I hate you...but I love you

Capitolul 17

Înainte să începeți să citiți vreau să vă mulțumesc pentru că îmi citiți cartea,votați,îmi scrieți şi pentru listări. Înseamnă enorm❤❤❤
O să mă străduiesc din greu să scriu cât de bine pot. Spor la citit. Aştept păreri😘😄

*Iris*
Vântul sufla tăios. Pe străzi nu vedeai nicio urmă de om. Oraşul era acoperit de fulgii de nea care îi dădeau un aer fantomatic. Stâlpii de luminat erau singurii care îmi mai luminau acum drumul. Mergeam ghemuită. Încercam să mă protejez cumva de vântul necruțător. Nu mai rezistam. Îmi simțeam tot trupul înghețat. Mă opresc şi îmi dau drumul pe o bancă. Mă ghemuiesc şi încerc să nu mă gândesc la cât de frig îmi este.

*Sehun*
E ora 05:00 dimineața. Ciudat. Iris nu a mai dat niciun semn de viață de când ne-am certat.
Lay:-Ămm...băieți! Veniți repede!
Mă ridic iute de pe canapea. Te rog să nu fie ceea ce cred eu. Ajung primul lângă Lay care se uita înțepenit în camera lui Iris. Mă uit. Ochii mi se măresc. Geamul era larg deschis. În cameră era foarte frig şi nici urmă de Iris. Ce ai făcut Iris!
Seh:-La maşină! Acum!

*Iris*
Stau pe banca asta mai mult de 10 minute. Nu îmi mai simțeam aproape deloc picioarele. Brusc încep să aud paşi. Paşi asemenea unui ecou. Mă ridic şi mă uit în jur. Nu vedeam pe nimeni, dar auzeam foarte clar paşii. O iau din loc. Fugeam cât de repede puteam. Cad brusc din picioare. Mă simțeam atât de rău. Simțeam cum forțele mă lăsau. Aud din nou acei paşi. Mă uit speriată în jur. Încerc să mă ridic, dar muşchii nu mai voiau să coopereze cu mine. Paşii se opresc. Văd o siluetă de bărbat stând în întuneric. Înghit în sec.
-Cine eşti?!
Se aude un râs de psihopat
??:-Păpusă, eu sunt cel mai mare coşmar al tău.
Inima începe să îmi bată puternic. Păşeşte încet spre lumină. Ochii mi se măresc. Omul ăsta nu e om. Aproape că mi-au dat lacrimile de frică. Avea tot felul de tăieturi pe față. Buzele lui erau crăpate. Vedeam un firicel de sânge care îi curgea din buza inferioară. Rânjeşte demonic.
??:-Ți-e frică, nu?
Frică? E puțin zis. Îmi era groază. Voiam să mă ridic şi să fug cât mai departe, dar forțele mă lăsaseră. Se plimbă în jurul meu. Devin agitată când aud lama unui cuțit zgâriind pereții unei case din apropiere. Nu am să ies vie de aici.
??:-Spune că ți-e frică de mine!
Aruncă cuțitul fix lângă capul meu. Încep să plâng terifiată. Mi-e frică! Nu vreau să mor! Brusc se pune deasupra mea. Îi evitam plângând fața. Ajutor! Mă apucă puternic de maxilar şi mă forțează să îl privesc. Văzându-i chipul mutilat şi rânjetul demonic am început să plâng şi mai tare.
-LASĂ-MĂ! Te rog!
??:-Scumpo cu mine nu merg chestilea astea.
Simt o durere puternică, apoi întuneric.

*Sehun*
Baekhyun trage maşina pe dreapta.
Bae:-Sehun! Aşteaptă-ne!
În momentul în care maşina s-a oprit am țâşnit afară. Dacă i se întâmplă ceva, nu am să mi-o iert niciodată!
Seh:-Iris!
Alergam şi strigam ca un disperat. Mă opresc, când zăresc ceva lucind. Era un cuțit. Mă aplec şi îl iau. Îl analizez cu atenție. Cuțitul ăsta...oh nu a fost aici!
În urma mea au venit gâfâind şi restul.
Chan:-Chiar nu ai putut să aştepți?!
Le arăt cuțitul.
Seh:-A fost aici.
Xiu:-Păi şi ce mai aşteptăm?! Hai să o găsim până nu e prea târziu!

