Ajungând acasă, l-am întâlnit pe tata vorbind la telefon.
-Da, sigur, și actele de administrare le semnez mai târziu. Bun. La revedere. Hei salut scumpo, cum a fost la patinoar? Te-ai distrat?
-Da, sigur.
A aprobat, după care m-am îndreptat spre camera mea.
Seara era prezentă, cina era gata de servit, Emine pregătise mâncărurile preferate ale întregii familii. M-am rezemat de unul dintre scaune privind-o pe Emine aranjând tacâmurile.
-Avem musafiri?
-Nu știu domnișoară, doamna Melissa mi-a spus să pregătesc masa, frumos. Deci asta fac.
-Ok...hmm
Am luat o boabă de strugure mare, apoi am mâncat-o.
După ceva vreme urc scările apoi, îi văd pe părinții mei pregătindu-se, pentru ce, domnule, se pregătesc? Am întrat în dormitorul lor, și am ajutat-o pe mama să-și pună lănțișorul. Era superb, în forma de fluture turcoaz...
-Mama?
-Da dragă.
-Pentru ce vă gătiți?
-Pentru că tatăl tău va avea un asociat la firma noastă, pe care îl cunoște față în față doar acum, prin surprinderea mea acel asociat nu e pe aceeași arie ca tatăl tău... Vom vedea ce va fi. Tu du-te pregătește-te.
-Și eu particip?
-Da, toată lumea. Acum vezi dacă nu cade lănțișorul, simt că nu l-ai legat bine.
-E bine mămico, ești cea mai frumoasă...
Am îmbrățișat-o zâmbind. I-am făcut cu mâna pe apoi o văd pe Mirain certându-se ca de obicei cu Jurian.
-Jurian!!! Dă-mi-o!
-E a mea!
A râs ironic
-Serios?! Tu porți flori în părul tău bălai? Copilule! Tot minte de copil ai!
-Tu termină! I-ați-o.
Au râs amândoi, ce să faci cu ei...
-Mirain! Ce rochie drăguță!
-Mersi sis, Jurian mă enervează.
-Știu, și pe mine.
-Heei, încă sunt aici! A spus Jurian.
-Te văd. A spus Mirain.
I-am luat pe amândoi de mâini și am înaintat.
-Acum faceți bine și pregătiți-vă, să nu-l facem pe tăticul nostru de rușine. Ok?
-Bine. A spus Jurian.
Eu cu Mirain am mers la mine în cameră să-mi aleg și eu rochie. Am deschis dulapul, iar apoi mi-a căzut în ochii rochia crem de mătase. Am luat-o, după ce mi-am făcut un duș. Părul l-am întins perfect, cu placa. Mi-am încălțat niște balerini roșu aprins, precum cerceii și lănțișorul pe care-l purtam.
-Ești frumoasă Britney!
-Mersi,si tu la fel. Acum hai, să-l vedem și pe Jurian.
Am bătut la ușa camerei lui.
-Da!
-Putem întra?
-Nu știu, încercați!
Intrând, mirosul de parfum bărbătesc mi-a pătruns în nări.
-Doamne Jurian! Ce-i cu tot parfumul ăsta?! Nu mă mir că fetele mor după tine, la ce miros ca lumea ai...
Nu a zis nimic, doar a râs ironic. Nu putea fiindcă era ocupat cu freza. Așa-s băieții. Eu cu Mirain am ieșit, expirând tot aerul din cameră. Ușa de la intratre s-a deschis, iar când ajunsesem la parter îl văd pe Ethan intrând înăuntru.
-Bună seara domnule Demmo.
-Bună și ție!
A spus tata, oarecum surprins... Nu mi-a venit să cred ce văd. Am înaintat încet întâmpinându-l.
-Se pare că ne întâlnim din nou...
Mi-a zâmbit, apoi mi-a sărutat mâna discret. De față cu toată lumea. M-am înroșit, iar apoi mi-am tras mâna, lent.
-Da, așa se pare...
Ne-am așezat la masă, apoi au început să discute despre firme, acte, chestii pe care nu le înțeleg. Îl priveam pe Ethan pe tot parcursul discuțiilor. El la fel. Mirain îmi dădea coate, de parcă nu observasem ce e întâmplă în acest moment.
-Termină Mirain... I-am șoptit eu.
-Ok.
De emoții și de stângace ce sunt am învărsat paharul cu apă pe costumul lui Ethan.
-Îmi pare rău, n-am vrut!
-Și cică noi să nu-l facem de rușine.... A șoptit Jurian, dar era destul să-l pot auzi. Mi-am întors privirea fulgerător.
Am spus ridicându-mă de pe scaun și punând paharul la forma inițială.
-Nu-i nimic Britney....
Mi-a spus el încet. Emine aduse un prosop și toate ce mai trebuie. Nici câteva minute nu trecuse, iar Merýem sparge ușa și dă buzna în casă. Am rămas toți fără cuvinte. Se pare că Detroit și Clegg n-au putut s-o oprească.Se părea că a alergat, sau ceva de genul. Era panicată. Privirile tuturor o țintuiau pe ea. Dar Ethan, parcă știa de ce aici.
CITEȘTI
Nebunii Adolescentine~Lupta Pentru Iubire [În Curs De Editare]
Novela JuvenilMelissa își găsește dragostea adevărată odată cu venirea ei în alt oraș. Orașul belelelor unde necazurile se țin lanț, dar ea reușește să treacă peste toate, avându-l ca protector pe Bryan, liceanul care se îndrăgostește la prima privire de fată...