Mi-am scris cuvintele cu litere reci
Scufundate în glaciara mare
Să-ngheți când le citești
Pe țărmuri lipsite de soare,
În timpul ce moare,
Odată cu noi.
Cu sânge pe stâncile-nghețate,
Istoria se scrie din nou,
Valurile se izbesc înspumate,
Și noaptea-și revarsă tăcerea
Peste lume, peste cavou.
Singure hotare,
Păduri, grote, cavrene,
Ecouri solitare,
Abandonate în timp, tenebre,
Răsar deodată mâhnit,
Ființa ți-o idolatrizează și dispar subit.
Tu, urmașul omului,
Istoria ți-e străbună,
Patimă și sabie,
Toate se adună!
Glăsuirea caldă a trecutului șoptește,
Cuvinte indignante pe vreme de război,
Iubirea ți-e păgână și neîntâlnită,
Dar ea îți trezește
Vrajba ce zace în tine adâncită.
Mările s-agită,
Luna îți vorbește,
Privește valurile lovind malul
Și lumea amuțită.
Ascultă tăcerea, liniștea, controlul,
Aceasta este pacea și iubirea adăpostită.
Natura e pură, neînlănțuită,
De nimeni și nimic pe de-a-ntreg secătuită;
Ea e muza poeților, pe deplin prețuită,
Stihurile cu elogii și preaînalte slăvi,
Se înalță tainic spre falnice cântări.
Ia condeiul și scrie un poem,
Despre a ta admirație, iubire de etern;
Ești o ființă aparte, un suflet de boem,
Care nu-și va găsi pacea în spațiul efemer.
