Asasini

Capitolul 7

  După ce amândoi ne-am primit porţia de urlete şi înjuraturi Andy m-a târât acasă, deşi, atunci când am ajuns nu a fost prea plăcut, Fares a început şi el să urle la mine iar Jake era să mă bată.

   Nici bine nu am ajuns acasă că m-am trântit pe jos şi am adormit.

   Dimineaţă m-am trezit la mine în pat, dar eram în hainele de ieri. M-am uitat la ceas, e cinci dimineaţa, o să merg să fac un duş, put prea tare a alcool.

   Când pielea mea caldă a făcut contact cu apa rece a duşului am tresărit şi abia m-am abţinut să nu ies din duş. Când am terminat mi-am luat halatul cu urechi de iepure - l-am primit de ziua mea şi sunt nevoită să îl port - am plecat la mine în cameră. Am ales o pereche de blugi albaştri închişi şi o cămaşă neagră. Mi-am uscat părul într-un mod nu prea normal, am prins prosopul în uşă şi am dat cu părul în el.

   Trebuie să mă vopsesc, încep să mi se vadă rădăcinile blonde.

   Mi-am făcut ghizdanul şi am coborât în bucătărie.

   Nu e nimeni înafară de mine în casă... Doar eu şi un bilet ciudat pe frigider. Am fugit spre frigider şi am luat biletul nerăbdătoare. Era scrisul lui Andy....

   "Beka, sper că nu ai de gând să îmi dovedeşti şi astăzi cât de mult poţi încălca regulile, stai departe de Lucian! Nu mă mai înfuria."

   Mda, şi eu te iubesc domnuld Old School.

   Deci azi nu am voie să vorbesc cu Lucian... Oricum nu o să se întâmple, nici el nu mai vrea să fie în viaţa mea... Nu e corect, cum o să mă descurc azi la şcoală? O să stau şi o să mă holb la el toată ziua? Îmi e silă de propria persoană. Eu poate vreau să vorbesc cu el, dar nu, nu mă lasă nici Andy şi nici universul.

   S-a făcut ora şapte aşa că am pornit spre şcoală. Mi-am luat o jacketă, m-am încălţat cu tenişi şi am plecat.

   Vremea era posomorâtă, noroasă şi monotonă. Am încercat să mă gândesc la probleme reale cum ar fi şcoala sau antrenamentele dar era ceva absolut imposibil. Tot la Lucian mă gândesc.

   Poate... poate chiar sunt îndragostită de el... Nu poate, sunt. Oricât aş încerca să neg e imposibil... Andy are dreptate, trebuie să stau departe de el, nu pot să mă ataşez de el.. suntem de origini diferite, nu pot să fac una ca asta, eu trebuie să fiu un model pentru toţi cuţitari, nu trebuie să mă fac de râs... Şi Lucian are dreptate, nu trebuie să îmi pierd minţile, trebuie să mă concentrez, altfel voi sfârşi exilată din Isidur, iar mamei nu i-ar plăcea asta. Nu e corect, de ce mormântul mamei mele e în Isidur? Vreau să o vizitez, să îi dau o floare, să îi spun ce am mai făcut.. bine, nu chiar tot.. Mie dor de ea..

   Am ajuns la şcoală şi am început să îmi copiez temele. Lucian nu era pe nicăieri... Şi nu a apărut nici la prima oră.

   Am devenit posomorâtă ca vremea, nu vorbeam cu nimeni, nu făceam nimic, pur şi simplu stăteam în bancă şi mă uitam la uşă, aşteptam să intre, să meargă la locul lui, să caute temele, să fie atent la ore iar eu să stau şi să mă uit la el. Nu mai pot nega. Nu mă mai pot ascunde. Eu îl iubesc pe Lucian. Nu ştiu cum s-a întâmplat, abia am vorbit, nu ştiu nimic despre el... dar totuşi, uite-mă, umplându-mi gândurile cu el... Mă întreb... şi el simte la fel sau doar eu sunt aşa? Trebuie să ştiu.

   Abia la a patra oră şi-a făcut apariţia. Eu stăteam în bancă şi visam, iar când l-am observat inima mi-a tresărit şi am simţit un mic junghi când ochii mei au făcut contact cu ai lui...

   Avem dirigenţie. I-a dat scutirea dirigintei apoi s-a dus la locul lui. Am simţit un gol în mine. L-am simţit şi în momentul în care şi-a luat ochii de la mine, dar acum era mai adânc şi mult mai dureros. A stat cu spatele pe toată durata orei, nu s-a întors nici o clipă în spate... Nici măcar din greşeală.

   Ora s-a terminat cumplit de încet, la un moment dat diriginta a început să mă certe, dar eu nu am fost atentă, nu am auzit nici măcar motivul pentru care mă certa... Eram mult prea absorbită de Lucian şi de fanteziile mele.

