Nebunii Adolescentine~Lupta Pentru Iubire [În Curs De Editare]

Capitolul 8

Mi-am închis și ultimul nasture de la cămașă apoi am început să mă panichez. Dacă mama mea acum urcă scările? Cine știe ce se întâmplă dacă îl vede pe Bryan la mine în cameră.

-Vin mami! Repede ascunde-te în dulap! I-am spus lui Bryan cu repezeală. Numaidecât am deschis ușa de la dulap și l-am înfundat acolo. Fără să mai scoată o vorbă.

-Tu să taci, ai înțeles? I-am spus-o pe un ton sever

-Cum ordonați!

Mi-am întors ochii peste cap la spusele lui, și m-am aruncat în pat ca și cum nu se întâmplase nimic. Mama a deschis ușa și mi-a zâmbit

-Bună, draga mea. Cum ești?

-Bine mami, uite mă uit în telefon.

-Bine. Am vrut să te anunț că bunica ta o să stea la noi câteva zile, până își revine.

-Ce bine, n-am văzut-o de mult. Nici n-am terminat de zis că Bryan a strănutat în dulapul meu. Nu mă mir. La cât parfum bag în haine....

-Ce s-a auzit?! A spus mama speriată

-Nimic geamul e deschis, cred că vecinul de alături... Am spus prima minciună care îmi venea în minte.

-Nu are cum fata mea, geamul e închis.

Vai de mine....

-Și din dulap s-a auzit.

Atunci mama s-a repezit la dulap, când eu deodată sar din pat și îi blochez calea.

-Cum adică din dulap mami..

Puteam să-l aud pe Bryan cum face haz de necaz de ce mi se întâmplă. Râdea înfundat.

-Explică-mi ce se întâmplă. Acum.

-Păi...umm..bine.

Lucia! Unde ai pus plicurile de ceai?

Era tatăl meu. Mama s-a uitat sever la mine și a plecat.

-Aștept explicații.

-Bine, mami.

După ce s-a îndepărtat și a închis ușa i-am dat cale liberă lui Bryan să iasă din dulap. Acesta era mai să cadă pe mine cu trupul lui cât un munte. Am expirat ușurată că nu l-a văzut apoi mi-am pus mâinile în cap.

-Ce supărare te-a apucat de străduți așa. Fix când mami era aici? I-am spus de parcă certam un copil de 5 ani.

-Să ști că, dulapul tău e ca un câmp cu flori. Serios. De la atâta parfum nu m-am putut abține.

I-am zâmbit scurt și l-am lovit în umăr din joacă.

-Bine, lasă. Acum trebuie să ne gândim cum ieși din casă nevăzut.... Hmm. Știu! Leg câteva cearşafuri și te lași pe geam în jos? Ce zici?

-Vrei să mor? Tu chiar vrei să mor.

-Nu, nebunule. Bun. Hai ajută-mă.

-Ce să fac...

Ne-am comportat ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Eram din nou ca înainte. Sper.
Am legat strâns cearşafurile și am deschis geamul. Sfoara făcută din ele am lăsat-o să cadă cu un capăt la pământ. S-a urcat pe tocul de la geam și mi-a dat un pupic pe nas fără să-mi dau seama. Am oftat și i-am oferit un zâmbet fals. Ca și cum aș fi supărată. Dar nu eram. Chiar nu eram. Am ținut bine de celălalt capăt până a ajuns jos. Mi-a zâmbit larg și a sărit gardul. Am închis geamul dar nu înainte de a mai arunca o privire spre Bryan.