Asasini

Capitolul 22

   Am furat pumnalul pe care îl avea Meredith, apoi am trecut peste ea ca şi cum nici nu ar fi o persoană pe care o cunoşteam, ei deveneau tot mai puţini şi eram atacată din toate părţile, nimeni nu rezista, mereu când erau foarte mulţi mai dădeam un pumn pământului, dar loviturile deveneau tot mai slabe, oboseam, şi eram rănită. Ace elimina rebeli mai îndepărtaţi, iar eu mă îndreptam spre Eve. 

   Erau destul de multe cadavre în jur, iar aerul devenea tot mai îmbâxit, dar cine are timp să adulmece aerul, eram plină de adrenalină şi nu mai aveam răbdare, după ce voi termina cu ea voi merge acasă şi voi vedea ce se întâmplă cu mine. Dacă voi fi exilată măcar să îşi amintească de mine ca cea care i-a scăpat de Eve. Am intrat în a doua zi a călătoriei mele, eram în drumul meu spre casă şi urma să îmi indeplinesc visul. Să anifilez rebeli şi pe Eve. Eve, ea va muri.

   Cu cât mă apropiam mai mult cu atât îmi dădeam seama că ea nu se plimba singură, mă privea şi aştepta momentul perfect în care să o pot vedea şi eu. Lângă ea era Lucian. Când am reuşit să ajung în faţa lor ea l-a luat şi a început să îl sărute, dar nu am reuşit să sar pe ea şi să o atac, erau o groază de rebeli în jur, toţi mă atacau pe mine, Ace era undeva în spate, îşi făcea drum spre acest loc, omoram câte doi rebeli pe minut, dar erau uni care  se ţineau destul de mine, aşa că m-am hotărât să folosesc puţinele resurse rămase pentru ami folosi încă odată puterea. Toţi din jurul meu s-au prăbuşit, apoi am avut timp să îi înjunghii pe toţi, din nefericire puterea nu a ajuns până la Eve şi Lucian, dar este timp, prefer să mă ocup personal de ei doi.

   -Se pare că micuţa care a îndrăznit să mă desfigureze se ţine tare, se auzi glasul răguşit al lui Evei. Acel glas care băga spaima în mine de fiecare dată când se auzea în acele difuzoare afurisite din Închisoarea Umbrelor...

   Nu a mai zis nimic, rebeli din nou mi-au tăiat calea şi nu am mai reuşit să o văd...

   Pe când a răsărit soarele iar Ace s-a prefăcut într-o umbră nu au mai rămas decât vreo cinci rebeli. Umbrele dispăruseră. Lucian era în poziţie devensivă în faţa Evei care ţinea un bici în mână.

   -Sărăcuţa, a pornt în călătoria asta plină de speranţă iar acum trebuie să lupte cu o armată fără cristalul vieţii.

   -Mai taci odată cotoroanţo!

   Ce n-aş da să am săgeţi la arc... Unul dintre rebeli cu care mă luptam avea două săgeţi dar nici un arc, după ce l-am lichidat pe el şi pe restul pe front nu am rămas decât eu, Eve şi Lucian.

   Mi se rupea inima să îl văd tocmai pe el acolo de partea ei.. Ace era acolo, pe jos, îl puteam vedea, stătea drept şi mă privea, după ce am luat cele două săgeţi mi-am pus un pumnal în teacă iar pe celălalt l-am aruncat pe jos.

   -Bietul Baldovin, cred că e distrus din cauza ta! am spus cu glas plângăcios apoi m-am pus în faţa lui Lucian.

   -Nu îmi pasă, acum am un conducător mai bun.

   -Sigur, şi eu sunt mai creştină decât toţi creştini din ţară. Mai bun ca Baldovin nu cred că este, cu excepţia lui Andy. El chiar ţinea la tine, să ştii, dar nu te va primi înapoi. 

   -Ştiu regulile. Dar şi tu vei fi exilată, nu ai cristalul.

   -Chiar crezi că mă vor exila după câte am făcut? Plus că o să îi scap de inamicul numărul unu.

   Eve a început să râdă apoi i-a dat ordin lui Lucian să mă termine.

   -Ştii, eu chiar ţineam la tine, Lucian, dar am găsit pe altul mai bun.

   -Mai bun ca mine? întrebă el înfumurat şi şi-a sabia la înaintare.

   -Da, cu mult, şi ghici ce, cu el mi-am şi tras-o.

   O mică minciună nu poate strica... nu?

   M-a privit cu ură şi mirare, apoi a atacat. Fără milă. Deşi e prost. 

   L-am doborât cu cea mai simplă mişcare posibilă. L-am lovit între picioare.

   -Nu credeam că eşti atât de prost, i-am spus cu disperare. Continuăm în Iad.

   I-am făcut cu ochiul apoi i-am înfipt încet sabia în gât şi l-am privit în ochi hrănindu-mă cu durerea pe care o vedeam. Scotea sunete de sugrumare, iar lumina ochilor se stingea încet, nici nu m-am obosit să îi închid ochii, am trecut la următoarea ţintă.

   -Hmm. Tu chiar nu ai o inimă.

  -Ba da am, dar o folosesc rar.

   -Nu mă vei omorâ. 

   Vorbele ei erau serioase şi era foarte sigură pe sine, dar eu am râs de ea.

   -Nu?

   -Nu. Eu ştiu cum să îl aduc pe Ace înapoi.

   Minte. Omoar-o acum. E unica ta şansă.

   Vocea pe care am auzit-o era unică. Feminină. Nu era Ace.. era.. Mama.

    -Minţi.

   -Ba nu.

   -Demonstrează.

   S-a întors cu spatele la mine şi l-a atins pe Ace, apoi parcă l-a apucat de mână şi l-a ridicat.. iar el s-a materializat. A fugit spre mine şi m-a strâns în braţe.

   -Beka.. Ia asta.

   S-a pus în faţa mea, apoi mi-a luat palma şi a îndesat ceva în ea. Apoi a dispărut.

   -Nu eşti nimic decât o mincinoasă! am spus apoi am strâns pumnul fără să mă uit ce mi-a dat Ace.

   -Ba nu, l-am adus înapoi.

   -Tot te voi omorâ. Te voi omorâ în chinuri sau rapid sau te voi băga în Închisoarea Umbrelor şi te voi teroriza, încă nu ştiu ce să îţi fac, dar având în vedere că mai am doar o zi cred că îţi voi tăia capul şi te voi duce pe tine în loc de cristal.

   A făcut ochii mari apoi m-a lovit cu biciul peste faţă şi mi-a nimenir un ochi. Înainte să îl tragă înapoi l-am prins cu o mână şi am tras-o mai aproape dar ea l-a lăsat şi a început să fugă. Atunci am luat arcul, am ţintit cu ochiul bun şi am nimerit-o din plin în piept.

   Respira încă, refuza să moară, dar fără să mai spun ceva am scos pumnalul ca să îi tau capul.

   -Stai! a strigat ea cu toată puterea pe care o mai avea.

   -Ce vrei?

   -Ai auzit de ultimele cuvinte?

   -Le-ai folosit deja.

   I-am tăiat capul apoi am prins-o de păr şi am început să merg spre tărâmul cuţitarilor.