Gloria ta îmi aduce nebunie,
Extaz și agonie.
Dulcea trăire a victoriei durează puțin,
Efemeră e atingerea fericirii,
Numai scrum
Urme de alb și negru fum.
Născociri fantastice îți colindă visele,
Coșmarurile-ți pictează în nuanțe luminoase,
Și raza selenară îți vindecă rănile
Pentru a-ți ridica tronul, coroana deasupra frunții
Cu forțe întunecate, furtunoase.
Magia neagră se suprimă în golul imaginar;
Gloanțele otravite îți pătrund în vene,
Săgeți veninoase te răpun.
Inima-mi suspină și sufletu-mi plânge;
Sunetul suferinței răsună în depărtare,
Trupul ți se frânge,
Spiritu-ncet ți se stinge...
Iar s-aud ecouri letale,
Ale durerii și fricii.
Victoria ți-a fost luată,
Tronul amintirilor furat,
Nu mă părăsi niciodată,
Nicicând nu m-abandona.
Prizonier al lumii tale,
Voi fi pe veci de vei vrea,
Iar amurgul iluzoriu etern ne va desfăta,
Căci împăratul secular,
Este al minții suveran,
Iar acea primă trăire de puritate,
De iubiri nevătămate,
Nu poate fi uitată vreodată.
Veninul își face efectul,
Moartea îți aduce pacea,
După cum a prezis profetul;
Mâine ne vom revedea,
Din nou tu mă vei picta,
În culori vii, precum lumina lunii,
Iar întunericul va sângera,
La vederea ta divină.
