Nebunii Adolescentine~Lupta Pentru Iubire [În Curs De Editare]

Capitolul 5

Mi-am deschis ochii. În jurul meu nu e decât întuneric. Singura sursă de lumină  razele lunii care trec prin draperiile muştarii rupte. Mă aflu pe o canapea ruptă, prin care se simțeau arcurile care stăteau să iasă. M-am îngrijorat știind că habar nu am unde sunt. Sunt legată strâns de glezne și de mâini. Nu pot vorbi deoarece legătura de la gură e de neclintit cu o cârpă murdară.

În dreapta mea, e acel om care m-a deschis din toaletă. Am început să mormăi să mă audă.
S-a apropiat de mine. Mi-a șoptit lucruri îngrozitoare. Ce ar putea să i se întâmple lui Bryan dacă nu plătește pentru ce i-a făcut. De unde știe de el? M-am îngrozit și am simțit din nou acele înțepături la colturile ochilor. Le-am dat drumul lacrimilor să curgă șiroaie. M-ai tare m-a înfricat atunci când între timp plimba un briceag ascuțit pe lângă gâtul meu.

Mi-a ridicat rochia până mai sus genunchi și se poate observa cu uşurintă rănile pe care le am din cauza frânghiei. Tremur într-una și de frig și de frică.

Încerc să vorbesc, dar nu pot. Mi-a smucit cârpa de pe gură într-o secundă.

-Poate te întrebi cum te-am găsit.

Am aprobat din cap în semn de "da".

-Păi, să-ți spun. Simplu! Poate ți-a povestit despre mine. Sunt Adonis, cu Bryan eram prieten bun. L-am urmărit din ziua în care m-am dus în străinătate pentru tratament. Am oameni peste tot prin oraș care mă informează tot timpul, fiecare pas fiecare respirație. Tot! Nu-ți poți da seama, poate e o fată de pe bancă, poate un grădinar care își face treaba, oricine. Apoi, am dat de tine. Am observat cât de apropiați sunteți și m-am gândit că pot să-mi ating scopul folosindu-mă de tine frumoaso. Ți-am mai zis, vreau să-l chinui, pentru că și eu m-am chinuit prin spitale să supraviețuiesc din cauza lui.

Am început să plâng la ce am auzit. Machiajul s-a distrus odată cu venirea lacrimilor mele. Mă gândesc într-una la Bryan de care sunt sigură că e pe drum.

Apoi mi-a șters lacrimile de pe obraz lent. M-am împotrivit.

-I-ați mâinile de pe mine! Și nu te atinge de Bryan. Nu ți-a făcut nimic!

-Nu fi prea sigură, nu ști nimic, nu mai bombăni fără rost. Tu nu te băga!

-Ce vrei de la mine? Ce dracu' ți-am făcut să îmi faci asta? Dobitocule!Du-te la părinții tăi și torturează - i pe ei nu pe mine! Fiindcă ei te-au educat prostesc! M-am răstit la el mai rău ca oricând.

Nici să termin de spus că mi-a făcut o dungă adâncă în coapsă cu briceagul. Imediat piciorul a fost plin de sânge. Am scos un strigăt de durere apoi mi-a astupat piciorul înapoi și s-a depărtat cu doi pași.

Și-a pus mâinile în cap și a urlat tare.

-EU N-AM PĂRINȚI, ÎNȚELEGI? N-AM!

Fără să mai aștepte m-a apucat de gât și m-a strâns cu putere, nu mai aveam aer. N-am știut ce să fac. Am încercat să scap, dar mai tare îmi riscam viața. După câteva minute fără aer m-am lăsat în voia sorții. Am închis ușor ochii și m-am lăsat să cad cu spatele pe canapeaua veche. Am rămas fără conștiință.

-Asta nu e nimic, pe lângă ce v-a păți dragul tău Bryan. Vorbește cât vrei. Nu-mi pasă. Aștept să vină ăla aici,să-l prind și să-l văd suferind în fiecare minut.

