Sinele-mi e copleșit de dor,
Un simțământ nemăginit și arzător,
Bucuriile încet mor
Și sufletul mi se transformă în lacrimi uscate,
Din sentimente-amestecate,
Sub un așezământ compus din strigăt surd,
Ce-mi străpunge inima puternic și crud.
Strigarea-mi e tăcută,
Urletu-mi e silențios,
Dar suferința-mi adoarme în tristețe mută,
Până și tăcerea-i prefăcută.
Mă zbat în negurile de fum,
Am fost creată din păcat și uitare,
Și a mea chemare
Nicicând n-o vei auzi, căci al meu unic parfum,
Îl vei simți adânc în interiorul tău de scrum.
Inima-mi tresare, la gândul că-ntr-o zi,
Ochii tăi albaștri nu vor mai fi;
Că sub vraja infinitului pământ,
Se vor pierde-n zare, vor dispărea curând;
Și negura uitării se va abate precum un veșmânt,
Iar un giulgi de umbre, pe rând,
Îți va înlocui înfățișarea,
În vis mi se va arăta furându-mi fericirea, desacralizându-mi disperarea.
Dorul mă cuprinde, și mâine, de tine, de-amintiri,
Neîncetat meditând la ochii tăi albaștri
Precum ai zilei senini aștrii,
Îmi imaginez că te văd din nou,
La fel, în locuri fără dezamăgiri,
Și iarăși te cuprind aproape, dar totul se curmă iute,
Visarea se-ntrerupe
Iar eu revin în lumea mea, în al meu cavou.
Iarăși lăcrimez lângă fereastră,
Cu gândul departe, la povestea noastră.
S-a sfârșit demult, dar eu încă mai sper,
Că te voi revedea când mă voi uita la cer.
Focul se aprinde iar,
Mă arde mocnit,
Precum uitarea ta,
Ce necruțător m-a rănit.
Nu mă uita în veșnicie,
Doar eu îți sunt mântuire!
Ale noastre locuri pe pământ, sunt împreună,
Căci așa a fost mereu și nicicând răul
nu s-adună!
Te rog să-mi scrii,
Vorbește-mi sper;
Căci viața mă încurcă,
Iar visător de felul tău,
Hai, de mă ajută;
Căci fără tine nu sunt eu
Și totul e mai rău,
Când sunt cu tine mă simt eu,
Tot universul e al meu,
Iar tristețea e pierdută!
Compusă din ruine sunt,
Tu ești un muritor din cenușă,
Iar amândoi ne potrivim,
Ne deschidem propria ușă;
Căci am fost desfăcuți de destinul crud,
Damnați în întuneric,
Acum tot ce-i stricat să reclădim,
Căci de când ai plecat multe s-au adunat himeric,
În mine, în tine, în noi;
Eu transpun pe foi,
Iubirea-mi blestemată,
Și inima profund sfărâmată...
