Asasini

Capitolul 21

   Nu ştiu ce e mai rău, că sunt înconjurate de cele mai periculoase Umbre sau că sunt la fel de multe ca rebeli ce mă înconjuară.. sau faptul că persoana care mă urăşte cel mai mult pe lume le conduce... Meredith mă privea cu dispreţ, ceva era schimbat la ea, jumătate din faţă îi era acoperită de păr şi era tunsă scrut.

   -La ce te holbezi?! întrebă ea.

   -La nimic.

   -Te uiţi la faţa mea aşa-i? Vrei să ştii de ce o acopăr, nu? întrebă Meredith ameninţător.

   -Meredith, încetează, spuse în şoaptă Ace, dar ea nici nu l-a băgat în seamă.

   Şi-a dat părul la o parte.. iar în acel loc faţa îi era distrusă, ochiul era orb şi alb, pielea brăzdată de sute de cicatrici, nu mă mir că şi-o ascunde, şi eu aş fi făcut la fel. Am rămas şocată pentru câteva momente apoi ea apornit atacul.. Ace s-a arpopiat de mine şi mi-a şoptit la ureche: Nu ar trebui să îţi spun asta, dar nu am de ales, adună-ţi toată forţa şi puterea pe care o ai şi dă cel mai bun pumn pe care îl poţi da în pamânt.

   L-am privit cu speranţă, apoi el mi-a făcut semn spre gloata care se apropia de mine cu speranţa de a mă omorâ... Am făcut exact cu mi-a spus, am îcnhis ochii şi mi-am adunat toată putera în pumnul drept, apoi am lovit şi toţi din jur, cu excepţia lui Ace care îşi ţinea mâna pe umărul meu, au fost aruncaţă, iar Umbrele au dispărut.

   -Ce tare! am exclamat, dar apoi Ace m-a forţat să fug.

   Timp de câteva ore nu a spus nimeni nimic, eu mă minunam că am reuşit să fac aşa ceva, iar el stătea în faţa mea şi umbla tensionat. Murmura nişte cuvinte pe care nu le puteam desluşi, iar atunci când puteam erau înjurături.

   -Ace.. ce e? l-am întrebat într-un final, l-am prins din urmă şi l-am întors spre mine.

   -Nimic! Doar că nu trebuia să îţi spun că poţi face asta... Andy a muncit mult să îţi ascundă puterea asta..

   -De ce mi-ar ascunde o putere? De când au elfi puteri?!

   -Elfi nu trebuie să aibă puteri, sunt unele excepţii, dar sunt mereu ascunse, niciodată un elf important nu şi-a arătat puterile în faţa celorlalţi, iar a ta e chiar monstroasă.

   -Dar e folositoare! Eram pe cale să mor!

   -Şi eu te-am ajutat aşa că ţi-am compromis călătoria.

   -Nu ai compromis nimic! M-ai salvat!

   S-a oprit şi m-a privit gânditor, m-am sprijinit de părul lui şi am început să mă calmez, el îmi mângâia neatent părul şi privea cerul înţesat de sute de stele...

   -Eşti exact ca mama ta... amândouă sunteţi două încăpăţânate care văd doar partea bună a lucrurilor.

   -De unde o cunoşti pe mama.. de ce nu îmi spui odată asta?

   -Pentru că este timp.

   -Mă plictisesc în momentul de faţă.

   -Bine! Am întâlnit-o pe mama ta când era şi ea în călătoria de Iniţiere, pe atunci eram... viu. Nu mai ştiu exact ce făceam în acel moment pe acolo, dar am urmărit-o ca să mă distrez, nu mă gândeam nicio clipă că s-ar putea întâmpla ceva, dar mama ta a fost atacată de un număr ce-i drept mai mic de inamici, dar tot era depăşită numeric, am stat câteva clipe să mă gândesc dacă să intru în luptă sau nu, se descurca oarecum, dar erau multe, aşa că am ajutat-o să scape, mi-am folosit puterea... Sincer, acea zi a fost ultima pentru mine, am mers cu ea apoi şi am început să povestim despre puterile secrete ale elfilor, trecea mai uşor timpul aşa, şi-a găsit cristalul foarte repede şi pe când ne întorceam eram aşteptaţi de un alt grup de Umbre, de data asta şi mai multe, şi mă voiau pe mine. Tessa încerca să mă apere, iar eu luptam cât de bine puteam, dar cineva mi-a înfipt o lamă neagră în piept fără să văd, după ce au terminat ei au dispărut, Tessa a rămas, mai aveam foarte puţin şi îmi dădeam duhul, dar ea a insistat să rămână, apoi i-am luat din buzunar cristalul pe care tocmai îl dobândi-se şi i l-am pus la gât, apoi mi-am transferat energia în el, adică puterile... Ea trebuia să şi le însuşească dar a ales să ţi le dea ţie.