One Shot I. Xiovol

Capitolul 10

-Kim! Kim, trezeste-te! am auzit o voce stingandu-se in mintea mea.

   Imi puteam auzi perfect bataile agitate ale inimii, dar ma simteam atat de moale si lipsita de putere. Cand am fost constienta ca pot auzi, am deschis incet ochii, intr-un mod atat de lenes ca abia ii puteam tine deschisi. Mi-am dezlipit buzele pentru a vorbi, dar am simtit imediat greata arzandu-mi puternic gatul si nu intelegeam de ce fiecare muschi din corpul meu era atat de relaxat, fara macar sa simt nevoia ca trebuie sa ma misc sau sa vorbesc.

-Incerci sa te sinucizi? am fost scuturata si stransa de umeri.

   Am clipit incet, uitandu-ma cu greu la persoana din fata mea si mi-am aplecat incet privirea, uitandu-ma acum la incheietura mea acoperita cu o panza alba, sustinuta de mici fasii de bandaj. Mi-am muscat buza, memoria lovindu-ma rapid si amintindu-mi cum am ajuns eu aici... stai! Ochii mei au analizat in amanunt incaperea, dar nu mai eram in laboratorul de biologie. Cand am... Zayn?

-U-unde suntem? am spus, si abia de mi-am putut auzi vocea slabita.

-Nu eu sunt cel dator cu o explicatie!

   Am dat ochii peste cap si am incercat sa ma sustin in podul palemor, pentru a ma ridica intr-o pozitie mai comoda si imediat am simtit niste maini in jurul meu, ridicandu-ma usor si lipindu-mi acum spatele de... canapeaua pe care ma aflam. Unde eram mai exact? Era greu sa-mi dau seama de locul in care ma aflam, dar era o sala destul de mare cu multe ornamente si picturi... sala de teatru!

-Kim!

   Ochii mei au cazut pe chipul lui, fiind inca prinsa de peisajul meu si nu intelegeam cum am ajums aici, si de ce Zayn e aici cu mine si... de ce m-a ajutat? Zilele trecute ma ignorase complet si nu cred ca asta e din cauza faptului ca el aproape l-a omorat pe Will si... ah, cred ca va trebui sa ma obisnuiesc cu intrebarile care vor veni fara raspunsuri.

-De ce ai facut asta? a intrebat.

   Ochii lui i-au capturat pe ai mei imediat, vazandu-i acum chipul glacial si serios. Am inghitit in sec si am ramas blocata in privirea lui, incercand sa gasesc un argument, dar oricat as incerca, tot faptul ca am incercat sa ma sinucid lasa de inteles si nu cred ca Zayn stie in totalitate de prietenul lui paranormal, dar sunt sigura ca tot ceea ce s-a intamplat are legatura cu el, iar daca eu as incepe sa vorbesc si Zayn nu ar avea nicio idee, atunci probabil ca ma va considera nebuna... dar ceva imi spune ca stie, avand in vedere faptul cat de speriat era cand a vazut muscatura de pe gatul meu. Adica... era ceva iesit din comun, dar... a reactionat intr-un mod mai ciudat decat atunci cand ar fi fost surprins, ci mai de graba speriat.

-Stii, am toata ziua la dispozitie, pot sa te tin aici pana ai sa-mi rapunzi! a spus dur.

   M-am uitat urat la el si nu intelegeam de ce se comporta urat cu mine, si nu numai din cauza faptului ca i-am lasat de inteles ca vreau sa ma sinucid, ci asta s-a intamplat acum cateva zile, cand tot continua sa ma ocoleasca, sa fuga de mine ca si cum as fi fost cel mai mare dusman.

-Deci? a ridicat o spranceana.

-Lasa-ma! Nu ai dreptul sa...

   Am fost oprita cand Zayn si-a lasat mana peste gura mea, facandu-mi semn sa tac si amandoi am fost distrasi unul de la altul cand niste pasi s-au auzit ca un ecou in sala imensa, fiind putin confuza cand Zayn a sarit ca ars de pe canapeaua de decor, aruncand o privire si blestemand rapid, dar nu inainte sa se intoarca spre mine.

-Uita de asta! a spus, intorcandu-se pe capcaie si iesind prin spate.

   Am clipit rapid, incercand sa-mi revin si sa-mi clarific ceea ce s-a intamplat, cand am vazut-o pe doamna Shane in fata mea, uitandu-se la mine la fel de confuza cum ma uitam eu la ea. Nici nu vreau sa stiu la ce se gandea, dar sunt constienta ca aratam ca o drogata, stand aici, ametita, cu un bandaj pe mana, in timp ce incercam sa-mi mentin respiratia normala, fara sa-si dea seama ca e ceva in neregula, dar ce tot vorbesc eu aici? Asta era stupid si nu aveam nicio explicatie.