Nebunii Adolescentine~Lupta Pentru Iubire [În Curs De Editare]

Capitolul 11

Razele soarelui și-au făcut apariția. Mi-am deschis ochii greu, fiindcă am fost obișnuită cu întunericul.
În fața mea se afla un bărbat. Înalt, cu ochi albaștri, păr șaten și îmbrăcat în negru. M-a ajutat să mă ridic.

-Salut, eu sunt Leon. Mi-am căutat câinele care a scăpat din lesă, și te-am observat aici pe jos. Ești bine? Te doare ceva?

Mi-a vorbit cu calm, liniștitor și lent.

-Nu. N-am nimic.... Tremuram de frig din cap până în picioare. Mă bâlbâiam în continuu. Eu sunt M-Melissa...

-Cred că ți-e frig. Poftim.

Mi-a dat greaca lui de piele, care era rai pentru mine. Era singura sursă de căldură.

-Ce căutai aici, în pădure singură?

În drum spre șosea i-am povestit toată întâmplarea. De la petrecerea lui Bryan până acum. Întru târziu am dat de o mașină neagră, mare și luxoasă.

-Dacă tot nu ai unde să mergi...te duc la mine.

-Nu-i nevoie. Cred că mă descurc... I-am spus-o uitându-mă în pământ...

-Te descurci? Eu nu prea cred. Hai, vino sora mea o să se bucure când o să te vadă.

Părea de treabă și am acceptat să merg cu el fie ce o fi. N-aveam încotro.

În locurile din spate se afla un huskey drăguț cu un ochi verde și unul albastru. Era tare drăguț.

Drumul a fost foarte lung. Mi-am rezemat capul de geamul rece și m-am gândit în continuu la tot ce mi s-a întâmplat. Mi-e dor de Bryan. Nu știu dacă e mort, dacă e viu, dacă e chinuit. Nimic. Lacrimile i-au arătat și lui Leon că sufăr. M-a încurajat la fel cum făcea și dragul de Bryan.

*Ora 9:11*

Am ajuns până la urmă într-un oraș mare. Habar n-am unde mă aflu,dar măcar sunt bine. Și am încerc sa dau de Bryan. N-am de gând să mă las.

Ne-am îndreptat spre o casă mare, gri, cu statui și fântânițe. Am întrat înăuntru unde se aflau o gașcă de adolescenți. Două fete și trei băieți.

-Hei salut! Ce faceți?

I-a întrebat punându-și cheile de la mașină pe măsuța de lângă canapeaua neagră.

-Să v-o prezint pe Melissa. Din păcate a suferit foarte mult și n-am putut s-o las de izbeliște așa că...am adus-o la mine.

-Bravo Leon! Ai făcut foarte bine. Spuse o fată înaltă, slabă, cu ochi albaștri. Semăna cu Leon. Probabil sora lui de care mi-a zis.

S-a ridicat și m-a luat de mână până într-o cameră. Părea a ei.

Am avut încredere în ea și i-am povestit tot ce mi s-a întâmplat. I-a părut rău. Toți de aici au suflet.

Pe pat a așezat niște pantaloni negri de piele mulați, o geacă tot din piele și neagră cu ținte, botine negre înalte și un maiou și acela tot din piele gri. Wow. Piele neagră peste tot.

-Aici ai hainele, te îmbraci, faci ce vrei, asta e camera ta de acum.

-Mulțumesc mult. Ummm....

-Liza. Așa mă cheamă. Sunt sora mai mică a lui Leon. E un băiat sufletist. Pregătește-te și coboară. Ok? Te aștept.

Mi-a zâmbit prietenește și a plecat. Ce noroc pe mine. Sper ca și Bryan să fie bine. Sper.

Am făcut duș, mi-am luat hainele, m-am machiat cu machiajele care erau acolo, botinele și am coborât.

M-am așezat pe canapea lângă Liza și m-am împrietenit cu toți cei de acolo. Au fost uimiți de povestea mea,dar așa a fost. M-au îndrăgit și mi-au oferit multă încredere.

Gașca era compusă din 6 membri, cum am mai zis, adică Liza, Leon, Erika, Hunter, Elliot, Trey și acum eu, Melissa. Deci 7. M-au acceptat repede la ei în echipă.

*Luni, ora 10:39"

M-am trezit printre toate gândurile care le aveam de ieri. M-am pregătit pentru noua mea zi aici în New York. Tot cu gândul la Bryan. Oare cum e? Ce face?

M-am îndreptat spre bucătărie unde era Erika și Liza. Pregăteau masa pentru toți. M-am alăturat lor și le-am ajutat. Apoi au venit și băieții care ne-au ținut de urât. Se pare că Trey și Liza sunt împreună, se giugiuleau mult. N-am avut de ales și nu m-am uitat. Asta mă făcea să-mi amintesc de clipa în care Bryan m-a sărutat. M-am simțit puțin cam rău, dar mi-a trecut atunci când m-au chemat să îmi arate unde stăteau de obicei. Un loc mare. Părea un club, dar nu era. Mai spre dreapta se afla un bar, în stânga o masă de biliard iar în centru o canapea lungă și neagră. În aer plutea fumul de țigară care era, dar nu era rău.

Am poposit pe acolo după care m-am apucat de o sticlă de vin alb. Mi-am umplut paharul apoi l-am dat pe gât în speranța că alcoolul mă va face să uit de trecut. Eram într-o stare jalnică după o vreme de băut. Nu vedeam clar, nu vorbeam ca lumea, dar nu numai eu eram așa ci și restul. M-am adoptat stilului lor.

După un timp mi-am făcut curaj și am desfăcut un pachet de țigări, la insistența celorlalți. Am făcut-o. Chiar am făcut-o.