*Iris*
Ah, capul meu. Ma doare al naibii de tare. Deschid cu greu ochii. Unde sunt?! Mă aflam într-o cameră întunecoasă. Un miros ucigător de putrefacție îmi inundă nările. Mă aflam pe un scaun din lemn. Mâinile îmi erau legate de un scaun cu o funie groasă şi aspră. Mă uit agitată în jur. Nu exista niciun geam. Defapt în camera asta nu exista nimica. Nicio mobilă...nimica. Aud paşi. Nu, te rog să nu fie el! O uşa se deschide cu un scârțâit puternic. În cameră îşi face apariția el. Rânjeşte şi vorbeşte pe un ton amuzat:
-Stai bine?
-Se putea şi mai bine.
Incepe să râdă isteric.
??:-Doamne! Chiar îmi placi, păcat că trebuie să te ucid.
Lacrimile mi se scrugeau pe obraji. Nu vreau să mor. Nu vreau să părăsesc această lume când mai am atâtea de făcut. Vreau să devin cineva, dar mai ales nu vreau să mor ştiind că nu am să îl mai văd pe Sehun. Încep să urlu atunci când îmi zgârie de mai multe ori picioarele cu un cuțit cu lamă tăiş. Se ridică şi zâmbeşte la vederea chipului meu chinuit. Strângeam puternic din dinți. Simțeam cum sângele începea să mi se scurgă pe picioare.
-Spune-mi de-de ce faci asta?
Se plimbă gânditor în jurul meu.
??:-Din moment ce oricum o să mori, cred că aş putea să îți spun de ce fac asta.
O clipă s-a aşternut liniştea.
??:- Îl ai în fața ta pe cel mai cunoscut asasin. Am fost angajat să te elimin.
Ochii mi se măriră. Asasin? Cine l-a angajat?
-C-cine t-te-a angajat?
??:-Tu ar trebui să ştii.
Prin cap mi s-a derulat de mai multe ori răspunsul său. Cine ar fi făcut asta? Nu îmi spune.
-Taeyeon te-a pus să faci asta?
Se pune în fața mea şi se apleacă spre mine.
??:-Bingo.
Fata asta e nebună de-a binelea. Încep să strig când îşi înfinge cuțitul în brațul meu drept. Simțeam o durere sfâşietoare.
??:-Te-a durut cumva?
Rostesc printre dinți:
-Chiar deloc.
În momentul acela îmi dă puternic un picior în burtă. Încep să scuip sânge. Lacrimile nu au încetat să apară şi încep să plâng tare. Pierdeam foarte mult sânge. Parcă mi se scurgea toată viața din corp. Brusc se aude o bubuitură. Tipul se uita rânjind spre uşă apoi la mine.
??:-Se pare că avem musafiri.
Iese lăsându-mă într-o baltă de sânge. Sub scaunul meu s-a format o baltă de sânge. Îmi mişc încheieturile şi încerc să mă eliberez, dar sunt mult prea slăbită.
Seh:-Iris! Iris! Iris!
Îi aud vocea disperată a lui Sehun.
-Sehun...
Încercam să țip, dar nu mai aveam deloc forță. Mă simțeam atât de moleşită. Trebuie să îi atrag atenția cumva. Vreau să îmi mişc mâna. Încep să țip, deoarece mâna dreaptă a început să mă înțepe...

*Sehun*
Aud un țipăt. Iris! Alerg rapid spre o uşă şi o deschid. Intru într-o cameră. Încremenesc. Parcă tot pământul îmi fugea de sub picioare. O văd pe Iris legată de un scaun. Sub ea era o baltă de sânge care se lărgea pe măsură ce stăteam acolo. Alerg speriat la ea. Îi tai funiile. Se uita semi-conştientă la mine. Îmi rețin cu greu lacrimile. O iau în brațe şi ies fugind.

*Iris*
Abia dacă mai vedeam clar. Îi vedeam în ceață fața lui Sehun. Alerga cu mine în brațe. Mă simțeam uşurată să fiu la el în brațe
Pac! Pac! Pac!
În clipa următoare Sehun a îngenuncheat. Mă uit speriată la fața sa care încerca să ascundă durerea. Mai aud încă odată pistolul. Cad din brațele lui.
-Sehun!
Încercam să îl iau de mână. Mă priveşte zâmbind şi cade pe o parte.
-SEHUN!
Am început să nu mai văd bine din cauza lacrimilor. Nu! Mă târăsc la el. Îmi pun mâna peste a lui. Încep să mă strâmb din cauza durerilor pe care le simțeam.
-Te rog nu mă părăsi!
Avea ochii închişi. Mă simțeam sfâşiată.
??:-Credeai că ai să scapi aşa de uşor?
Îl văd îndreptându-se spre mine. Ținea în mână pistolul cu care trăsese.
-De ce ai făcut asta?! PE MINE MĂ VOIAI!
Plângeam în timp ce vorbeam.
??:-Nu e vina mea. El s-a băgat.
Nenorocitule. Aud cum pune degetul pe trăgaci.
??:-Stai liniştită. Ai să-l revezi în curând.
Închid ochii aşteptând glonțul, dar aud în schimb un urlet. Mă uit la asasin. Era mort. Mă uit la cel care îl omorâse.
Chan:-Sunați la ambulanță acum!