   Când clopoţelul a sunat am tresărit şi am privit dezorientată în jur. Următoarea oră urma să fie muzică, deci nimeni nu era stresat... nimeni înafară de mine.

   M-am ridicat şi am plecat din clasă repede, fără să mă uit la cei din jur. Când am trecut prin faţa lui Lucian aproape mi-a părut rău că plecam din clasă. El era atent la telefon, iar ochii lui străluceau din cauza lui... părul îi era frumos arănjat şi negru, îmi venea să îmi bag mâna şi să îl ciufulesc...

   Am mers la baie, m-am spălat pe faţă şi mi-am ţintuit privirea în pământ. Când mi-am ridicat privirea pentru a mă privi în oglindă clopoţelul a sunat anunţând începerea orei.

   Nu m-am mişcat. Am rămas şi m-am uitat în oglindă. Încercam să realizez ceea ce vedeam... eram eu acolo, cu faţa palidă şi cearcăne, iar în spatele meu era... Lucian...

   Se uita atent la mine prin intermediul oglinzi, dar eu nu îl vedeam bine. M-am întors cu faţa la el, dar dispăruse... Oare doar mi-am imaginat? Nu.. Nu se poate... Era mult prea real ca să fie o simplă fantezie.

   M-am întors din nou spre oglindă iar Lucian iar era acolo, dar de data asta mai aproape. Am rămas pe loc şi m-am uitat la el, apoi mi-am simţit mâinile prinse într-o strânsoare şi m-am trezit lipită de perete cu Lucian în faţa mea... Respira greoi, la fel ca mine, se uita ţintă în ochii mei şi îmi ţinea mâinile imobilizate cu o forţă exagerată.

   -De ce îmi faci asta? a şoptit el amar.

   Am tăcut şi am continuat să mă uit la el. Locul în care îmi ţinea mâinile îmi fremăta şi simţeam că spaţiu dontre noi era mult prea mare... Îl vreau mai aproape.. Vreau să îi simt corpul peste al meu, vreau să îi simt mâinile pe mine, vreau să îi simt respiraţia greoais, vreau să îi simt buzele peste ale mele...

   -Rebeka... a şoptit el uşor apoi s-a mai apropriat puţin de mine.

   Îi simţeam căldura pe care o emana, îi simţeam mirosul care îmi gâdila nările şi îmi trezea o foame, dar nu una oarecare, îl vroiam pe el. Mirosul lui mă îmbăta într-un mod al naibi plăcut... am închis ochii şi m-am delectat cu amalgamul de emoţii plăcute pe care îl simţeam. Când am deschis ochii el era mult mai aproape de mine, corpul lui atingându-se uşor de al meu... Mă străbăteau fiori reci şi plăcuţi, iar apoi s-a întâmplat ceva ce mi-a electrizat tot corpul şi mi-a trezit toate simţurile... Lucian şi-a atins buzele uşor de ale mele.

   -Spune-mi să mă opresc! Spune-mi! Altfel nu o so fac! spuse în şoaptă.

   -Nu vreau să te opreşti! i-am şoptit la ureche iar apoi mi-am eliberat mâinile din strânsoarea lui acum mult mai slăbită.

   Mi-am încolacit mâinile în jurul gâtului lui şi mi-am înfipt mâna în părul lui. El şi-a pus mâinile în jurul mijlocului meu şi mi-a atins fruntea cu a lui. Amândoi abia respiram... M-am uitat în ochii lui dar nu am desluşit ce vedeam... Corpurile noastre erau unite, dar niciunul din noi nu se mai mişca... Am respirat adânc, dar Lucian m-a luat pe nepregătite, şi-a unit buzele cu ale mele într-un sărut umed, înfometat şi dulce... Am simţit că mă topesc în braţele lui, i-am răspuns la sărut şi l-am tras mai aproape de mine, atât de aproape cât se putea... Corpul îmi era plin de bucurie, mă puteam sparge în orice moment, savuram momentul la maxim, nu îmi lăsa să scape nimic. Înce încet, dintr-un sărut mic şi înfometat a devenit unul mai puternic şi animalic...

   Una din mâini i-a urcat apoi şi-a înfipt mâna în părul meu... Una din mâinile mele i-a coborât pe spate iar el s-a încordat, după care s-a relaxat complet.

   Din nefericire a venit şi momentul în care buzele noastre şi-au luat adio şi ne-am desprins unul de altul. Parcă respiram mai greu ca la început.. dar magia s-a distrus complet după ce Lucian s-a depărtat complet de mine.

   -Asta nu trebuia să se întâmple! a spus furios apoi a plecat.