Freamătă mările şi codrii proscrişi,
Necazuri paradoxale;
Nu poți susține adevărurile proverbiale,
Căci lumea toată e abstractă.
Adevărul nu e extras din paradis,
Minciuna nu e eliberată din infern,
Prilejul morții îți aduce suspinul etern,
Iar reflexiile tămăduitoare ale iubirii te poartă în vis.
În anotimp dezolant,
Singure mările,
Solitarii codrii,
Natura antitetică începe să contrasteze
Cu disperarea frunzelor.
