Asasini

Capitolul 18

   După trei zile

   A fost cel mai obositor lucru pe care l-am făcut în viaţa mea! Am luptat în continuu şi am o febră musculară cum nu am mai avut niciodată! Andy stătea pur şi simplu şi privea în timp ce eu mă strofocam să folosesc tot ce e în podul acela blestemat. Sper doar că am făcut totul corect..

   Acum urmează o zi de pauză, iar primul lucru pe care vreau să îl fac e un duş lung şi apoi să mănânc tot ce găsesc în frigider. Mâine va trebui să stau şi să meditez cu Andy, iar apoi să învăţ ceva jurăminte pe care o să le rostesc peste două zile... Fares îmi caută hainele pentru ritual, iar Jake îmi caută cel mai frumos pumnal pe care îl poate găsi, ca trebui să fie o lamă neagră, iar eu va trebui să am grijă de ea ca de ochii din cap tot restul vieţii mele.

   Hainele pentru ritual sunt nişte haine relativ normale. Trebuie să am un echipament de luptă, iar peste o robă. Toate negre. Doar elful care va face partea magică din ritual va purta altă culoare, în rest toţi trebuie să poarte negru. Elful cu puteri magice va purta alb. Nu prea mai am răbdare, vreau să se termine odată! Vreau să mă îmbăt. Nu am băgat alcool în mine de mult. Numa să nu intru în sevraj.. atunci ar ieşi urât.

   După ce am mâncat aproape tot ce am găsit în frigider m-am dus înapoi în pod unde mă aştepta întunericul. Am mers câţiva paşi în faţă, apoi o grămadă de lumănări s-au aprins, toate deodată.

   -Ce...

   Cuvintele mi-au pierit când l-am văzut pe Andy uitându-se la mine atent. Purta haine lungi, iar într-o mână avea o lumănare, iar în alta avea un talisman ciudat...

   -Aşează-te! ordonă Andy.

   Am făcut tot ce a spus, a început să spună cuvinte într-o limbă ciudată, apoi a pus lumănări în jurul meu. Parcă doar mâine era ziua cu meditatul. Am ajuns înconjurată de lumănări, apoi Andy s-a pus în faţa mea, continua să spună acele cuvinte, în mână avea un cuţit ascuţit cu care mi-a crestat palma, apoi pe a lui, şi le-a unit. Cunvintele deveneau tot mai furioase, iar ochii lui deveneau tot mai întunecaţi, sângele nostru combinat începea să picure pe jos, iar după ce s-a adunat destul de mult a început să deseneze acelaşi semn pe care îl avea în mână. După ce capodopera sa pictată în sânge a fost terminată mi-a pus palma pe ea şi a spus alte cuvinte ciudate. Vântul şi-a făcut prezenţa în încăpere, apoi toată lumănările s-au stins... Cu excepţia celei din faţa mea. Andy s-a ridicat şi a plecat fără să mai spună nimic, iar după ce el a părăsit podul, s-a stins şi ultima lumănare, iar eu am rămas în întuneric, gata să meditez... 

   La ce ar trebui să mă gândesc? Tot ce îmi trece acum prin minte e cât de dor îmi este de Lucian şi cele petrecute în Inchioarea Umbrelor.

   Eu tot mă întreb cine era acel tip care m-a ajutat să ies de acolo.. îl voi mai revedea vreodată? Cin e? Cum îl cheamă?! De ce m-a ajutat după ce m-a orpit când am vrut să evadez... 

   Faţa lui era încă întipărită în mintea mea, acea faţă albă cu ochii argintii, părul alb foarte lung... ochii uşor roşii de la acel veşnic plâns fără lacrimi... o umbră care poate avea formă umană doar noapte.. ce înseamnă asta? Ce e el?

   După ce însfârşit am reuşit să trec peste acest capitol.. am ajuns să mă gândesc la Lucian. Relaţia pare să meargă bine între noi, atâta doar că nu mai e ca la început pentru mine. Când l-am văzut prima dată am avut un fel de junghi plăcut în inimă, dar acum nu e aşa, nici măcar atunci când ne sărutăm, prima dată a fost ceva extraordinar, a fost ceva unic, dar acum e ceva cu totul banal.. nici atunci când mă atinge nu e la fel, totul e banal, fără acea magie unică pe care o simţeam nu cu mult timp în urmă... Toate astea au dispărut cât timp am fost închisă în Inchisoarea Umbrelor...