Nebunii Adolescentine~Lupta Pentru Iubire [În Curs De Editare]

Capitolul 40

Au trecut câteva minute bune, iar doctorul nu a ieșit. Aștept, orice ar fi. Mama mângâindu-mi părul, iar Mirain ținându-mă de mână, așteptam. Într-un final iese doctorul cu un zâmbet strâmb. Eu, am alergat spre el în speranța că-mi va da o veste bună.

-Spuneți-mi că trăiește!

-Din fericire, pacientul s-a întors printre noi, o minune divină, iar acum este departe de orice pericol. Mai rămâne să se trezească, iar asta se va întâmpla cât de curând.

În momentul în care mi s-a spus asta, n-am știut cum să-mi controlez fericirea.

-Pot să-l văd, nu?

-Sigur, întrați.

Numaidecât, am întrat, iar ușa am închis-o în urma mea. Ethan era așezat tot pe același pat, părând că doarme. M-am pus pe scaunul din dreapta mea, apoi l-am privit intens, cu mâna lui în ale mele.

-Am știut că nu mă vei lăsa singură în lumea asta cu necazuri... Am știut...

O lacrimă mică îmi străbate obrazul, apoi cade lin pe mâna lui Ethan, care era în a mea. I-o mângâi și aștept momentul trezirii lui.

-Ethan, deschide ochii, pentru mine...

Cu toate că nu-mi răspundea, și probabil nu mă aude, eu tot vorbeam cu el. Pentru mine mă auzea, și mă asculta. Îmi pun lent capul pe brațul lui, așteptând.

Mâna i se mișcă, iar apoi palmele mele sunt cuprinse în mâna lui. M-am ridicat repede, după care ochii i se deschid lăsând la iveală acei doi ochi verzi ca smaraldul strălucitori.

-Britney...

-Aici sunt! Te-am așteptat chiar aici, am știut că nu o să pleci. Dragul de tine...

L-am pupat pe obraz, mângâindu-i în continuare mâna.

-Mă duc să-i spun doctorului că te-ai trezit. Bine? Vin imediat.

A aprobat zâmbind, apoi am plecat repede să-i dau de știre.

-Și-a revenit!

Am strigat eu între timp ce am deschis cu putere ușile. Știu că par o nerăbdatoare, acum, dar eram mai fericită că niciodată. I-am îmbrățișat pe toți, toți bucurându-se.

*După o săptămână *

Într-o săptămână s-au întâmplat multe. Merýem ieșise din închisoare, fiind că are cel mai bun avocat din oraș, așa că n-am avut de ales și am încercat să mă depărtez de ea. Ethan e mult mai bine, azi îl externează, iar eu mă duc în vizită ca în fiecare zi. Acel Dionis a rămas în pușcărie, fiind că declarația tatălui meu a fost clară. Nu a vrut ca un astfel de om să rămână liber, sau să mă mai răpească o dată.

*Ora 14:06*

Coboram scările spre bucătărie. Un miros de prăjituri mă duce parcă plutind până în bucătărie. O văd pe Emine făcând prețioasele prăjituri cu ciocolată.

-Emine, când sunt gata de copt?

-Imediat dragă, acum le pun...

Le-a așezat în cuptor, apoi am aștepta câteva minute bune să se termine. Au fost gata în sfârșit. Am luat o prăjitură, pentru că nu îi puteam rezista mirosului îmbietor.

-Mulțumesc, pa!

Am urcat scările către camera mea ca să mă pregătesc pentru ultima vizită la spital. Ca să nu merg cu mâna goală, îi pregătisem o poză cu noi, pe care am făcut-o atunci când ne-am plimbat. Era într-o ramă roșie strălucitoare.
Îmi iau din dulap un pulover mai subțire, negru, o cămașă albă, ghetele maro, și niște blugi de un alb perfect. Părul îl împletesc, apoi îmi pun geaca de un gri metalic. Telefonul de la încărcat îl iau, normal și fotografia, apoi cobor din nou scările. Luând încă o prăjitură, am ieșit pe ușă, între timp salutându-i pe cei ai casei.

-Detroit, mă duci te rog la spital?

-Sigur, urcă.

Am făcut întocmai, după care am pornit la drum. Liniștea, ca de obicei, era prezentă...

-Am ajuns!

-Mulțumesc, poți să pleci, poate vin cu taxiul.

-Ok, pa

I-am făcut cu mâna, apoi am urcat spre salonul unde era internat Ethan. Când intrasem o observ pe Merýem stând lângă el, vorbind. Am rămas mască, la ce am văzut... De când lui Merýem îi pasă de sănătatea altora? Totuși am înaintat încrezătoare, făcându-mi loc lângă.

-Salut, cum ești?

-Mai bine.

I-am spus între timp ce-l mângâiam. L-am îmbrățișat, el mi-a zâmbit, după care l-am pupat pe obraz, știind sigur că Merýem se uită. Așa și era.

-Uite ce ți-am adus, sper să-ți placă...

Fotografia îi părea că îi place, ba chiar mult. Merýem se uita uimită, probabil.

-Cum să nu-mi placă? E superbă, mersi...

Zâmbea, iar pe mine mă bucură faptul că e fericit.

-Britney, hai să vorbim...

A spus Merýem încrezătoare, luându-mă de braț.

-Despre? Eu n-am ce vorbi cu tine!

M-am uitat lung la ea, după care m-a târât până în afară încăperii.

-Revin Ethan. I-a spus ea.

Acesta a aprobat, iar noi am ieșit.

-Ție nu ți-e rușine să te comporți așa? Mai ales în fața mea!

-Cum să mă comport? Mă comport bine, pe lângă tine... Și cine te crezi tu, mă rog? Am spus eu ridicând o sprânceană, și cu încredere.

-Ascultă fetițo! Ascultă-mă bine ce-ți spun eu! Ori te lași de Ethan, și pleci naibii de aici, ori îl scot pe Dionis din pușcărie și-l conving să-l termine pe tatăl tău, chiar când nu se gândește. Ce alegi? Spune-mi!

Ce femeie oribilă! M-am îngrijorat la spusele ei, nu pot să-l las pe Ethan așa, dar nici să risc să-mi pierd tatăl.

-Până diseară să-mi spui decizia! Găsești o scuză bună, apoi pleci!

-Ce om ești tu? De ce îmi faci toate astea?!

-Așa trebuie... A spus plecând lăsându-mă cu lacrimi în ochi...