Nebunii Adolescentine~Lupta Pentru Iubire [În Curs De Editare]

Capitolul 41

-Așa trebuie... A spus plecând, lăsându-mă cu lacrimi în ochi.

Mi-am pus mâine pe față, și gândurile au început un război cumplit în mintea mea. Erau gen "Pe cine vei alege? Vei pleca? Îl lași pe Ethan baltă? Îți vei pierde tatăl?" Nu! Am strigat eu deodată fără să-mi dau seama, apoi lumea a început să mă privească. Nu i-am luat în seamă, apoi am întrat la Ethan... M-am apropiat, știind sigur că sunt umedă pe față, iar ochii înlăcrimați. N-am încotro, am să plec în Franța, cu scuza că merg într-o banală excursie cu școala. Am să-i spun lui Ethan și celorlalți, când va veni vremea. Revenind la Ethan, îl strâng în brațe cât pot eu, și lăcrimez, iar picăturile din ochii mei cad lent pe gâtul lui.

-Ethan... Să nu uiți niciodată că te iubesc din toată ființa. Să nu uiți...

-Cum să uit asta? Și eu te iubesc mult, dar parcă ți-ai lua "La revedere". Mă sperii, ce s-a întâmplat?

Mi-a spus între timp ce-mi mângâia părul.

-Nimic... Doar că... Am să plec din oraș pentru ceva timp. Într-o excursie de școală... Și-mi va fi dor de tine...

El mă cunoaște foarte bine, și știe clar că îl mint. Se încruntă, apoi se ridică mai bine.

-Britney, nu mă minți, spune-mi care e problema, ai încredere în mine. Spune-mi.

-Nu te mint...

Mă simt groaznic când mint pe cineva pe față. Nu suport minciuna, dar iată mi-e dat să mint, pe cea mai dragă persoană. L-am sărutat pasional, fără să mai zică o vorbă. I-am dat drumul mâinii, și m-am depărtat lent, privindu-l în ochii lui verzi care oglindeau privirea mea...

-Britney, vino înapoi!

Măream pasul, mai apoi Ethan se ridică din patul de spital, cu mâna pe operația care a suferit-o.

-Așteaptă! Nu pleca!

-E mai bine... Am spus în șoaptă, fără să mă audă.

Alergam pe holul spitalului cu el în urma mea, slăbit de puteri, dar continua să mă urmărească.

-Stai! Nici nu știu din ce motiv pleci! Spune-mi!

Plânsul a accelerat. Nu l-aș lăsa pe Ethan , dar trebuie. Păşeam grăbită pe stradă, ba chiar alergam spre casă, ca măcar să apuc să-mi pun ceva lucruri. Bietul de el tot după mine era, suportând durerile provocate.

-Britney!!! Stai!

-Să nu uiți ce ți-am spus! Bine?

-Nu uit, dar nici tu nu mă lăsa. Nu vezi că m-am zbătut cu viața, pentru tine! Te rog...

-Iartă-mă...

Am spus eu cu un ton mai ridicat și tremurat. Brusc cade la pământ, iar eu m-am îngrijorat pe moment. Persoanele de lângă, l-au luat, apoi cred că l-au dus la spital. N-am mai stat cu el. Ce om sunt? Nu mai sunt Britney cea veche... Plângând am alergat cu viteză acasă. Ajunsă, îmi șterg lacrimile cu dosul palmei, apoi întru încercând să nu mai pufnesc în plâns. Mama și tata erau în living, cu restul familiei. Nu m-au observat, dar eu îi priveam intens. Se distrau, și se bucurau de glumele bunicului și a bunicii. I-am îmbrățișat pe toți și i-am sărutat pe obraji fiecăruia, mai ales pe mama și tata pe care ii iubesc enorm.

-Cu ce ocazie draga mamei?

-Fiindcă vă iubesc pe toți, așa mi-a venit...

-Bine scumpo.

Mi-au zâmbit călduros toți, iar eu la fel...cu greu.

Am urcat scările, iar într-un geamantan arunc o mulțime de haine, încălțări și alte lucruri de care mai am nevoie. Întru în dormitorul părinților, și i-au din seif banii cu care mă voi descurca pe următoarea perioadă. Mă pregătesc cum trebuie, apoi mai pun ce îmi mai trebuie în geamantan. Îi arunc și pe aceia în geantă, și cobor. Nu dau față în față cu nimeni, să le spun, dar le las un bilet în dormitorul meu. Le scriu că plecasem în acea banală excursie și că nu am avut timp să-i anunț. Mi-am pregătit bilet de avion și ce mai era nevoie cu ajutorul lui Clegg, promițându-mi, că nu spune nimănui. În plus l-am liniștit spunându-i că toată lumea știe.

-Mersi Clegg, acum, la revedere.

-La revedere domnișoară Britney.

I-am făcut cu mâna zâmbind cât se poate de fals. Eram distrusă pe interior, sfâșiată, fără vlagă, dar actoria mă ajută. Mă simt cel mai rău posibil, iar mă gândeam într-una cum mă voi descurca? I-au un taxi, apoi îi trimit mesaj lui Merýem.

"Bucură-te, scapi. Nu sunt fără conștiință, și nu mi-aș arunca propriul tătă în mâna morții...dar nici pe Ethan nu l-aș lăsa, dar m-ai pus într-o situație grea. Te mai rog un singur lucru: să ai grijă de Ethan, el e totul pentru mine. "

Făcând acestea, privesc în gol pe fereastra mașinii. Totuși am încredere în mine, mă voi descurca, m-am pierdut printr-un oraș din Germania când eram mică, și am fost încrezătoare, iar acum nu voi putea face la fel și acum că sunt adolescentă? Voi putea, dat gândurile mă vor apăsa pe rana inimii.

-Mulțumesc, mă opresc aici. I-am spus taximetristului între timp ce mă coboram. Mi-a lăsat geamantanul și restul jos, apoi m-a salutat politicos,eu dându-i plata.

Aeroportul era în fața mea, am înaintat lent spre avion, cu gândurile la locul lor.

-Bună ziua, biletul vă rog.

-Sigur...

Nu am așteptat prea mult, iar apoi am avut cale liberă spre noua viață. După un timp, urc în avion, la clasa întâi a acestuia. Am nimerit lângă o fată frumoasă, cu ochii albaștri, păr șaten și destul de înaltă. Părea de vârsta mea. M-am așezat lângă dânsa, împrietenindu-mă repede.

-Hei, salut, eu sunt Luiza. Tu?

Între timp îmi întinde mâna în semn de prietenie. I-o strâng apoi începem să vorbim.

-Britney, încântată. I-am zâmbit.

-Ești singură?

-Da... Tu?

-Nu sunt, în scaunul din față e Jennifer, Edward, Clarissa și Jacob cu Melanie. Prietenii mei din copilărie.

Mi-a arătat spre cei 5 adolescenți, foarte drăguți, care se întoarseră la auzirea numelor.

-Hei! Mi-au spus toți în cor, făcându-mi cu mâna. Le-am arătat simpatie.

-Voi unde mergeți?

-În Franța, la părinții noștri care au o afacere acolo, sunt asociați toți, sau mai bine zis au o firmă proprie pe care o conduc toți, se pare că vor sta mai mult, așa că facem și noi o excursie.

-Ce noroc, și eu merg tot acolo.

-Pari de treabă, vino la noi, dacă nu ai încă un loc, adică dacă vrei. Mă înțelegi?

Mi-a zâmbit, apoi am prins încredere în ea.