Asasini

Capitolul 5

   A doua zi, la şcoală am ajuns printre primi. Tocilarul clasei mi-a dat tema, am memorat rapid lecţia la geografie şi am început să mă joc cărţi cu nişte colegi. Am câştigat o eşarfă, un stilou şi câteva creioane colorate.

   După zece minute au mai apărut câţiva colegi, iar unul dintre ei era Lucian. M-am dus la el -i am căutat un subiect de vorbă.

   -Bună Beka! a spus el apoi mi-a zâmbit, mi s-a făcut pielea de găină.. avea nişte gropiţe adorabile.

   -Bună! Ce faci?

   -Încerc să fac rost de tema la matematică... tu?

   -Nimic. Ţi-aş da tema mea, dar s-ar supăra tocilarul.

   -Aha.. şi dacă nu observă? spuse el cu puţină speranţă în ochii.

   -Bine.. Dar nu toată! l-am avertizat, nu puteam să îl pierd pe tocilar... nu am chef să îmi fac temele.

   M-am dus la ghizdan iar el m-a urmat. Nu puteam să nu mă uit la cristalul lui, nu am mai văzut unul de la o distanţă atât de mică... Andy mereu şi-l ascunde, la fel şi Jake, iar Fares îl ţine mult prea aproape de gât ca să mă pot holba la el. Al lui Lucian nu era nici prea sus, nici prea jos, şi ieşea în evidenţă pe fundalul negru al tricoului său. Din nou purta negru şi haine simple. Dacă modelul nu ar fi diferit aş spune că e îmbrăcat exact la fel ca ieri.

   -Ăăă. Ce oră avem după asta? a întrebat el.

   -Cred că muzică sau religie.. De ce?

   -Încerc să învăţ orarul. Crezi că am putea chiuli?

   -Mda, doar că nu prea avem unde să mergem.

   -La vechea mea şcoală fugeam la bibliotecă... aici nu se face aşa?

   -Eu nu prea chiulesc, şi şi dacă o fac fug de la şcoală, nu rămân. Merg la bar deobicei.

   -E prima dată î şcoala asta, trebuie să o iau de jos.

   -Ok atunci, ne vedem în bibliotecă.

   La naiba! De ce am fost de acord?! Şi de ce vrea să meargă cu mine? Nu mai sunt şi alte fete?! Sau băieţi?! Ce naiba...

   S-a sunat, ne-am aşezat în bănci, colegii care nu au învăţat se rugau să se anuleze ora sau să o calce pe profesoară maşina... Sadici dracu'.

                                                                   ***************************

   Ce oră naşpa! Urăsc testele. Le termin prea repede aşa că nu am ce face numai să îi ajut pe uituci să copieze. Dar pe lângă că sunt uituci, mai sunt şi surzi.

   Când însfârşit a sunat am predat lucrarea şi am ieşit din clasă. M-am dus în baie să mă spăl pe faţă - nu ştiu de ce am făcut asta - şi am pornit încet înspre bibliotecă. Când am intrat bibliotecara m-a salutat apoi am început să mă uit la cărţi şi să par interesată. Nu obişnuiesc să citesc, dar atunci când fac flotări îmi place să am o ocupaţie. Andy zice că nu sunt normală. Are dreptate şi el uneori... 

   S-a sunat de oră, dar Lucian nu era nicăeri. Oare a abandonat ideea? Sau nu ştie unde e biblioteca... 

   M-am dus tot mai departe de locul unde e bibliotecara ca să nu observe că stăteam şi în timpul orei. Am luat o carte şi am început să citesc fără să bag în seamă ce scrie de fapt acolo. Mă gândeam la tot felul de prostii, cum ar fi cât de minunată va fi ziua în care voi deveni un elf matur, sau când îmi voi câştiga cristalul, dau când voi deveni profet... dar niciodată nu reuşeam să termin o idee că apărea din nou el... imaginea lui era peste tot, zâmbetul lui, gropiţele lui, părul lui... ochii lui. 

   Nu!

   Nu pot să îl las să îmi contamineze mintea. Nu mă pot lăsa...

   Am pus cartea la loc apoi am mers cu spatele spre perete ca să mă rezăm.. dar nu am dat de perete. M-am lovit de corpul cuiva... 

