One Shot I. Xiovol

Capitolul 24

   Am parcat masina cas pe trotuar, stricand-i gazonul ingtijit al mamei cu rotile masinii si iesind acum disperata, simtindu-ma ca si cum respiram intr-o punga mica in timp ce alergam disperata spre usa. Voiam sa tip atat de tare, sa ma descarc, sa-mi izbesc pumnii in cei mai rigizi pereti, dar sa las durerea fizica sa mi se scurga prin corp. Voiam sa simt fiecare picatura de sange cum accelereaza brusc in venele mele si cum inima e gata sa mi-o ia la galop din nou, voiam da fac orice ce m-ar curenta mai tare decat informatiile pe care le primisem. Voiam sa ma desprind din cartea asta de groaza in care scriitorul nenorocit m-a aruncat fara mila, asezand paginile intr-o ordine aleatorie si dandu-le o nuanta sadica. Uram acest scriitor, el nu facea decat sa rupa recordurile cartilor scrise, dar si a celor nescrise, facandu-ma insasi pe mine protagonista, dar o protagonista care nu avea sa traiasca pana la final, ca in toate cartile intalnite. Voiam sa ma desprind din asta, si acum, revenind la realitate, nu stiu ce se va intampla cu mine si Harry. Era clar ca voiam sa aud asta din nou, spusa din gura lui, pentru ca nu mai avea cum sa minta. Dar intrebarea era... Voi fi eu atat de puternica? O parte din mine... de fapt, Kim, cea dinainte sa-l cunoasca pe Harry ar fi fost al naibii de sprriata si categoric ar fi rupt definitiv legatura cu el, cum am tot incercat, dar acum, nu exita un singur motiv pentru care nu voiam sa o fac. Pe langa faptul ca sufletul meu tradator a inceput sa dezvolte ceva pentru Harry, mai era si veninul. Veninul care m-ar fi omorat fara un leac nu? Un leac pe care numai el il avea, corect? Oare exista un Xiovol si pentru mine si... Dumneule! De ce o iau pe asta ca pe o optiune? Nu putea fi adevarat! Stiam ca Harry minte in legatura cu muscatura, iar asta mi-au confirmat-o toti oamenii care se invartrau in jurul lui Harry, pana si Kardan, de ce stiau toti mai putin eu? De ce stiau si erau atat de relaxati in preajma lui Harry? Trebuiau sa fie terifiati sau cel putin sa nu stie decat ce voia Harry ca ei sa stie exact ca...

-Kim? am tresarit cand mi-am auzit numele dupa nici doua secunde dupa ce am inchis usa.

   Inima nu a reusit sa-si depaseasca ritmul alert pe care il avea deja, dar numele meu strigat brusc i-a dat cateva trepidatii, intorcandu-ma si oftand linistita cand l-am vazut pe bunicul in caruciorul sau, asezandu-si acum cana pe masuta de cafea.

-Bunicule...

-Ai fost la lectiile de pian? a intrebat.

   Am oftat la cuvintele lui, amintindu-mi acum de zilele frumoase in care eu cu tata cantam la pian in garajul din spate, folodind clapele ca un mod de descarcare si de imbinare perfecta a magiei si a emotiei pe care o traiam in fiecare secunda alaturi de el. Totul s-a rupt atunci cand el a murit, cu toate ca i-am promis ca nu ma voi lasa, dar nu am reusit, nu am fost indeajuns de puternica sa fac pasul asta.

-Bunicule, nu mai fac pian de la 11 ani, am ras usor, fara sa las tristetea din ochii mei sa i se arate.

-Ah... Serios? Cand s-a intamplat asta... eu nici...

   Alzheimer. Asta era ucigator, mai ales atunci cand traia in trecut, comportandu-se ca si cum anii ar fi trecut peste el, lasandu-l nestiutor si lipsit de aparare.

-Hei, ce-i aia? am spus, uitandu-ma la bucata neagra de cristal pe care continua sa o invarta pe masa.

-Oh... Harry mi-a dat-o, a fost atat de dragu...

-Ce? am spus, mergand mai aproape de el.

-Uite, vrei sa o vezi? mi-a intins-o.

   Am ingnotat pentru o secunda bucata de cristal, uitandu-ma la el si incercand sa-mi dau seama daca el vorbea serios. Adica nu ar fi vorbit fara el in legatura cu asta, dar era clar ca boala nu era un motiv acum, pentru ca nu putea fi vorba de un alt Harry, iar asta tot nu avea sens, pentru ca bunicul nici macar...

-Mi-a spus ca ma protejeaza de energia negativa, vezi? Si daca o invart asa...

-Stai... Bunicule... Despre cine vorbesti?