Temnița sufletului meu,
Respir greu,
De ce se vede soarele
În întunericul etern?
Te rog, nu mă răni cu strălucire,
Solitudinea este singura ieșire,
Din necunoscutul insalubru
Cu iz de esență tristă,
Veștile bune aduc a macabru.
Lasă-mă să sfârșesc aici,
Nu vreau să plec din atmosferă
Fără să îmi mărturisesc păcatele,
Dar moartea, în închisoarea damnată,
E o emisferă.
