One Shot I. Xiovol

Capitolul 1

    Amintirile sunt ca niste omizi ce refuza sa se transforme in fluturi, ele raman si iti devoreaza sufletul...

    Nu orice omida devine fluture, si nu orice amintire deschide poarta sufletului...

Au trecut 6 ani nenorociti de cand tatal meu a murit si inca imi este greu sa trec peste asta. Dupa ce tata a parasit aceasta lume, mama mea, Chole, a fost nevoita sa-si vanda casa si sa ne cumparam un apartament mic in care sa locuim pana cand ne rezolvam problemele financiare. Din fericire, asta s-a schimbat, cand mama a primit un loc de munca foarte bine platit in Los Angeles, da, tocmai acolo, iar eu si fratele meu Ben, nu prea eram de acord cu ideea asta, mai ales ca trebuia sa ne adaptam unui nou mediu. Scoala noua, colegi noi, viata noua, dar nu-mi pasa, oriunde e mai bine ca in Londra, nu? Chiar daca am parasit odata cu asta toate amintirile ce s-au cladit acolo cu timpul... puteam spune ca am primit o sansa noua da a fi o noua eu, asa ca, tot ce trebuia sa fac pentru a supravietui, era sa las Londra pe domeniul trecutului si sa imbratisez noua viata.
— Hai Kim! Misca! a spus Ben.
Oh da, el e fratele meu mai mare, si avand in vedere ca eu sunt doar o pustoaica de 17 ani, iar mama e mereu ocupata, el e seful, sau cel putin asa crede el ca decurg lucrurile.
Fara sa mai stau pe ganduri, am tras geamantanul din masina, aruncandu-l pe jos ca pe un lucru de care as fi incercat sa ma descotorosesc din rasputeri. Am aruncat acum o privire la noua casa, inainte sa intram. Curtea nu era prea mare, dar, din fericire, era ingrijita, iarba fiind tunsa perfect, varfurile ei flexandu-se usor in adierea vantului in timp ce culoarea ei verzuie capta perfect lumina soarelui, simtindu-i caldura si imprastiind-o peste tot.
Tufisurile de trandafiri erau perfect aranjate in jurul casei, parca impanzind un mic gard viu ce parea desprins din unele dintre cele mai frumoase picturi, acele picturi in care pictorul isi lasase pensula sa picteze in voia ei, fara sa lase urma de greseala. Imi aminteau de trandafirii bunicii, care, chiar si dupa ce a murit, au inflorit in orice anotimp, la fel de superbi si miraculosi. Mereu imi taia unul, fara tulpina sa spinoasa, mi-l punea intr-un glob de sticla de marimea unui pahar, si mi-l aducea in camera. Pot simti si acum acest miros bine intiparit in memoria mea olfactiva. Iubeam trandafirii, iar aici totul era o arta. Si acelasi lucru era si cu peretii casei, care pareau sa se prinda in panzele picturii, aratand ca si cum faceau prezenta esentialului imbinat cu o frumusete coplesitoare. De cand eram mica visam sa locuiesc in unul dintre cartierele americane, mai ales in cele de la marginea Los Angeles-ului, care pareau desprinse din povesti. Erau atat de modeste si in acelasi timp incapatoare si foarte primitoare. Imi placea acest stil asa de mult si nu as fi crezut vreodata ca voi avea sansa sa locuiesc in una din casele astea, sau poate nici nu m-am gandit cum ar fi daca as face-o.
  Am zambit din nou la peisajul superb din fata mea si am ridicat cu dificultate geanta pe umar, mergand cu pasi apasati spre casa, gleznele mele flexandu-se dintr-o parte in alta si simtind cum ma pierd in frumosul peisaj.
Tenisii mei ponositi scartaiau pe aleea din pietre de sub picioarele mele, in timp ce eu ma balanganeam din cauza geamantanului care era incredibil de greu. Mama si Ben au venit in urma mea, deschizand usa ca si cum cine stie ce urma sa gasim acolo si am pufait nervoasa cand Ben m-a impins cu umarul, luand-o inaintea mea, de parca ar fi castigat ceva foarte important. Si trebuie sa recunosc ca si eu eram entuziasmata, dar nu in felul asta. Era si o parte din mine care nu ar fi vrut sa deschida acea usa vreodata, dar acum nu era momentul pentru pasi aruncati inapoi... Capul sus, Kim.
Si am intrat, fiind intampinata de un miros placut de lavanda si nici nu-i de mirare, la toate ferestrele pe care le puteam vedea acum, erau impanzite lavandele minunate, lumina parand sa le scalde intr-un colorit desavarsit ce parea ca le face sa radieze de bucurie.
— Prea multe flori, a spus Ben, incretindu-si nasul.
— Ehm, asta-i mai bine ca sosetele tale peste tot, l-am tachinat.
Ben s-a strambat la mine si s-a intors cu spatele, asezandu-si bagajele pe podeaua perfect lustruita. Am putut sa vad in privirea mamei, cat de incantata era de acest loc si nu era de mirare, totul era construit exact dupa gustul ei, exact asa cum mi-a povestit ca si-ar fi dorit sa fie si chiar daca eu nu eram cu totul de aceeasi parere, eram fericita pentru ea. Mereu m-am hranit cu fericirea si cu experientele altora, pentru ca eu nu am fost niciodata o persoana care sa stie sa si le faca traite pe propria piele.
— Bun copii, ar trebui sa incepem sa despachetam, mai sunt cateva cutii in masina de care ma ocup eu. Treaba voastra e sa va luati camerele in primire, a spus cu un zambet larg pe fata ei obosita.
Am afisat un zambet fals de dragul mamei, incercand sa par un copil mic de 5 ani, entuziasmat la primirea unei noi jucarii, privind-o acum cum imi pica in plasa cand mi-a afisat un zambet increzator si colorat. Asa ca am luat geanta inapoi pe umarul meu, care daca ar fi avut o gura, probabil m-ar fi injurat, si am urcat la etaj. Din cate am inteles, camera din fata scarilor era a mea, si eram fericita ca mama m-a lasat pe mine sa aleg camera, desi eu am ales-o pe cea mai mica, chiar nu aveam nevoie de mult spatiu.
Am deschis incet usa, intrand in noua mea camera, si am fost surprinsa  sa vad splendoarea ei. Mobilierul era simplu, de un alb-crem, intrand intr-o nuanta perfecta cu culoarea pala a peretelui si cu cele cateva tablouri imprastiate in peisaj. Ma bucuram sa vad ca nu am gasit nici urma de lavanda la fereastra si tot ce facea parte din planul vegetal erau cactusii, pentru care mama stia ca am dezvoltat o pasiune. Dar lasand asta la o parte, camera asta goala avea nevoie de putina planificare, si nu cred ca mai rezistam mult sa vad acele rafturi goale si prafuie, fara vreo carte care sa se inghesuie printre celelalte. Aveam ceva de lucru, si incepeam sa cred ca a fost o idee proasta sa refuz oferta mamei de a ma ajuta.