*Din perspectiva lui Adonis*

Am văzut că nu se mai mișcă, așa că i-am dat drumul repede lăsându-i urme pe gâtul fin.
Am așteptat să se trezească. N-am vrut să îi fac asta, dar m-a enervat și nu mi-am putut stăpânii nervii,mai ales când i-a pomenit pe părinții mei, care nu mai viețuiesc. I-am pierdut pe amândoi într-un cumplit accident de mașină.

*În drum spre cabană din perspectiva lui Bryan *

Detroit și oamenii lui erau în spatele meu. Drumul e foarte lung. În 2 ore sigur Adonis a ajuns. Oare Lidia e complice? De nervi am dat cu pumnii în volan. N-am fost în stare de nimic. M-am lăsat purtat de ea. Aveam o viteză mare în speranța de a ajunge la timp, înainte de a-i face ceva Melissei.

După câteva minute observ cabana părăsită și deteriorată. Mă dau repede jos din mașină, la fel și ceilalți și am propus un plan în care s-o recuperăm pe Melissa.

-Bun, oamenii tăi vor sta pe lângă cabană în caz că se întâmplă ceva neașteptat , tu Detroit vei bate la ușă, iar eu stau după. Când v-a ieși afară îl voi lovi puternic cu bâta.

-Cum spui tu domnule.

Planul a mers cum trebuie. A bătut la ușă, apoi l-am lovit cu bâta cât am putut până l-am văzut jos. Nici nu a apucat să mă vadă.
Am întrat în cabană, iar acolo era Melissa rezemată cu capul de marginea canapelei legată și fără vlagă. I-am observat în același timp urmele de pe gâtul ei. Fără a mai aștepta, am dezlegat-o și am cărat-o până la mașină. Cu Adonis nu știu ce s-a întâmplat, pentru că nu m-am mai uitat în înapoi. Până la urmă am chemat și poliția. Cămaşa mi s-a pătat de sânge.

Ne-am îndreptat spre spitalul cel mai apropiat. Aveam să le spun părinților ei, dar după ce se limpezesc apele.
Tot drumul a fost foarte liniștit, niciun sunet, nicio vorbă, nimic. Nici Melissa nu dădea semn de viață.

La spital am cerut repede o targă pe care am pus-o.

*După o jumătate de oră *

-Domnule doctor, cum se simte?!

-A scăpat ieftin, are o stare bună din câte văd. Rana a fost adâncă, dar i-am cusut-o.

-Pot s-o văd? L-am întrebat repede pe doctor pentru că eram tare îngrijorat.

-Sigur.

Am întrat iute în salonul ei și am văzut-o. Stătea întinsă pe patul de spital, în loc să mă îmbrățișeze ca de obicei. Fața ei era acoperită de lacrimi. Plângea. M-am așezat lângă ea și i-am luat mâna firavă în ale mele.

"Îmi pare rău că ți-am spus să pleci. Nu am fost în stare să te apăr. Nici n-am avut de unde să știu că Adonis are să se întoarcă pentru a se răzbuna."

M-am apropiat m-ai mult și am sărutat-o din instinct. Pe loc am simțit fluturi în stomac și emoții de necontrolat...

I s-a mișcat mâna, apoi după o vreme și-a deschis ochii. M-am bucurat nespus de mult să-i văd ochii căprui și mari. Am luat-o în brate și am strâns-o la piept, după care am așezat-o pe patul de spital.

-Bryan....

-Mergem imediat acasă, nu te obosi.

L-am chemat pe doctor.

-Domnule doctor, pot să o duc acasă?

-Nu încă, e destul de slăbită. Să stea măcar până mâine. Ca să fie bine.

-Bine, fie, dacă așa e mai bine...

-Da. Acum eu o să plec. Să-mi spuneți dacă e ceva.

Am aprobat, după care m-am așezat pe scaunul care era lângă patul Melissei. A adormit. Mi-am rezemat capul de scaun și am ațipit.