Nebunii Adolescentine~Lupta Pentru Iubire [În Curs De Editare]

Capitolul 34

Urcând în mașina lui Ethan, acesta mărește viteza. Eram în drum spre clinică. În fața noastră s-a înfățișat un trafic lung, probabil un tir sau vreo mașină avea probleme.

-Of! Ethan, acum ce facem?

-Stai calmă, dacă te ambalezi așa nu merge treaba mai bine. Ok?

-Da, ai dreptate. Acum ar trebui să avem răbdare. Nu?

-Exact!

-Uite că n-am! Nu suport ca David, dragul de el, să fie acolo.

-Am înțeles fetițo cu inimă bună. Înțeleg. Crezi că mie îmi place?

M-a pupat pe obraz, între timp ce mi-a așezat părul după ureche. Am încercat să-i zâmbesc.

-Au trecut 15 minute, ce naiba e acolo de nu se mișcă nimeni?

-Habar nu am... Ce faci?

M-am dat jos din mașină cu repezeală și am înaintat prin trafic. Ethan s-a luat după mine încercând să mă oprească.

-Britney! Vino înapoi!

-Lasă-mă, trebuie să se rezolve treaba asta.

Ajungând la locul faptei, observ cum o echipă de salvare încearcă să aducă la viață o persoană în vârstă. M-am oprit punându-mi mâinile la gură.

-O să fie bine?

I-am întrebat pe cei de acolo, și-a întors privirea spre mine, doar unul dintre ei.

-Nu știm încă, să sperăm.

M-am întors către Ethan, făcându-i semn să mergem la mașină. Ne-am urcat, apoi am așteptat, cu mâna rezemată de cap.

-Merită să așteptăm. Acum că am văzut că e posibil că acel om să ajungă la viață, am răbdare.

-Mă bucur...

Mi-a spus mângâindu-mă pe obraz. După încă 10 minute mașinile au înaintat lent. Ethan a mărit viteza odată cu mișcarea autoturismelor. Întru târziu strada era dedicată nouă, mergând dăm și de clinică.

-Am ajuns!

-De unde ști că aici e? M-a întrebat oprind motorul.

-Știu eu. Merýem alege locuri ca astea.

-O cunoști bine...

Ne-am dat jos, înaintând spre ușa mare din sticlă a clădirii. Holurile erau albe,întâlneam din când în când câte o persoană mai "delicată" în performanțe. Ethan m-a strâns de mână, și mă urmărea. Am dat de o asistentă, pe care am întrebat-o.

-Mă puteți ajuta? Caut o persoană cu numele de David Ataman,e internat aici.

-Stați să verific. Da, este. La etajul 3 salonul 213.

-Mulțumesc mult!

-Bun, hai Ethan.

L-am târât pe bietul de el după mine, până la David. Am deschis ușa lent.

-Ești sigură?

-Da, mai mult ca oricând...

Intrând îl găsesc pe David zăcând fără vlagă pe patul de spital. Era cu ochii pe jumătate închiși. Nici nu dormea nici nu era treaz. Mâna dreaptă îi era pe piept,iar cea stângă pe lângă corp. Am înaintat repejor spre el.

-David? Mă auzi? Te scap eu de aici.... I-am șoptit eu.

Nu mi-a răspuns. N-a reacționat nici cum, bietul de el...

-Ethan, ia scaunul cu rotile din colț, să-l așezăm pe el.

-Stai, acum. Poftim.

L-a pus cu greu în scaun, după care înainte să iasă s-a oprit.

-Ce s-a întâmplat?

S-a uitat îngândurat la mine, apoi mi-a spus.

-O să fim văzuți. Am o idee...

A luat 2 halate de doctor care erau într-un dulăpior, și niște măști care se pun la gură...

-Ia!

Ne-am îmbrăcat și ne-am comportat ca niște doctori adevărați. Am coborât un etaj, apoi dăm nas în nas cu Merýem. Era atentă la conversația cu un doctor.

-Să facem cale întoarsă, repede, repede!

Ne-am întors, ca Merýem să nu ne observe. Era vai de noi. Peretele din stânga noastră a fost locul unde ne-am putut ascunde. Am răsuflat ușurați amândoi.

-Doamne! Ce-i cu Merýem, chiar acum?

-Nu știu, dragă. Te consumi atât. Acum David e cu noi. Mai rămâne doar să-l ducem undeva...unde?

-Acasă la el nu se poate, la mine?

-Ce vor zice părinții tăi?

-Nu știu...

-Îl ducem la mine, acolo nu mai vine Merýem, atât de des.

-Bine zis! Atunci așa să fie.

Ethan a tras o privire să verifice dacă Merýem mai e acolo.

-Hai, avem cale liberă.

Am aprobat, după care ne-am prefăcut în continuare. Mergând pe hol, găsim în sfârșit ușa spre afară. Din păcate, suntem întâmpinați de paznici. Chiar în acel moment i-mi căzuse masca, lăsând la iveală fața mea.

-Ce faceți voi acolo? Ne-a întrebat unul dintre ei, întorcându-se spre noi.

-Nimic! Întoarce Ethan, repede! I-am șoptit eu, între timp ce am întors scaunul cu David.

-Hai, hai...

Am grăbit pasul pentru că acei paznici s-au luat după noi, alergând spre ușa din spate, ghinionul se abate asupra noastră, și mă împiedic exact la picioarele lui Merýem. Vai de mine... Paznicii s-au oprit.

-Britney?! Ce, ce faci? M-a întrebat nervoasă, între timp ce Ethan mă ridica de la pământ.

-Și tu Ethan? Te-ai coborât la mintea ei?

Atunci Ethan s-a enervat.

-Cum poți fi așa cu nasul pe sus, încât să-ți aduci propriul frate la o clinică, unde e sub efectul unor medicamente, moleşit și fără vlagă? Cum poți?

-Ai grijă ce spui.

-Tu trebuie să ai grijă la comportamentul tău!

A surâs Merýem, încercând să se scoată din încurcătură.

-Fac ce vreau cu ce-i al meu, nu mă înțelege greșit... A zis ea pe un ton malefic.

-Vasăzică, David e al tău. El nu e un obiect! E om, are drepturi la fel ca tine, de ce nu-i dai pace să trăiască în casa tatălui tău? Să simtă cu timpul că e la fel ca toți ceilalți oameni? Tu îi iei acest drept!

A spus Ethan lui Merýem, autoritar. M-a luat de mână, iar apoi scaunul cu David, după care ne-a condus spre mașină.