Capitolul 31

109 10 0
                                    

Merýem a dat un pas înapoi simțindu-se jalnic, cred, pentru că să dai buzna într-o casă, nu e întocmai ok.

-Mă scuzați...

A spus Ethan, înaintând spre Merýem. A apucat-o de braț, târând-o până afară, bruscând-o nervos.

*Din perspectiva lui Ethan *

Am scos-o pe Merýem repede din casa lui Britney, rușinat. I-am dat drumul de la braț, împingând-o puțin mai departe de mine.

-Ce vrei?! Nu ți-am spus să mă lași dracu' în pace?

-Ethan.... Nu înțelegi? Nu înțelege greșit ce s-a întâmplat... Crede-mă...

-Ce?! Ce să mai cred de la tine?! Era să-mi vinzi partea unui necunoscut ca să faci tu bani! Asta ai vrut! Partea aia a mea, care era și 60% din toată firma!

-Nu! Ethan, înțelege-mă, eu vroiam să fac profit mai mult pentru firma noastă!

-Care profit?! Nu te-ai gândit că-i partea mea la mijloc, pentru care am muncit, și oricum dădeai faliment bătând din palme!

-Aveam să-ți spun. Serios.

Mi-am dat mâna prin păr de frustrat ce eram, și m-am întors.

-Apropo! Ce firmă? Eu nu mai fac parte din firma ta de zdrențe. În plus nu e aria mea, doar că am încercat să-i arăt tatălui tău, care acum sunt sigur că e dezamăgit de tine, că mă pot abține fără să-ți spun ceva. Dar uite! Nu vezi că nu pot? Îmi pare rău!

-Nu poți să mă lași tocmai acum de izbeliște. Nu poți!

S-a apropiat de mine, spunându-mi.

-Tatăl meu dacă era aici nu te-ar fi lăsat să mă abandonezi... Tu îi erai ca un fiu și...

-Eram! Eram, Merýem! Nu mai merge, serios. Totuși îmi pare rău de tatăl tău, care și-ar fi dorit să continui la firma aia,nu sunt eu cel care trebuie să fie acolo! Înțelege-mă și tu pe mine măcar odată!

-Bine! Așa să fie! Tu pleacă și i-ați și partea! Ai înțeles? Pleacă!

-Chiar asta am să fac!

Și-a dat părul de pe față, plecând furioasă spre mașina simțindu-se tot mai presus decât mine. Ce nervi îmi face! Mi-am revenit, după care am întrat înăuntru.

-S-a întâmplat ceva, Ethan? adică domnule....

Mi-a spus Britney, privindu-mă cu îngrijorare pe față. Doar chipul ei mă putea calma în situația asta.

-Nu, acum, dacă îmi permiteți, trebuie să plec. Îmi pare rău, de ce s-a întâmplat mai devreme.

-Nu-i nicio problemă.

A spus domnul Demmo, între timp ce am dat mâna cu el. Mi-am pus haina pe mine, apoi am plecat. Când să dau spre poartă, Britney se luase după mine,apoi m-a oprit.

-Ethan, e totul în regulă?

-Da scumpo, nu-i nimic...

-Ești supărat și mâhnit, nu-mi place să te văd așa...

-Ți-am spus Britney nu-i nimic, sunt bine, voi fi și mai bine, când am să scap de Merýem.

-Fie, nu te mai rețin, să nu par sâcâitoare...

Mi-a spus coborându-şi privirea de înger. I-am ridicat chipul apoi i-am dat un pupic pe obrazul fin.

-Mie îmi convine să fi sâcâitoare, ești  drăguță...

A râs charismatic, apoi m-a îmbrățișat cald. I-am răspuns, apoi am deschis poarta, îndreptându-mă spre mașină.

*Din perspectiva lui Britney *

Ușa de la intrare am închis-o îngândurată.

-Ce se-ntâmplat puiule? Ma întrebat mama.

-Nimic, mă gândeam la școală.

-Da, sigur. Acum du-te la somn, mâine nu scapi de ea.

-Ok. Plec.

I-am zâmbit, apoi am urcat scările repejor. După care îl văd pe Jurian rezemat de ușa camerei mele.

-Și încă tu vorbești! Cică să nu-l facem pe tata de rușine, apoi tu faci chiar contrariul.

-Hai lasă-mă, n-ai de lucru? Vezi că mâine dai teză. Fă-te!

-Mi-am dat seama... Vezi că-ți vibrează telefonul pe noptieră. Poate e Ethan...

Mi-a spus el în ciudă, cu mofturile lui.

-Lasă-mă, dă-mi pace, și n-ai s-o încurci. Bine?

Am intrat în camera mea, asigurându-mă că ușa e închisă. Telefonul chiar vibra. L-am ridicat și primisem alt mesaj anonim.

"Tic-tac, timpul trece... Termină treaba asta, și nu vei păți nimic... Ști tu ce...---Anonim---"

Ce să termin? Ce nu voi păți? Cine e cel din spatele mesajelor? Nu mai rezist, mă sperie chestia asta. Mi-am aruncat telefonul pe pat, și eu lângă el, am ațipit. Îmbrăcată. Îmi era somn, și nu mi-am mai luat pijamaua...

*Dimineața următoare*

Cu greu am realizat că azi merg la școală. E vineri! Mai merită să fac un drum până acolo? Totuși m-am pregătit cum trebuie, apoi am coborât la masă. Toți erau prezenți mai puțin Jurian.

-Lui Jurian îi e dor de școală de nu mai e la masă? Am spus eu râzând ironic

-Jurian nu se simte bine, a avut febră mare azi-noapte, m-am îngrijorat, iar acum are dureri de cap.

A spus mama, venind în living. M-am îndreptat repede spre camera lui, cu gândul să văd cu ochii mei cum e. E sânge din sângele meu, până la urmă... Am bătut la ușă încetișor. Nu a răspuns. Am deschis ușa puțin, iar apoi l-am observat pe fratele meu zăcând în patul lui. Dormea. Apropiindu-mă, l-am învelit mai bine, pupându-l pe frunte. Nu-mi plăcea să-l văd așa, chiar dacă uneori, adică mai des, mă scoate din toți pepenii.

Împreună cu Mirain am urcat în mașină, cu Detroit ca șofer.

-Neața fetelor!

-Neața Detroit, cum ești?

-Bine, mulțumesc.

Am pornit. Cam în 15 minute am ajuns și la școală. Colegii mei dragi, m-au îmbrățișat în grup. Le-am povestit pe îndelete ce mi se întâmplase.

Ora 14:12

Orele s-au terminat, iar eu am fost întâmpinată de Ethan.

-Urcă, te conduc eu.

-Mersi.

I-am zâmbit, el la fel, apoi am urcat. Vorbind cu el, telefonul, din nou vibrează. Mesajul era de la acel anonim disperat.

"Nu te juca cu mine... Nu trece cu vederea peste tot ce se întâmplă , și nu pune la încercare... ---Anonim---"

Am tresărit speriată, iar Ethan a observat asta.

-Ce se întâmplă cu tine, dragă? Ești încordată, dă-mi telefonul...

Mi-a l-a luat din mână, apoi a citit mesajele anonime. A fost uimit. A tras pe dreapta, punând frână brusc.

-Îți dai seama că nu e de glumit cu asta? E periculos!

Mi-a spus el, discret.

Nebunii Adolescentine~Lupta Pentru Iubire [În Curs De Editare]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum