Nebunii Adolescentine~Lupta Pentru Iubire [În Curs De Editare]

Capitolul 45

Ajungem acasă la Luiza și la ceilalți, apoi coborâm împreună din mașină. Mă uit puțin prin jur, după îmi fac curaj și intru. Deschid ușa, iar pe canapeaua din living stăteau părinții mei alături de Hunter, Trey, Erika, și Liza. Vorbeau.

-Ai venit, draga mamei, ce dor mi-a fost de tine!

Mama m-a îmbrățișat, eu la fel, apoi mă analiza cu mâinile pe obrajii mei.

-De ce ai plecat? Spune-mi.

-Eram nevoită...

-Cum adică nevoită scumpo?! M-a întrebat tata, apropiindu-se.

-Las-o Bryan, ne spune când poate. Nu-i așa, draga mamei? Acum contează că ești bine. Restul le vom rezolva mai devreme sau mai târziu.

M-a pupat pe frunte, apoi am urcat împreună în camera în care cândva și ea a locuit. Pune mâna pe balustradă, îngândurată, parcă (,) clipele din trecut îi răscolesc amintiri.

-Mama, intră.

-Vin...

Ne-am pus pe pat, începând cu să-i spun totul cu încredere. Am inspirat adânc, apoi am început.

-Plecasem într-un fel, obligată. Merýem e o femeie groaznică, m-a pus în cea mai grea situație posibilă. A trebuit să aleg, plecarea și să îl uit pe Ethan, ca tata să nu pățească ceva. Merýem avea planuri, să-l scoată pe Dionis din închisoare, și să-l convingă, s-o termine cu tati, ști tu....

-Știu, Britney. Iar alegerea ta a fost să pleci, dar trebuia neapărat să ne spui, o rezolvam cu Merýem. N-o lăsa să te domine, nu-i arăta punctele tale slabe, fii puternică și i-a decizii corecte, draga mea. Așa e în adolescentă, și eu am fost ca tine, cu obstacole, dar le-am depășit... Înțelegi acum?

-Da... L-am făcut și pe bietul Ethan să sufere. Ce om sunt eu, mami? Nu mai sunt Britney cea veche, vezi în ce hal am ajuns, să stau prin cluburi, noaptea...

Am strâns-o pe mama foarte tare. Îmi lipseau îmbrățișările calde. Acum totul va fi ca înainte. Sper.

-Nu vorbi așa, în plus mă bucur că ai căzut în mâinile lor, altfel, nu te găseam. Ei au fost ca niște frați pentru mine.

-Mi-ai mai povestit.

-Acum, repejor, fă-ți bagajele, plecăm acasă la Londra, unde îți e locul.

-Azi? Deja?

-Nu te-ai săturat, văd că...

Mi-a spus mama ironic, zâmbind.

-De dimineață, dar pregătește-te.

-Bine...

Era să iasă le ușă.

-Stai!

-Ce e?

-Îți arăt ceva....

Am scos de sub pernă, fotografia din ramă și i-am arătat-o.

-Ce... Tânără eram.

-Și acum vrei să spui că ești bătrână? I-am spus eu sarcastic cu zâmbetul pe buze.

-Păi totuși, nu sunt de 17 ani ca tine. Când ajungem acasă îți fac cea mai frumoasă petrecere de ziua ta. Bine dragă? încă nu am uitat.

-Of mami...bine.

Mama îmi lipsise, și tata cu frații mei. Toți. Acum că lucrurile se vor îndrepta, sper ca și Merýem s-o facă... Să înțeleagă odată că Ethan nu e pentru ea, el n-o mai are în suflet, de ce nu înțelege?

Cobor scările, după ce mi-am dat masca cea rea de pe mine, dezvăluind-o pe adevărata Britney. Toată lumea era în living, probabil vorbind despre trecutul însemnat. Ethan a venit către mine, să-și mângâie dorul. L-am luat de mână, apoi am mers în bucătărie, să-i spun în tihnă ce a fost.

-Vrei?

I-am spus eu luând o boabă de strugure alb.

-Nu, eu vreau să fiu sigur că nu vei mai îndrăzni să pleci. Nu te las, înțelegi? Nu.

Mi-a spus el cu calm, și surâzând, între timp ce îmi mângâia obrazul, care cu siguranță e înroșit.

Am început să casc, pentru că un somn s-a izbit de mine, făcându-mă să nu-mi mai pot ține pleoapele deschise.

-Ți-e somn, îngeraș?

-Un pic...

-Hai, la somn cu tine!

-Stai, ce faci?

Fără să mai spun ceva, mă i-a pe sus, până în cameră.

-Vezi că mă scapi!

-Nu îți fie frică, nu ești așa de grea.

Nimeni nu ne-a observat. Ajunși în încăpere, mă lasă ușor pe pat, apoi mă învelește până la gât, Doamne ferește să-mi fie frig în mijlocul lui iunie. Când să iasă pe ușă, îl opresc.

-Ethan... Nu pleca....

Spuneam eu cu ochii pe jumătate închiși fiind învăluită cu somnul dulce.

-Dacă spui tu... Nu plec.

Normal că m-a ascultat, și a venit repejor, strângând lumina. Plapuma era doar pentru mine, cel puțin el așa își spunea. M-am așezat pe umărul lui, apoi i-am mirosit parfumul care mi-a plăcut de la început. Era foarte bine să dorm lângă el, parcă tot răul e ținut departe, sub domnia binelui, unde tot amarul e alungat.

*Dimineața următoare*

O voce calmă îmi vorbește la ureche.

-Pitico, trezeşte-te, plecăm.

-Unde? Nu vreau, dorm prea bine...

Mi-am pus plapuma pe față ca să blochez lumina, dar n-aș ezita să-i privesc ochii verzi... Îi vorbeam învârtindu-mă de colo colo.

-Hai, e dimineață după cum vezi.

-Nu contează, eu dorm...

-Nu dormi la ora asta.

Spunând charismatic, începe să mă gâdile, și să-mi acopere fața cu pupicuri dulci. Râdeam întruna, de parcă eram un adevărat copilaș de 10 ani.

-Bine, mă trezesc,chiar dacă eram de mult.

-Bun. Te aștept drăguțo. Să vi.

-Cum să nu.

Închide ușa pe dinafară lăsându-mă singură, eu începând să mă pregătesc pentru plecarea mea la Londra,acasă... Fac duş, mă îmbrac în haine scurte, apoi încep să arunc toate hainele din geamantan. Fotografia o iau, apoi o strecor într-un buzunar de la geantă, apoi mai așez lucrurile, și patul, care era un dezastru fatal.

Încerc să aduc bagajul greu, dar nu reușesc, Jacob mă ajută, el fix atunci ieșind din camera lui.

-Placați deja?

-Da, merg acasă la mine.

-Mă bucur că te-am cunoscut, ești diferită față de alte fete, adică diferită în sens bun, mă înțelegi...

-Da.

I-am spus surâzând. Brusc, se apropie prea mult de buzele mele. Îl resping, schimbând repede subiectul, pentru că Ethan urca scările chiar în acel moment.

-Și mi-e mi-a părut bine de cunoştinţă, la revedere. Ethan mă ajuți te rog?

-Sigur.

S-a uitat fulgerător spre Jacob, el fiind rușinat, și chiar puțin roșu la față.

-Ethan, ce mai aștepți, dragă?

-Nimic, mergem chiar acum. Hai.