Aleasa Vampirilor

Capitolul 43

Perspectiva Selenei

Din nou ma afund în întuneric. Deja ma plictisesc de asta și e deja a doua oara când se întâmplă asta. Încerc sa merg spre nicăieri dar degeaba. Chiar as merge nicăieri. Locul e intunecat și nici propria mana nu o vad dacă o pun în fata mea la nici 5 cm. Știu ca sunt în mintea mea ca de fiecare data când îmi pierd cunoștința.

Mai merg eu asa plictisita prin întuneric. Sunt foarte plictisita și nu știu ce sa fac. Merg eu ce merg ca vad o lumina ca de lanterna cam la 500 de metrii. Ce e nașpa? În mintea mea nu îmi pot folosi ,,ledurile" deoarece ele sunt activate de instinctul de Aleasa. Hmmm... M-am cam saturat sa ii spun asa. O sa ii găsesc un nume. Cred ca ii zic Sparky. Bine, e nume de câine. De-acum o strig...Kara. Da. Suna bine.

Revenind la lumina. Incep sa alerg cat de repede pot spre lumina. Când ajung într-un final la ea, franta de oboseala, ma uit atenta la ea și vreau sa o ating, ceea ce și fac. Când am atins acea ,,boaba" de lumina, am văzut un fel de ziduri care se ridica din podea și locul prindea lumina. Cam ciudat. E ceva ciudat aici. Deodată simt cum cad în gol. În secunda următoare ma lovesc de o podea de lemn. Sunt într-o camera. O camera luminoasa. Ma ridic punandu-mi o mana la ochi deoarece e lumina și eu vin din întuneric. Incep sa inspecteze camera. Nu mai stau sa o descriu ca nu are rost. Vad o singura usa asa ca ma indrept spre ea. Ajung în dreptul ușii, o deschid și vad un hol luuuung. Incep sa merg pe el inspectand fiecare camera ca sunt plictisita într-un hal încât fac orice sa mai treacă timpul.

Tot merg eu ce merg ca observ ceva ciudat. Toate ușile sunt albe dar una e neagra. Mi-e puțin frica sa o deschid ținând cont ca e neagra. Ce sa mai, negrul aduce chestii urate și chiar nu îmi place culoarea. Mai stau eu putin pe gânduri când ma gândesc în cele din urma sa o deschid sa vad ce e după ea.

Nu o deschid bine ca ,,se întrerupe curentul". Bravo Selena, ești geniala. Ma duc totuși înăuntru și încerc sa descifrez ceva dar nu pot. Totul e negru. Gata, pana aici!

Eu:-M-am saturat de toate jocurile astea ale tale plictisitoare și enervante în același timp. Dă-mi o data pace ca știi ca nu o sa te accept pana nu fac 18 ani și acum cred ca o sa o prelungesc pana când incepe marea batalie. Ești ca o durere de cap. Scap de tine apoi apari din nou. Aprinde măcar lumina!

Lumina apare din nou și de după usa deschisa apar eu.. adică ea.. adică Aleasa/ Kara. Ah, ma rog.

Ea:-Chiar ma intrebam când ma găsești

Eu:-Unu la mana, nu aveam sa stau în întuneric. Doi la mana, nu te voi accepta și trei la mana de-acum îți spun Kara ca ma enervează sa iti spun Instinct sau aleasa sau în orice alt fel

Kara:-Bine. Kara ma cheamă. Acum hai sa vorbim

Eu:-Ce dracu mai vrei? Ma enervezi.

Kara:-O sa iti arat ceva dar vreau sa te întreb ceva întâi. Cum ai ajuns aici?

Încerc sa îmi amintesc. Imi inchid ochii si încerc sa îmi aduc aminte ce s-a întâmplat.

Eu, inca avand ochii inchisi:-Eram la liceu, Jack a venit la mine și mi-a zis ca vrea sa mergem undeva. Am acceptat cu greu asa ca am decis sa merg. Ajunși acolo, am început sa vorbim iar el a pomenit de varcolaci de câteva ori. Am crezut ca nu am auzit bine dar mi-am dat seama ca el vorbea serios în momentul în care m-a atacat și m-a luat de gat vrând sa ma sugrume sa ma omoare. Simțeam cum aerul dispare treptat. Când rămăsesem fără aer, l-am văzut pe Peter cum l-a atacat pe Jack Eu căzând, lovindu-ma destul de tare de beton. Apoi am leșinat și m-am trezit aici

Îmi deschid ochii si la uitam la Kara care se uita la mine cu mâinile încrucișate

Kara:-Si ce ai face dacă sa zicem.. Nicklaus încearcă sa îl omoare pe Jack acum?