Dragoste Neasteptata

Capitolul 20- Este puternica!

Erau apropare doua saptamani de cand Maddy nu daduse nici un semn ca avea sa se mai trezeasca din somnul adanc. Priveam decumpanit pe fereastra din salonul ei. Era palida, dar parca fermecata. Nu stim ce sa fac, nu stiam cum sa reactionez si la cine sa fug mai intai. Este tarziu si totusi nu am parasit salonul. Poate voi vi eu unul dintre motivele pentru care frumoasa mea se va trezi, din acel pat blestemat si va zambi din nou.

Astazi este mai palida decat de obicei, ceea ce ma sperie, dar tot am senzatia ca-mi zambeste. Nu stiu daca e asa, nu stiu nimic si probabil asta ma sperie cel mai tare. Te vreau alaturi de mine. Imi e teama, da, asta e sentimentul pe care-l simt in acest moment, teama ca te voi pierde. Fara tine nu as putea sa traiesc, ce sens ar mai avea?

E tarziu dar nu imi e somn. Maine nu avem liceu, e sambata si am sa stau cu tine. Te-am sarutat de atatea ori...mereu ma gandesc ca esti Frumoasa Adormita si o sa te trezesti atunci cand buzele noastre vor face contact dar nu ai facut-o. Poate nu sunt persoana potrivita, poate nu eu trebui sa te sarut ca sa te trezesti, dar cine? Spune-mi cine si il voi aduce aici in fata ta sa o faca, doar ca sa te trezesti. Ma apropii de ea asezandu-ma pe scaun si mangaindu-i obrazul rece ca gheata.

- Imi este dor de tine Maddy, atat de dor incat e sfasiitor. Incer sa zambesc, dar nu pot, numai pot sa o fac, pentru ca imi e frica, cu fiecare zi trecuta imi e si mai frica ca nu am sa te mai vad, ca nu am sa-ti vad ochii si ca nu am sa ocazia sa te mai vad zambind. Imi lipsesti, imi e dor de tine. Ma auzi? Unde esti iubita mea? In ce paradis pierdut esti? Spune-mi unde esti si am sa vin dupa tine..am sa fiu acolo unde esti tu.. doar spune-mi unde esti..

- E tarziu, ar trebui sa mergi acasa. Spune incet mama lui Maddy in timp ce intra in salon.

-  O sa mai stau putin, maine nu am scoala.

- Cred ca se bucura ca te afli aici Sam. Multumesc.

-Aici imi este locul doamna Clarkson.

- Spune-mi Angela. Esti parte din familie. Spune femeia incercand sa zambeasca.

Am zambit amar si mi-am dus mana catre a lui Maddy, era rece dar nu cum era inainte ceea ce ma intrista mai mult. Mi-am ridicat capul la fel si Angela atunci cand îl zarisem pe medicul ei intrand.

- Buna seara.

-  Buna seara.

Medicul se apropie de Maddy verificandu-i semnele vitale si aparatele care o mai tineau inca in viata. Avea o fata ciudata ca si cum ar vrea sa zica ceva si nu stia cum. De aceea se sfatacea in acest moment nestiind pe cine ar trebui sa priveasca primul pe mine, sau pe mama acestea.

-  S-a intamplat ceva? Intreaba Angela constient de fastaceala doctorului.

- Nu a facut niciun progres. De aceea trebui sa va intrb ceva. Nu o fac pentru ca imi e usor, o fac pentru ca asta imi este datoria. Maddy este aproape de doua saptamani in coma si nu da semne ca isi va reveni, de aceea trebuie sa va intreb daca sunteti de acord cu deconectarea ei de la aparate si mai ales cu donatia organelor... Nu vreau un raspuns acum.. greu, pentru orice familie. Am sa ma retrag acum sa va las sa va ganditi.

Am putut vedea cum Angela a inghitit in sec si isi lasa capul in jos. Nu vreau asta trebui sa vorbesc cu ea, nu-si poate lasa fata asa. O strang si mai tare pe Maddy de mana si vroiam sa aibe puterea de a spune ceva, dar nu reusi, pur si simplu gura imi era inclestata si lacrimile mi se strangeau incet in coltul ochiilor. Mi-as fi dorit sa nu fi auzit niciodata acest lucru, nici nu vreau sa ma gandesc ca Angela va fi in stare sa acepte asa ceva, dar de data asta eu nu am nici o putere, nici cea mai mica putere in ceea ce-l priveste.

-Ce veti face? Spun lasandu-mi capul in jos.

-Fiule, stiu ca iti este greu. Si ceea ce mai stiu este ca fica mea se zbate intre viata si moarte asa ca nu o vom deconecta! Spuse cu lacrimi in ochii.