Tu-mi eşti fantezie,
Deții coroana şi tronul viselor mele;
Tu mi-eşti frenezie,
Pură nebunie;
Tu mi-eşti armonie,
În haosul ce mă-nconjoară etern.
Tu-mi eşti eterul nopților de vară,
Parfum de fericire şi mireasma rozelor,
Eşti a lumânărilor ce scânteie târziu ceară.
Îmi eşti rai, îmi eşti şi iad,
În paradisul sufocant.
Tu mi-eşti şi mângâiere şi amor,
Şi cânturi de dor.
Îmi eşti viață şi-mi eşti moarte,
Îmi eşti totul când nu-mi eşti nimic,
Eşti o dorință, o pasiune şi-o patimă dusă departe,
Iar inima-mi bate ritmic
Când gându-mi rătăceşte la tine.
Îmi eşti viciu, rătăcire, slăbiciune;
Am săvârşit păcatul originar din nou, iubindu-te.
Am săvârşit mii de greşeli nevăzute,
Taine pierdute şi nelegiuiri mute,
Toate întorcându-se cu agilitate
Împotiva mea,
Căci tu-mi eşti şi dragoste şi ură.
În mormânt,
Voi lua cu mine acest jurământ.
Totul e constant, paradoxal şi delirant,
Dar iubirea va fi mereu un sentiment riscant.
Eu nu mai sunt,
Tu nu-mi mai eşti.
Sunt un alt eu,
Păcatul va dăiunui mereu,
Sum alter ego.
