Nebunii Adolescentine~Lupta Pentru Iubire [În Curs De Editare]

Capitolul 38

Ridicându-ne de pe jos, îmi scutur haina, pentru că era plină de nisip. Întunericul s-a lăsat de tot, nici un felinar sau ceva, nu exista. Recunosc, mi-e cam frică de întuneric... dar era Ethan lângă mine, și îl strângeam de braț, ca Doamne ferește să-mi dea drumul. Ajungând la mașina lui, încep să înaintez de plictiseală, așteptam să termine treaba pe care o avea în portbagaj. Mergând văd o străduță cu niște trenuri desenate cu graffiti, eram curioasă să văd cum se văd se mai aproape, așa că am înaintat. Erau tot felul de modele, inimii, simboluri, etc. Un băiat chiar desena în acel moment, având lângă el un rucsac cu spray-uri colorate. M-am apropiat.

-Îmi dai voie? Vreau să încerc și eu...

-Sigur, poți să iei câte vrei.

-Mulțumesc...

Am luat un spray roșu, și am început să dau pe trenul din stânga mea, care părea a fi părăsit. Fără să-mi dau seama băiatul de mai devreme nu mai era, dar îmi lăsase un bilet pe care scria că spray-urile pot să le iau. Bun. Am continuat să lucrez la desenul meu în formă de inimă, mai nereușit, pentru că nu mai făcusem până acum, care era cât de cât acceptabil. Nici bine nu mă uit la el, că din tren ies doi bărbați dubioși, cam tot aceeași cu care m-am întâlnit la bar. S-au apropiat, iar eu mă dădeam cu câte un pas înapoi

-Ai venit la noi, păpușico....?

Nu le-am spus nimic, apoi am alergat cât am putut spre unde se putea. Ei după mine alergau mai ceva, după care în fața mea se înfățișează un șantier în lucru, am alergat repede și m-am ascuns după un tir încărcat cu nisip. Butonând telefonul, încerc să-i caut numărul de telefon al lui Ethan. Îl aflu, apoi apelez. Mi-a răspuns mesageria vocală. Fir-ai tu de mesagerie! Acum ce fac, Ethan nu-mi răspunde, eu sunt blocată, ce fac?! Am început să mă panichez, neștiind ce să fac. Aud că cei doi se apropie.

-E aici... Ia-o pe cealaltă parte, iute!

A șoptit unul dintre ei. Picioarele și-au arătat viteza, alergând pe unde apucam. Revenind ghinionul, mă împiedic, în cele mai delicate momente, apoi mă rostogolesc în ditamai groapa din pământ. Eram acoperită de mizerie, pământ, și ce mai era pe jos. Mă lovisem puternic la cap, iar ochii mi se închideau, dar am putut să-i văd pe alea două matahale cum coboară spre mine. N-am avut puteri! N-am avut. Chiar acum să mi se întâmple... N-am făcut nicio mișcare, în speranța că mă vor lăsa în pace. S-o cred eu... Brusc o amețeală mă cuprinde prin tot capul. Nu mai știu ce a fost cu mine...

***************

-Deschide ochii! Deschide-i!

Îmi strigă unul dintre ei. Cu greu s-au deschis, durerea de cap era tot unde a fost. Eram legată de mâini și de picioare pe un scaun de fier. Pe gură aveam ceva, habar n-am ce, un fel de scotch. În încăperea unde eram nu era pic de lumină, doar ceva scântei de la țigările care erau fumate de acei bărbați dubioși. Frica s-a adăpostit  în corpul meu, eu tremurând din cap până în picioare. Am mormăit în speranța că banditul ăla o să-mi dea jos chestia lipicioasă de pe gură. Luminile se aprind brusc, provocându-mi durere de ochi. Pe ușa veche din fața mea a întrat un bărbat înalt, făcut, îmbrăcat în piele neagră, și bocanci pe jumătate deschiși, era ca un fel de mafiot. De asta mi-a fost mie frică, asta mai lipsea! Între timp înainta cu o femeie blondă, care era chiar Merýem! De unde până unde? Amândoi s-au înfățișat în fața mea, uitându-se malefic și fulgerător. Ethan, unde ești când am nevoie de tine? Brusc telefonul îmi sună, banditul îmi scoate mobilul din buzunar, zâmbind viclean când văzu că tata mă apelează, fiind, probabil, îngrijorat, că eu nu sunt acasă la acea oră. Ridică repede telefonul răspunzând, a dat pe difuzor, ca să aud convorbirea.

-Alo? Britney, unde ești fata mea?

A spus tatăl meu, cu o voce tremurândă. Lacrimile mi-au astupat chipul rece... Bărbatul a astupat difuzorul, și cu o voce groasă și rece mi-a spus apropiindu-se de urechea mea.

-Fă bine, și spune-i lui Bryan să vină, altfel îi spun eu...

Am dat din cap în semn de "nu", apoi mi-am strâns ochii plângând. S-a ridicat repede, vorbind cu tata, în locul meu.

-Bryan! Vino și i-ați fata la adresa pe care ți-o trimit ...fără poliție, altfel o poți vizita la cimitir. Ai înțeles?! Bun.

A închis, apoi mi-am dat seama că au ceva cu tatăl meu, suspinele erau de necontrolat, iar lacrimile la fel. Merýem plutea de plăcere, văzându-mă suferind. Banditul, mi-a cârpit un pumn fără milă, sperând oarecum că voi tăcea, dar mai rău am plâns, iar fața îmi era de sânge.

-Taci naibii!

****

Trecuseră cam aproape, o jumătate de oră de când stau mai potolită ca niciodată. Sângele era împietrit pe fața mea, simțindu-se groaznic când îmi mișcam chipul.

-Taică-tu n-are de gând să vină? Știu eu ce am de făcut.... Nu Merýem?

Râzând amândoi viclean, banditul scoate un pistol, pe care îl încarcă. Apropiindu-se mi-l lipește de tâmplă, și puteam simții cum acel glonț are să țâșnească în capul meu. Am lăcrimat uitându-mă în ochii acelui bărbat, nu așteptam milă... Ușa veche e spartă chiar de tatăl meu, cu chipul plin de îngrijorare, cât și încredere.

-Stai!

Atunci toți și-au întors capetele spre el.