   Era clar mai înalt decât mine, puternic, cald şi moale... Rahat. Era Lucian. Şi mi-a pus o lamă metalică la gât. Era mult mai lungă decât un pumnal... Lama era interesantă totuşi, era ondulată şi cu capete ascuţite, cam ca o flacără. Era neagră iar de la jumătatea devenea normală. Am înghiţit în sec şi am rămas nemişcată.

   Nu am praf magic. Nu am pumnal. Iar sabia lui cred că este o lamă neagră.

   -Deci, Beka, spuse el cu o voce sumbră. Spune-mi cine eşti tu cu adevărat, şi vezi să nu mă minţi, că o să îmi dau seama.

   Am înghiţit în sec din nou. Vocea lui era atât de puternică acum... îmi puteam imagina chiar şi chipul cât de serios îi era...

   -Sunt Rebeka Nightshade. Elf de origine cuţitar, ucenica profetului nostru.

   A luat lama de la gâtul meu şi m-a întors cu faţa spre el. Chiar avea chipul serios, şi era încruntat. Ceva îmi spunea că nu îi place răspunsul meu.

   -Tu cine eşti? l-am întrebat şi deodată am realizat că am devenit mult prea îndrazneaţă.

  -Sunt Lucian Midwinter. Elf de origine spadasin, a spus cu amărăciune. Sunt ucenicul deţinătorului cheii templului.

   Deţinătorul cheii templului este pentru spadasini ca un profet de al nostru. Spadasini sunt mai leneşi decât noi. Profetul nostru are datorie de a întreţine templul şi de a ascunde cheia, pe când la spadasini există două persoane care se ocupă cu asta. La arcaşi e şi mai şi. Acolo fiecare departament are alt conducator.

   -Ce faci la şcoala noastră? am spus.

   -Tocmai am trecut de ritualul de iniţiere, iar Baldovin mi-a permis să termin şcoala.

   -Nu ai terminat-o?

   -Nu.. am rămas în urmă cu antrenamentele şi a trebuit să renunţ.

   -A...

   -Oricum, Baldovin a fost îngrijorat în legătură cu tine, i-am spus că simt prezenţa unui alt elf dar nu am putut să îmi dau seama de ce origine eşti.

   -Ştiu, şi Andy era destul de alarmat.

   Destul de?

   -Rebeka...

   Când mi-a rostit numele s-a întâmplat ceva ciudat, ca şi cum ar fi fost un şoc pentru mine să îl aud rostit de el, am simţit cum inima îmi bate mai tare, dar am ignorat senzaţia.

   -Nu mai putem să ne vedem... a spus încet şi şi-a pus sabia la cureaua pantalonilor.

   -Dar, Lucian...

   -Nu! Aşa a spus Baldovin, iar eu trebuie să îl ascult... amândoi am da de necaz dacă am continua să vorbim...

   -Dar.. nu mai sunt alte creaturi pe aici... doar tu.

  -Îmi pare rău, dar aşa e mai bine.

   A plecat şi m-a lăsat uitându-mă în gol. Brusc aveam nevoie să stau jos.

   M-am dus în clasă imediat ce s-a sunat, mi-am luat lucrurile şi am plecat acasă.

   M-am orpit la bar şi mi-am înecat amarul în băutură, am cheltuit tot ce am avut şi mi-am plâns de milă. Nu ar trebui să îmi pară rău. E mai bine aşa. Adică.. el a trebuit să renunţe la şcoală din cauză că a rămas în urmă cu antrenamentul, eu nu pot face asta, eu trebuie să îl fac mândru pe Andy... să fie exact ca în ziua în care el a avut parte de ritualul de iniţiere... Când Gabriel era conducătorul, când mama nu mai putea de fericire când auzea lista lui Andy... Nu înţeleg de ce mama era atât de mândră de el, abia se cunoşteau, dar ea era mândră de toţi care aveau o listă impresionantă.

   Când am ajuns acasă eram aproape moartă de beată ce eram. Când am intrat în casă am găsit o imagine destul de neplăcută, dar cu care m-am confruntat şi înainte...

   Andy, Fares şi Jake stăteau în picioare în faţa mea şi erau foarte foarte furioşi. Deobicei doar unul sau doi erau furioşi, deobicei unul dintre ei era mort de râs... dar acum nu, acum chiar că am dat de dracu'.