când mă văd acum. Trebuie...trebuie să îi salvez...
Cerul se înnora semn că ploaia era pe drum. Cât mai e până o să ajung? Soarele a apus deja. Măresc pasul. Mă opresc când văd o imensă clădire. Pereții erau crăpați,iar geamurile erau sparte. Fabrica. Deschid geanta pentru a verifica dacă pistolul era la locul lui. Totul e la locul lui. Inspir adânc şi intru în clădire. Mă cuprinse instant frigul. Păşeam atentă pe holurile fabricii. Ascultam cu atenție fiecare sunet,care mi se părea mai suspect. Stăteam cu mâna dreaptă în poşetă,gata să apuc pistolul,dacă va fi nevoie. Tresar când clanța de la o uşă cade făcând un zgomot puternic,care rasuna ca un ecou pe holurile părăsite. Calmează-te,Iris. Fac câțiva paşi,dar mă opresc când aud gemete de durere. Scot pistolul şi urmez precaută acele gemete,care mă conduc într-o sală mare. Mă opresc din cauza besnei. Panica pune stăpânire pe mine. Stăteam într-un loc cu pistolul îndreptat înspre întuneric. Brusc o lumină slabă începe să se deschidă şi să se stingă,până când rămâne deschisă. Lumina era slabă,dar cu toate astea pot zice că vedeam aproape perfect. Aud din nou acel geamăt,dar de data asta era însoțit şi de sunetul unor lanțuri grele care se loveau de perete. Fac câțiva paşi. Mă opresc. Pistolul şi geanta îmi cad din mâini. Ochii mi se umplură de lacrimi şi îmi simțeam inima înțepând. Chanyeol...Baekhyun....şi Kai erau legați de mâini cu lanțuri,care îi forțau să stea cu mâinile în sus. Toți trei erau cu ochii închişi
I:-Chanyeol! Baekhyun! Kai!
Alerg plângând la ei. Baekhyun deschide moleşit ochii. Mă priveşte speriat şi spune panicat:
-Iris! Pleacă de aici! Nu trebuia să vii!
I:-Cum să nu vin?! Sunteți prietenii mei! Nu vă puteam abandona!
Se uita disperat în jur.
Bae:-Te rog pleacă! Vom fi bine!
I:-Nu plec! Vă scot de aici!
Trag ca o disperată de lanțuri în speranța că poate vor cădea,dar fără vreun efect.
I:-Chanyeol...
Mă apropii tremurând şi îi pun plângând mâinile pe obrajii săi paliji şi sângerii. Nu pot să cred! Ce i-a făcut! Avea buza spartă,un ochi vânăt şi sânge pe toată fața. Era inconştient. Mă uit la Kai,care era tot inconştient. Atunci mi-a venit o idee. Pistolul! Dacă o să trag în lanțuri,aş putea să îi salvez. Mă îndrept înspre pistol. Îl ridic şi îl îndrept înspre lanțurile băieților,dar.....
??:-Lasă pistolul.
Simt cum cineva îmi pune pistolul la ceafă. Baekhyun a început să țipe şi să se agite încercând zadarnic să se elibereze din lanțurile grele:
-FUGI IRIS!
??:-Lasă pistolul.
Dau drumul pistolului.
I:-A-am venit. Acum dă-le drumul!
Îl aud râzând scurt. Acest râs. Îmi pare foarte familiar. Îi simțeam încontinuare pistolul la ceafa mea.
??:-Nu merge aşa,draga mea.
Mă împinge puternic şi dispare în întuneric. Mă uitam în jur.
I:-Cine eşti?
??:-Chiar vrei să şti,gândăcel?
Ochii mi se măriră. N-nu se poate! Din întuneric îşi face apariția Richard White....tatăl meu. Am rămas cu gura în formă de O.
Ri:-Bună Iris. Nu ne-am mai văzut de mult timp.
I:-T-tată? C-ce se întâmplă?! De ce mi-ai răpit prietenii?!
Tata începe să rânjească. Avea un rânjet drăcesc. 
Ri:-Am o propunere pentru tine.
I:-Propunere? Ce fel de propunere?
Începe să se plimbe în jurul meu.
Ri:-Le dau drumul prietenilor tăi cu condiția ca tu să duci mai departe tradiția familiei.
I:-Ce tradiție?
Ri:-Vezi tu Iris mama ta nu ți-a spus adevărul în legătură cu divorțul nostru. Nu şti adevăratul motiv,care a dus la divorț.
I:-...
Ri:-Sunt un criminal.
M-am făcut palidă şi pielea mi s-a făcut de găină. Criminal?! Tata?!
Ri:-Vei veni cu mine şi te voi învăța tot ce ştiu.
Ce?! Nu am degând să fac asta!
I:-Ce se întâmplă dacă refuz?
Tata începe să râdă. Se apropie de Baekhyun cu pistolul şi il lipeşte la tâmplă. Baekhyun închide speriat ochii. Tata se uită rânjind la mine şi spune:
-Credeam că vrei să îți salvezi prietenii
I:-NU ÎI RĂNI!
Îşi pune pistolul la o parte şi se uită la mine aşteptând un răspuns.
Ri:-Deci?
I:-Vin cu tine...
Bae:-Iris nu face asta!
În secunda următoare tata îi dă un pumn puternic în abdomen. Acesta leşină.
I:-De ce faci asta?!
Ri:-Trebuia să îl fac să tacă cumva! Şi aşa vorbeşte oribil de mult!
În următoarea clipă tata îi eliberează din lanțuri. Băieții cad inconştienți ca nişte păpuşi. Voiam să mă duc la ei,dar tata mă apucă puternic de mână şi mă trage afară din sală.
I:-Nu îi putem lăsa acolo!
Ri:-Relaxează-te! Ambulanța îi pe drum! Trebuie să plecăm!
Mă uit plângând în urmă. Am încercat să mă eliberez de la el din strânsoare,dar nu am reuşit. Băieți!Sehun!

Hei🤗 Gata şi cu acest capitol. Sper să vă placă şi să votați. Dacă aveți întrebări nu ezitați să mi le puneți. Chiar sper să vă placă ideile mele🙂😘